In Sicilia, cu gandul la CE 2008

0
252

Mai sunt 5 luni pana la turneul final al Campionatului European de Fotbal din Austria si Elvetia, iar tricolorii vor avea primul cantonament serios in Sicilia.
Surprinzator, antrenorul Victor Piturca a permis jucatorilor sa faca deplasarea impreuna cu nevestele sau prietenele. Este prima oara cand Piti admite sa combine antrenamentele cu viata de familie. Toata lumea il stie habotnic si foarte scrupulos cand vine vorba de lotul pe care il antreneaza.
El n-a oferit o explicatie prea savanta, dar lumea crede ca se bazeaza pe crearea unei adevarate familii a echipei nationale, asa cum era ea in vremea lui Hagi. O asemenea stare de spirit, Piturca o vede benefica echipei nationale care incearca sa dea marea lovitura la CE 2008.
Marea lovitura este depasirea fazei grupelor. Daca reusim sa luam locul Italiei, Frantei sau Olandei, putem castiga si titlul european. Piturca este pe cai mari. Salariul i-a fost marit de la 250.000 de euro, la 1 milion pe an, ceea ce-l plaseaza in randul antrenorilor platiti bine. Daca reuseste sa duca Romania pana in semifinale, Piti va avea o prima de 2 milioane de euro. Miza este, sa recunoastem, uriasa.
In mare masura, planurile lui Piturca se bazeaza pe cei trei piloni ai Nationalei: Mutu, Chivu si Lobont. Mutu este fotbalistul anului in Romania si cel mai bun atacant strain din Il Calcio.
Un an sportiv 2007 de exceptie pentru Mutu, dar un inceput de an cu probleme in afara gazonului. Presa italiana l-a cuplat cu un fotomodel, asta in timp ce nevasta lui, Consuela, este gravida. Mutu neaga si spune ca totul este o facatura care sa-l scoata din pasa buna. De data aceasta, pare sa aiba dreptate.
Dar cea mai mare problema a lui Mutu este procesul pierdut cu Chelsea. Instanta a dat de castig fostei sale echipe. Se pare ca Mutu trebuie sa plateasca despagubiri pentru povestea cu drogurile de cateva milioane. Dar avocatii au ultimul cuvant.
Altfel, Chivu se insoara cu prezentatoarea Antenei 1, Adelina Elisei, iar Lobont este vizat de AC Milan.