Alexandru Ioan Cuza si Maria Obrenovici. Iubire in

De-a lungul istoriei, au existat iubiri pasionale, unele durabile si stralucitoare, altele trecatoare sau discrete, multi parteneri preferand iubirea ascunsa, ferita de ochii lumii. Va prezentam un nou episod dintr-un serial despre marile iubiri ale planetei.
O frumoasa poveste de dragoste a avut loc intre Maria Obrenovici, fiica lui Costin Catargi, si Alexandru Ioan Cuza, apreciata de unii, acceptata de Elena Cuza, sotia domnitorului, dar criticata vehement de altii.
Alexandru Ioan I, primul domnitor al Romaniei, s-a nascut la 20 martie 1820, la Barlad, judetul Vaslui. A fost fondatorul Romaniei moderne. Militar de cariera, subestimat de negativisti, a facut dovada unor calitati de necontestat. A fost un bun conducator, un politician echilibrat, un diplomat desavarsit, un vizionar fara egal si artizanul unor realizari de prestigiu intr-un stat tanar, format din doua principate pe care predecesorii le lasasera de izbeliste.
A fost fiul postelnicului Ioan Cuza si al Sultanei Cozadini care provenea dintr-o veche familie greco-italiana. Primii ani de scoala, i-a petrecut la un pension francez din Iasi, unde a fost coleg cu Alecsandri si Kogalniceanu. In 1845, a obtinut la Paris licenta in litere, dupa care s-a inscris la Facultatea de Drept si la Societatea economistilor din acelasi oras.
Dupa revenirea la Iasi, este angajat in armata unde obtine gradul de sublocotenent. Era tanar si chipes. Femeile roiau in jurul sau. La varsta de 24 ani, s-a casatorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica mai mare a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai Sturdza, ruda cu cele trei neamuri Sturdza, Bals si Cantacuzino.
Prima relatie amoroasa extraconjugala a lui Cuza a fost cu Cocuta Conachi Vogoride, sotia caimacamului Nicolae Vogoride. Rezultatul acestei iubiri pasionale nu a intarziat sa apara. Tanarul ofiter a fost avansat in numai 45 de zile de la gradul de sublocotenent la cel de maior: la 16 martie 1857 era sublocotenent, peste opt zile locotenent, la 14 aprilie era capitan si peste alte noua zile a devenit maior. In 1858 a fost inaintat la gradul de colonel.
In anumite perioade, a fost parcalab de Galati, ministru de interne al Moldovei, loctiitor de hatman si presedinte al judecatoriei Covurlui.
Dupa ce a fost ales domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, va fi ales si domnitor al Munteniei, la 24 ianuarie, eveniment prin care s-a savarsit Unirea Principatelor Romane.
Masurile imediate pe care le-a luat, in scopul modernizarii tarii au fost multe si diversificate. Printe altele, a creat institutii de cultura generala si de invatamant mediu. La 12 noiembrie 1859 a infiintat Statul Major al Armatei in componenta caruia intra Sectia a doua, adica primul serviciu de informatii militare, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu.
In 1860, a infiintat Universitatea de la Iasi. A incheiat conventii diplomatice cu diferite state, trimitand la Paris si Londra pe poetul Vasile Alecsandri, la Viena si Berlin pe doctorul Ludovic Steege, in Sardinia pe Stefan Golescu, din echipa facand parte si Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu si altii. Pentru inceput rezultatele au fost modeste, mai ales ca respectivii emisari au avut de a face cu siretenia partenerilor de discutii. Datele se transmiteau in tara folosind un sistem anevoios prin posta, prin curieri sau prin studentii aflati la studii in Occident.
In anul 1863, renunta la existenta a doua guverne, unul la Iasi si unul la Bucuresti. Va fi un singur guvern care va functiona la Bucuresti sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, adus de la Iasi impreuna cu cativa demnitari fideli. Un an mai tarziu a desfiintat iobagia. Tot in1864, infiinteaza Universitatea Bucuresti, Scoala de Arte Frumoase si Scoala de Medicina Veterinara. Posta si Telegraful au fost preluate de catre stat din mana unor firme grecesti. In fruntea lor, a fost numit Cezar Librecht, un personaj straniu care va genera ruptura dintre domnitor si apropiatii sai. Reforma agrara a satisfacut partial dorinta taranilor. A pus capat relatiilor feudale secularizand averile manastiresti.
O parte din aceste masuri au nemultumit mosierimea, ducand la aparitia primelor forme ale conspiratiei. Incep sa urzeasca din umbra doua mari retele ale protestatarilor.
1. Miscarea separatista dorea anularea Unirii Moldovei cu tara Romaneasca si revenirea la vechile lor privilegii. Exponentii acestei miscari erau Panait Bals, Constantin Sutu si altii, unii chiar rude cu Elena Cuza, sotia domnitorului. Dupa arestarea acestora, din documentele gasite se putea constata ca Sutu urma sa fie numit de turci, domn al tarii Romanesti in urma scindarii de Moldova. La randul sau, Barbu Stirbei era in program sa revina la guvernare.
