“Retragerea” lui Dan Voiculescu de la sefia Partidului Conservator s-a facut in stilul care-l caracterizeaza pe acesta cel mai bine, al aranjamentelor de culise. La alegerile de duminica trecuta, Daniela Popa a fost aleasa in fruntea PC cu 570 de voturi din 1200 de votanti, deci cu voturile a mai putin de jumatate dintre delegati. Alegerea ei s-a lasat insa cu proteste mai ceva ca la Revolutie, iar mai nou chiar cu un proces in justitie. Cel care a pierdut, Florin Anghel, si cei 557 de conservatori care au votat pentru el, contesta alegerile si cer un congres extraordinar pentru debarcarea noii presedinte.
Florin Anghel contesta alegerea Danielei Popa, favorita lui Voiculescu, fara o majoritate simpla, asa cum prevede statutul PC, dar il acuza pe Voiculescu si de fraudarea alegerilor, intrucat numarul total de voturi inregistrate in contul celor trei candidati depaseste cu 12 numarul voturilor validate. Cel de-al treilea candidat, Sabin Cutas, a obtinut 85 de voturi, ceea ce face ca numarul total sa se ridice la 1212, in timp ce voturi valabile au fost doar 1200. Pe undeva, numaratoarea a luat-o razna. (PR)