Despre procuri

Procurile care se semneaza in Canada si care sunt destinate rezolvarii unor afaceri juridice in Romania trebuie sa respecte conditiile cerute de legea romana pentru a putea fi valabile si utile. Iata asadar, un alt aspect al aplicarii dreptului romanesc care, desi minor, genereaza consecinte juridice in viata fiecaruia dintre noi.

Procura reprezinta, in acceptiunea dreptului romanesc, o imputernicire data unei persoane fizice, mentionata explicit, in scopul de a ne reprezenta interesele in fata unor institutii sau persoane fizice sau juridice in Romania, ca si cum ne-am prezenta personal. Persoana desemnata in procura trebuie sa intocmeasca strict mandatul si nu poate face acte care sa depaseasca limitele impuse prin procura.

Procurile, pentru a fi valabile in Romania, trebuie sa imbrace o forma autentica, adica sa fie date si semnate de catre cel care imputerniceste, in fata unui notar sau a personalului special desemnat in acest sens din cadrul ambasadei, respectiv a consulatului Romaniei in strainatate. O procura data in fata unui notar in strainatate, este valabila in Romania, numai dupa ce este supusa unei proceduri speciale de recunoastere, ca act autentic, pe teritoriul Romaniei, conform tratatelor internationale. In practica, intalnim atat prouri standard, cat si procuri speciale date in situatii punctuale.

Procurile standard sunt redactate in cadrul consulatelor, folosindu-se asa numitele modele. In aceste situatii, persoana care imputerniceste semneaza o procura tip, conceputa pentru situatii standard, procura careia i se confera statutul de act autentic, conform legii romane, prin semnarea si parafarea ei de catre reprezentantul ambasadei sau al consulatului.

Un exemplu in acest sens, il reprezinta procurile date in vederea semnarii declaratiei de renuntare la mostenire. Insa, in acest caz, trebuie sa cunoastem ce implica aceasta renuntare, de exemplu, faptul ca, in baza legii romane, nu putem renunta la mostenire in favoarea cuiva sau cu obligatia respectarii unei conditii pe care o dorim noi.

O renuntare la mostenire reprezinta o renuntare la toate drepturile pe care le avem in calitate de mostenitor, fara a mai putea impune vreo conditie. Impunerea unor conditii presupune pastrarea calitatii de mostenitor la momentul dezbaterii mostenirii. Toate aceste aspecte si multe altele de natura conexa, indiferent de domeniu, se pot realiza in baza unui plan ce poate fi stabilit prin intermediul unei persoane de specialitate competente.

Spre deosebire de procurile standard, procurile speciale necesita cunoasterea exacta a situatiei juridice concrete in care persoana trebuie sa fie reprezentata. Acest lucru presupune redactarea procurii de catre persoane specializate. Vom reveni asupra acestui aspect in numerele urmatoarele.

Prezentul articol nu re­prezinta un raspuns pentru o anumita speta in particular, ci doar atrage atentia asupra faptului importantei consultarii persoanelor de specialitate.

Ultimele articole

Articole similare