2. Reteaua complotistilor avea ca scop sa-l determine pe Cuza sa abdice si sa-l expedieze in exil, mai ales ca acesta avea intentia sa desfiinteze Masoneria din care facea si el parte. Conjuratii nu erau altii decat cei pe care domnitorul ii amnistiase anterior pentru fapte de acelasi fel: Ion C. Bratianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu si altii. Ziarul clandestin Clopotul, condus de Eugeniu Carada, indemna lumea la revolta, nesupunere si asasinat, campania sa ducand la demisia guvernului Cretulescu. Cuza a respins aceasta demisie inlocuind, total dezinformat, tocmai ministrii ce-i ramasesera fideli.
Complotistii radeau in delir, monstruoasa coalitie isi freca mainile de bucurie.
Pe de alta parte, factorii principali ce trebuiau sa gestioneze bine situatia erau deconectati de realitate. Alexandru Beldiman, prefectul Politiei, si colonelul Zefcari, comandantul Comenduirii Bucuresti, au fost anihilati prin viclesug, atentia fiindu-le deturnata prin stratageme atent pregatite. Colonelul Zefcari a fost atras la un joc de carti in casa lui C.A.Rosetti, unul dintre complotisti. La masa de joc, conform unui scenariu premeditat, colonelul castiga mereu, fara sa stie ca cei din jur cautau ca, prin acest succes iluzoriu, sa-l tina cat mai mult timp departe de garzi. Domnitorul nu a fost avertizat ca ceilalti comandanti trecusera de partea celor ce doreau inlaturarea lui.
In scopul realizarii acestei strategii, pentru a-l compromite pe cel vizat, Constantin Catargi, unul dintre uzurpatori, a directionat-o pe Maria, fiica sa cea mare, sa ajunga in patul domnitorului. Era o vaduva tanara, frumoasa, ispititoare si ambitioasa. Domnitorul era mare amator de aventuri. Intre cei doi incepuse deja, cu mai mult timp in urma, o fierbinte poveste de dragoste.
Maria, s-a nascut la Iasi in 1835. A fost casatorita cu un general sarb, a devenit apoi sotia lui Efrem Milos Obrenovici, mort in 1860, cu care a avut un baiat, Milan, viitorul rege al Serbiei. Era mai tanara decat Elena Cuza cu 10 ani, mai frumoasa si mult mai feminina. Dorea din tot sufletul sa ia locul Elenei, motiv pentru care a intrebuintat toate armele arsenalului feminin.
Domnitorul ii cumparase o locuinta pe strada Amzei, nr. 3 din Bucuresti, cu mobila luxoasa, adusa de la Paris, cu covoare comandate in Orient si tablouri ale unor pictori celebri.
In urma iubirii pasionale ce a avut loc intre ea si domnitor au rezultat doi copii infiati de Elena, deoarece nu putea sa-i ofere lui Cuza acest dar. Cei doi baieti au primit numele de Alexandru si Dimitrie. Primul suferea de o boala cardiaca. In 1889, s-a casatorit cu Maria Moruzi si dupa sase luni, a murit la Madrid in timpul unei excursii. Cel de-al doilea avea o afectiune pulmonara incurabila, motiv pentru care, deprimat, s-a sinucis in 1888, la Ruginoasa.
Gurile rele sopteau pe la colturi ca Elena Cuza a fost deosebit de rabdatoare cu interminabilele aventuri ale sotului. Si-a permis, totusi, cateva clipe de consolare in bratele capitanului Mitica Pruncu si ale colonelului Mavrichi.
Revenind la noaptea loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, surprins in pat cu amanta, conjuratii l-au fortat pe domnitor sa iscaleasca actul de abdicare. In orele urmatoare, Cuza a plecat cu Maria spre Viena. Elena Cuza care dormea in alta aripa a palatului a aflat vestea abia dimineata, cand cei doi amorezi erau departe. I-a ajuns in cele din urma, dupa care toti trei si-au continuat exilul la Florenta, Paris si Heidelberg.
In timp ce se afla in aceasta izolare impusa, in anul 1870, Cuza a aflat ca a fost ales deputat de Mehedinti. Cu toate ca a fost validat de Camera, a refuzat sa vina in tara sa preia mandatul. A murit in seara zilei de 15 mai 1873 la hotel Europa din Heidelberg, in urma unei complicatii la plamani. Avea 53 de ani.
Corpul neinsufletit a fost adus in tara si imormantat pentru inceput la Ruginoasa, langa Iasi. In anul 1944, in intentia de a fi protejat in fata invaziei sovietice, a fost mutat la Curtea de Arges, pentru ca, in final, osemintele sa fie depuse la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.
Maria Obrenovici s-a sinucis la Dresda, in anul 1876. Exista si banuiala ca a fost asasinata pentru spionaj. A fost adusa la Iasi si inmormantata la Biserica Sf. Spiridon, dupa care a fost mutata in cavoul familiei Catargi, din cimitirul Eternitatea, de catre noile autoritati.
Elena Cuza s-a stins la 2 aprilie 1909 si este inmormantata la Solesti. Cu trei luni inainte, la implinirea a 50 de ani dela Unire, l-a primit pe Nicolae Iorga inconjurat de mai multi studenti, in locuinta ei din Piatra Neamt. Avea mari emotii la varsta de 83 de ani. Istoricii au considerat-o ca facand parte din categoria oamenilor – giuvaer, pentru rabdarea si toleranta cu care si-a pastrat casnicia. Admiratorii nu pot sa faca altceva decat sa-i pretuiasca stralucirea.