Aventurile unui judoka in Tara Soarelui Rasare (V)

Terminam aceasta a doua zi la acelasi restaurant: alta chelnerita, nu vorbeste englezeste nici cat cea de ieri care stia ceva mai mult de yes si no. Dupa 15 minute de efort, aleg la intamplare de pe lista.
Ceea ce gasesc caracteristic societatii japoneze e politetea veritabila ce caracterizeaza relatiile dintre oameni. In majoritatea lor, japonezii sunt in mod sincer politicosi. Bineinteles ca la fel ca noi, au ganduri despre care nu vorbesc, dar politetea este la ei o a doua natura. Conversatia este insotita de multe inclinari. Regulile sunt precise. Daca ceri un serviciu interlocutorului, ceri numai ceea ce poate fi satisfacut.
Nu exista conversatie care sa nu aiba o introducere, un cuprins si o incheiere. Ma gandesc la conversatiile telefonice pe care le am cu diversi colegi ai copiilor mei aici in Québec si carora le lipseste simplul Bonjour introductiv: Est-ce que je peux parler à… Lipseste si finalul: au revoir!
Mi-aduc aminte de criteriul foarte precis si clar al felului in care bunica mea ii evalua pe cei mai tineri, daca primisera, sau nu o educatie solida de la parinti. Zicea despre X: Da buna ziua!, echivalentul unei evaluari pozitive, sau Nu da buna ziua! adica e un bou!… Pe atunci gaseam injusta clasificarea asta; azi o gasesc geniala.
Politetea exista in sensul ei profund de a-ti pasa de celalalt, dar deprinderea ei incepe cu formulele de adresare, mentinute si in varsta adulta.
Mama e Okaa-san (un fel de doamna mama), tatal e Otoo-san. Adresarea se face pe numele de familie. Am fost uimit sa vad ca si studentii intre ei foloseau aceasta adresare, cu exceptia unei legaturi stranse de prietenie in care san e inlocuit cu chan, iar numele de familie e inlocuit cu prenumele.
Observatie: Profesorii nu se formalizeaza cu studentii lor: li se adreseaza direct pe numele de familie, ca in Romania pe timpuri: Ionescu, Vasilescu fara nici un san.
Alta observatie: cu mici exceptii, plata se face cash peste tot. Ciudat, nu, in tara tehnologiei avansate ? “Guichet automatique” exista, dar e destul de rar, in Tsukuba e marcat pe harta precum bisericile sau scolile!… Si multe din aceste faimoase ghisee au text doar in japoneza…