Aventurile unui judoka in Tara Soarelui Rasare (IV

Din cauza fusului orar ma trezesc la 4 dimineata. O plimbare de 2-3 ore, o supa de taietei de la « depanneur-ul » Seven-Eleven, pregatita in camera, o gura de whisky pe care l-am cumparat special pentru astfel de situatii si reusesc sa adorm din nou. De data asta pentru 8 ore fara intrerupere. Ma trezec la ora 5 dupa-amiaza.
Este timpul sa cautam sala de judo. Este aproape de blocul in care locuim, dar ne-a luat o ora si jumatate ca s-o gasim caci japoneza mea este totusi cea a unui debutant, iar engleza japonezilor cam la acelasi nivel. Campusul universitar este imens, un adevarat oras: 40-50 000 de studenti si profesori! Avem parte si de o mica aventura: la postul de securitate incerc sa aflu de la paznic cum sa gasim biroul profesorului cu care aveam intalnirea. Cautam un bloc de culoare neagra cu 8 etaje. Asa-mi spusese la telefon. Timp de 15 minute, paznicul incearca sa ne explice, dar cum nu ajungeam sa ne intelegem, ma hotarasc sa-l sun pe profesor de la telefonul paznicului. Era deja al treilea telefon pe care i-l dadeam, asa ca decid sa i-l dau pe paznic sa se inteleaga intre ei.
Cand bietul paznic a realizat cu cine vorbea la telefon a inghetat pur si simplu! Credea ca profesorul il va invinui pentru faptul ca noi ne-am ratacit, sau ca el ne-a indrumat gresit. Tot timpul cat a vorbit la telefon cu profesorul a salutat ca in armata (cu mana la cascheta), dar nu pe noi, ci pe cel cu care vorbea la telefon!! Ii era intr-adevar foarte frica si ne spunea ceva de genul >prreez not speak professor bad>. Am inteles atunci ce inseamna ierarhia in Japonia! Adevarul este ca vina apartinea profesorului care ne indicase o cladire neagra cu 8 etaje, iar ea era maro si cu… 6 etaje. Ce inseamna sa fii exact!
Terenurile de sport ale universitatii sunt cu adevarat superbe. Sala de judo masoara 22/30 metri (a noastra, din Canada, masoara 14/16 metri si este considerata o sala mare), iar sala de Kendo este de 2 ori mai mare decat cea de judo. Este sambata seara. Sportivii se antreneaza intr-un fel care iti taie respiratia, indiferent ca este vorba de fotbal, judo, kendo, atletism etc. TARE, TARE, TARE ! Antrenorul nu este prezent. Fiecare lucreaza individual programul lui de antrenament in felul urmator: mai intai, aproape toti fac bicicleta instalata intr-o sauna. Nu exagerez deloc! Temperatura aerului: 100 de grade!! Dupa o ora de bicicleta se separa.
Fiecare lucreaza individualizat: unul face repetari de procedee cu partener, pe loc, in deplasare, in viteza, lupta pentru prize; altul face vreo ora de repetitii >cu umbra>; altul vine cu un imens cronometru dreptunghiular si se apuca – cu ochii pe ceas – sa faca diverse >mentineri de pozitii in izometrie>; altul se apuca de elasticitate musculara: se desface in toate bucatile, sfoara, spagat. E deja foarte mobil. De ce-o mai face toate astea?
Elevii mei de-abia se tin sa nu intre pe tatami, atat e de motivant ceea ce vad!
In trecere, mentionez ca in Japonia se lucreaza – cu mici exceptii – sase zile pe saptamana. La fel si scoala copiilor si studentilor. Vacanta profesorilor : o saptamana pe vara.