Home Focus Ca-RO Romania Saptamana pe scurt

Saptamana pe scurt

0

Cazul veveritelor sinucigase
Parlamentarii romani s-au facut remarcati la Bruxelles. Grupul PDL a reclamat postul britanic AXN ca difuzeaza in Romania un serial de desene animate periculos pentru copii.
Serialul se numeste “Veverite Sinucigase”. La fiecare episode o veverita se sinucide, si asta la ore la care copiii se uita la televizor. CNA a cerut AXN sa scoata rapid din grila serialul sau sa-l mute la miezul noptii. Macar adultii au discernamant. Speram ca nici un roman adult sa nu se sinucida vazand veveritele sinucigase.

Fara pungi de plastic
Ministerul roman al mediului intentioneaza sa interzica magazinelor oferirea de pungi gratuite clientilor. Ministrul Attila Korodi crede ca magazinele pot totusi oferi asemenea pungi care se autodegradeaza in 100 de ani numai daca vor plati o taxa suplimentara.
Prima tara care a interzis pungile gratuite este Irlanda. Cumparatorii trebuie sa plateasca 15 eurocenti daca n-au venit cu sacosele de acasa. Aceasta campanie ecologica antiplastic n-a ajuns la noi, in America de Nord. Este drept ca aici volumul de cumparaturi este incomparabil mai mare decat al europenilor din cauza preturilor mult mai mici.

Romanii prefera masinile de teren
In 2007, s-au vandut in Romania 16.000 de SUV-uri, cu 4.000 mai mult decat anul precedent. Romanii par a fi indragostiti de aceste modele in ciuda consumului lor ridicat de carburant si a pretului care incepe de la 20.000 de euro. Dealerii auto au spus ca au avut luni in care au vandut chiar si 2000 de astfel de modele si ca se asteapta ca anul 2008 sa le aduca o crestere substantiala a vanzarilor.

Legi stupide
Parlamentul Romaniei a inceput bine anul. Parlamentarii au adoptat o noua lege (4/2008) care-l obliga pe prefectul capitalei sa participe la meciurile de fotbal. Legea spune ca prefectul sau un reprezentant al sau precum si un procuror trebuie sa asiste la orice intalnire sportiva cu grad de risc.
Cum Bucurestiul are trei echipe in prima liga de fotbal si cum suporterii acestora sunt recunoscuti pentru caracterul lor violent, prefectul va trebui sa-si petreaca duminicile pe stadioane. Legea nu ia in calcul ce trebuie facut daca sunt doua intalniri sportive cu grad de risc, lucru foarte probabil pentru ca suporterii echipelor bucurestene sunt violenti si cand isi sustin echipele de handbal sau hochei.
Nu se stie de ce cred parlamentarii romani ca prezenta unui prefect de 31 de ani ii va intimida atat de tare pe suporteri incat ii va face sa stea cuminti in tribune si sa nu se bata cu cei din galeria adversa.