Pomul de Craciun in Quebecul de altadata…

Traditia impodobirii bradului de Craciun are in Québec o vechime de peste 200 de ani. Ea a fost initiata in 1781 de baronul alsacian Frederik-Adolf von Riedesel si de sotia sa care locuiau in acea vreme la Sorel in casa guvernatorului Haldimand.

Baronul, angajat in armata engleza in timpul razboiului purtat contra Statelor Unite, a fost cel dintai in Québec care a adus in casa si a ornat un brad cu mere rosii, transformandu-l intr-un simbol al pomului din Paradis.

Pomul de Craciun din Sorel precede cu peste 50 de ani primul pom de Craciun celebrat in Franta de printesa de Mecklenburg in 1837, dupa casatoria ei cu ducele de Orléans. Si va trebui sa asteptam alti 75 de ani pentru a consemna, in 1912, primul brad de Craciun amenajat intr-o piata publica, la Boston, in Statele Unite.

Mos Craciun este un personaj rezultat din transformarea traditiei de impartitori de daruri a Sfantului Nicolae (la 5 decembrie) si a copilului Isus (la 24 decembrie). El a devenit personajul pe care-l cunoastem astazi dupa publicarea, in 1823, a unui poem atribuit mai tarziu lui Clement Clarke Moore unde, pentru prima oara, apare un personaj cu numele acesta intr-o sanie trasa de reni (A Visit from Saint-Nicholas).

Au urmat numeroase transformari ale personajului care a sfarsit prin a lua locul Sfantului Nicolae si al lui Isus. Au contribuit la aceasta schimbare din imaginarul copiilor influenta presa americana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si, mai ales, un afis publicitar al lui Haddon Sundblom, din 1931, care prezenta un Mos Craciun simpatic, jovial si cu o figura rubiconda prezentand cu entuziasm un pahar de Coca-Cola.

Aventura comerciala pe care a cunoscut-o traditia Craciunului nu a anulat insa cu nimic nici farmecul acesteia si nici mesajul de bucurie si dragoste legat de celebrarea nasterii lui Isus.
Iata cum descrie Marcel Tesssier, autor al unor sensibile Chroniques din istoria Québecului, un Craciun dintr-o familie quebecheza de acum cateva zeci de ani.

Incepute inca din primele zile ale lunii decembrie pregatirile pentru a serba cum se cuvine sosirea Craciunului ating un punct culminant in ajun. Casa, noteaza cronicarul, a devenit un adevarat furnicar. Copiii isi fac ordine in camera lor si-si pregatesc hainele de sarbatoare.

La amiaza, mirosul imbietor al fripturii de curcan umple aerul, stapana casei termina curatenia si totul straluceste. Spre ora trei, toata lumea merge la culcare. E un consemn respectat si de copii, spre a putea rezista la slujba de la miezul noptii la care vor participa alaturi de cei mari. E liniste in casa si pe strada, orasul s-a golit de lume. Ninge.

Bradul impodobit troneaza singur in mijlocul salonului, cu ciorapi micuti agatati de crengile de la poale. Cand se vor intoarce de la biserica, copiii vor gasi ciorapii acestia incarcati cu dulciuri si, sub ei, daruri.

Venirea tatalui de la munca da semnalul trezirii si toata familia incepe sa se pregateasca febrila pentru slujba. Toti sunt imbracati in “haine de duminica“ si la 11 si jumatate seara pornesc spre biserica. Strazile sunt pline de cunostinte si de prieteni cu fetele multumite, iar la biserica, slujba, odajdiile preotilor, misterul depunerii copilului Isus in ieslea simbolica, vocea rasunatoare si calda a tatalui care face parte din cor, toate acestea sunt pentru copii fascinante.

La intoarcere, urmeaza bucuria darurilor, festinul familial, jocuri, cantece, glume si in totul, o fericire calma care se continua pana spre ziua, cand petrecerea se incheie.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare