Vaporul Century – apartinand companiei Celebrity Cruises – este un gigant de 70.000 de tone construit in 1995 si clasificat la 5 stele de catre forul mondial al companiilor de croaziera. Primeste la bord 1750 de turisti -pasageri, plus 800 de membri ai echipajului, aproape unul la fiecare 2 pasageri. Pe cele 12 etaje ale navei se gasesc circa 700 de camere, apartamente si penthouse-uri de lux.
Are 8 restaurante, 8 baruri, discoteca, capela cu preot, o estrada de magazine duty-free, SPA, coafura, frizerie, florarie,cabinet medical, sala de cinema, sala de teatru, galerie de arta, cazinou, biblioteca, sala de conferinte, teren de baschet, 2 piscine cu valuri si 4 mari jacuzzi pe puntea principala, la exterior.
De la imbarcarea in Miami pe Century, spre Key West si destinatia finala-Insulele Cayman, ne-am spus ca este imposibil sa nu gasim compatrioti care lucreaza pe acest gigantic vapor. Auzisem diferite povesti despre tineri romani care castiga bine pe navele de croaziera. Ecusoanele personalului ne-au ajutat sa-i depistam. Pe fiecare ecuson scrie numele si tara de unde vine. Am remarcat dupa fizionomii multi asiatici sau caraibieni. Abia dupa o zi de stat pe vapor, spre seara, am descoperit primul roman.
La Grand Restaurant, care are 800 de locuri si unde turistii servesc masa de seara, s-a prezentat Stefan care era, din intamplare, sommelier-ul mesei noastre (specialist in vinuri). Imbracat impecabil, Stefan are agatat de gat un fel de pocal de metal, din care gusta vinurile, inainte de a le pune in pahar clientilor. Pe Stefan, l-am incercat, sa vedem daca ne priveste ca pe niste clienti obisnuiti, sau ca pe niste compatrioti. I-am cerut sa ne recomande un vin rosu dintr-o lista de vinuri ale caror preturi variau intre 27 si 250 de dolari sticla.
Stefan ne-a propus vinul lui favorit, la un pret rezonabil, zicand el ca este cea mai buna alegere intre calitate si cost. A avut dreptate si ne-a luat in custodie, ca pe niste romani. Abia in Cayman, la un bar colorat din port, a avut timp sa ne povesteasca ceva despre viata si marea lui pasiune – vinul. Stefan este un brasovean de 23 de ani si lucreaza in restaurante de la 17 ani.
Prima imbarcare, acum 4 ani, a fost pe Norvegian Cruise unde a lucrat 10 luni. A fost dezamagit de castig pentru ca standardul pasagerilor era coborat, o pacoste pentru un sommelier care incearca sa vanda, cu comision, vinuri cat mai scumpe. Pe Century, nava noastra, era cu totul altceva.
I-am cerut sa-mi explice ce mare filozofie era meseria lui. Ii intrebi pe meseni ce vin vor, ei isi aleg din lista si tu ii servesti.
Stefan a inceput sa vorbeasca de vinuri ca si cum vorbea de femei frumoase.
Eu nu vand un produs oarecare, vinul este viata, istorie, stiinta, pasiune, este marea mea pasiune. Relatia cu clientii de pe vapor este cu totul speciala. Timp de cel putin o saptamana, le servesc vin in fiecare seara. Este o chestiune de incredere, ei trebuie sa se lase pe mana mea. Unii, dintre cei cu multi bani, stiu exact ce vor sa bea.
S-a intamplat chiar aici pe vaporul nostru ca un domn sa-mi comande o sticla de 100 de dolari. Eu i-am spus ca am altceva mai bun pentru el la 80 de dolari. Omul a acceptat, iar vinul i-a placut. A doua zi i-as fi putut recomanda fara sa clipesc un vin de 150 de dolari, increderea era castigata.
De fapt cei mai buni clienti sunt cei cu bani care nu stiu ce sa comande. Trebuie sa fii extrem de diplomat. In prima seara studiez clientii si imi dau seama daca se pricep la vinuri sau nu. Unii cred ca da. Niciodata nu le dau senzatia ca i-am ghicit cat sunt de novici. Eu doar le sugerez un vin si, de fapt, ii las sa creada ca l-au descoperit. Oamenii trebuie sa se simta bine, sa le placa ceea ce beau, si sa nu se simta pacaliti. Alegerea vinului este un ritual. Asta este meseria mea pe care o fac onest.”
Stefan si-a dat primul grad de sommelier pe vapor cu un professor adus special. A trebuit sa faca fata unui “blind taste”. Cu ocazia asta ne-a explicat ca un vin are 3 trepte de perceptie. Plimbatul prin pahar ne arata daca este usor sau greu si ne spune daca este vechi sau nou. Credeam dintotdeauna ca un vin vechi rosu este mai inchis la culoare. Eroare, vinul vechi este mai deschis. Celelalte doua etape de descoperire a vinului sunt mirosul si gustatul. La ora aceasta Stefan este in stare sa spuna aproape totul despre un vin studiat, ba chiar, uneori, si podgoria de proveninenta.
Aveam sa aflam mai tarziu ca meseria lui Stefan este una dintre cele mai banoase pe un vapor. El castiga comission de la fiecare sticla vanduta si in plus primeste bacsis. Castiga mai multi bani decat chelnerii, cameristii sau barmanii. Are contact direct cu clientii si vinde un produs scump. Desi ar putea imbatrani in meseria asta, Stefan vrea mai sus. Vrea sa urmeze o scoala speciala de manageri de restaurant din Elvetia. Costa mult, dar cu o diploma de acolo poate conduce restaurantul unui hotel Ritz-Carlton de pe uscat.
De fapt, pe nava Century lucreaza in acest moment 12 romani, mare parte dintre ei brasoveni. La Grand Restaurant, Isabela vinde, ca si Stefan, vinuri. Unul dintre sefii de sala este Viorel, poate cel mai bine plasat dintre ei. Viorel lucreaza pe vase de croaziera de lux de 16 ani. La receptie, este Roxana. La magazinele de bijuterii, serveste un alt Viorel, un tip mai timid. Avem si o asistenta medicala romanca pe Century. Ceilalti sunt in spatele scenei si nu am avut placerea sa-i vedem. In general, romanii au pozitii bune in organigrama vaporului.
Acum 5 ani structura personalului vapoarelor de croaziera era foarte diferita. Aproape jumatate erau din Europa de Est, iar 10% trebuiau sa fie romani. Acum au ramas mult mai putini. Si-au gasit alte ocupatii pe uscat, imprastiati peste tot in lume. Tendinta actuala a patronilor de vapoare de croaziera este sa lucreze cu oameni din tari mai sarace. Sunt extrem de ascultatori, nu ies din ordinele sefilor si nu pretind prea mult. Cand vii din tari unde salariul este de 30 de dolari pe luna si te angajezi camerist pe vapor unde numai un singur client iti da suma asta ca bacsis, e normal sa crezi ca l-ai apucat de Dumnezeu de picior.
Romanii nu sunt atat de comozi, isi spun parerea si sunt mai relaxati. Posibilitatile lor sunt mai extinse si de aceea nu stau in tensiunea permanenta c-ar putea fi concediati.
Vaporul de croaziera este o uzina, iar angajatii fac parte dintr-o armata bine instruita. Clientul este rege si nimic nu poate fi mai tragic decat sa-l superi. Pasagerii stau la soare, beau si danseaza. Chelnerii si toti ceilalti zambesc si pare ca totul este o petrecere continua. Dar cateodata ii simti obositi cu toata politetea prin care iti ureaza “have a good day sir”, tot timpul cu “sir”, altfel nu se poate.
Sefii croazierelor stiu foarte bine ca un client multumit va recomanda firma la cel putin 10 prieteni. De aceea serviciile trebuie sa fie la cota maxima, indiferent de situatie. La randul lor, angajatii sunt direct interesati ca lumea sa se simta bine. Cand clientul este relaxat, bacsisurile curg. Si e bine pentru toata lumea.
Cred ca aproape oricare roman care a lucrat pe un vapor de croaziera poate fi un mai bun ministru al turismului in Romania decat oricare politician de acasa. Ei au vazut si simtit pe pielea lor ce inseamna sa faci turism de inalt nivel.
