Pietele din Montreal 2. Piata Cremazie

La 29 octombrie 1963, in prezenta primarului Jean Drapeau, se inaugura la Montreal, Piata Cremazie, amenajata ca un vast ansamblu comercial dupa planurile arhitectului H.M. Tolchinsky, cu numeroase birouri si magazine care puteau primi circa opt mii de persoane. Ansamblul acesta comercial a primit numele unui poet canadian-francez din secolul al XIX-lea care a lasat un nume ilustru in istoria literaturii din Québec si mai putin ilustru in istoria lui comerciala.

Octave Cremazie a trait intre 1827 si 1879. Facea parte dintr-o familie numeroasa, cu 12 copii, dar din care numai patru au supravietuit pana la varsta adulta. Pasionandu-se de literatura inca din copilarie, el devine un cititor fervent al poetilor romantici francezi ai vremii si in 1844 se asociaza cu unul dintre frati, Joseph, la conducerea unei librarii micute pe care acesta o fondase cu vreo zece ani mai inainte.

Libraria devine re­pede prospera, Cremazie se dovedeste pe cat de iubitor de literatura, tot pe atat de abil in a o vinde, iar numele sau devine cunoscut si reputat in lumea literara. Cu atat mai mult, cu cat din 1849 debuteaza cu poeme intr-o revista scoasa de un alt frate Jacques. Succesul debutului este confirmat de poemele ulterioare si apogeul este atins in 1858 cand in urma publicarii poemului Drapeau de Carillon este considerat poet national.

Libraria lui este tot mai prospera, ea devine un loc de intalnire si de discutii literare pentru mai toti scriitorii vremii, dar Cremazie duce, in fapt, o existenta dubla.

El se simte exilat in Canada si, profund francofil, deplange timpurile glorioase de altadata, dorind ca Franta sa redevina stapana peste vechile ei posesiuni canadiene. Modest, cumpa­tat si chiar auster la Montreal, el face dese calatorii in Franta spre a-si aproviziona de la sursa libraria, dar odata aflat pe pamant francez, el devine brusc o alta persoana.

La Paris, Octav Cremazie se poarta ca un print oriental, putred de bogat, isi permite fel de fel de extravagante costisitoare, investeste banii in achizitii multe si inutile, astfel incat, treptat, libraria sa devine grevata de datorii pe care proprietarul-poet le plateste cu dificultati tot mai mari. Le va plati in cele din din urma cu cecuri false pe care va imita semnatura prietenilor.

Scandalul este pe cale sa izbucneasca in 1862, cand se descopera totul si spre a evita o discreditare publica iminenta si o posibila condamnare pentru frauda, Cremazie fuge in Franta unde se stabileste sub un nume de imprumut, Jules Fontaine. S-ar fi zis ca ajuns aici, poetul avea motive sa fie cel putin multumit ca viata l-a impins in cele din urma sa traiasca in adevarata sa patrie. Nu este asa, fiindca Octav Cremazie descopera ca de fapt Franta ii era mult mai straina decat isi imagina. Traieste pana la moarte din slujbe umile pe care le gaseste cu ajutorul unor prieteni francezi care totusi nu-l uitasera in timp ce la Montreal, la procesul deschis impotriva lui se vorbeste de o paguba de circa 100 de mii de dolari. Era o suma imensa pentru vremea aceea.

Nu este totusi condamnat fiindca pagubele nu pot fi stabilite cu exactitate, data fiind dezordinea registrelor sale contabile. Iar prestigiul sau nu sufera fiindca publicul considera ca poetul a fost manipulat si ca, de fapt, vinovatii adevarati sunt altii. Se pune la cale chiar si o reabilitare oficiala dar care se stinge fiindca procesul se incheiase fara nici o condamnare. Ramanea doar blamul moral.

Octave Cremazie, ale carui relatii cu familia si prietenii ramasi in Canada si in Quebec se reduc la o corespondenta punctata de scrisori melancolice si nostalgice, va fi pretuit pana la sfarsitul vietii ca un mare poet, iar posteritatea, chiar daca l-a situat pe un loc mai modest, a fost totusi generoasa cu el. Numele lui Cremazie a mai fost dat la Montreal unei statii de metrou si unui bulevard.

Ultimele articole

Articole similare