Lungul drum in istorie al provinciei Kosovo

Citește și

Asa cum era de asteptat duminica 17 februarie 2008, Parlamentul din Kosovo a proclamat unilateral independenta provinciei de Serbia. Dificultatea si a analizei si a evaluarii consecintelor posibile isi are sursa in istoria complicata a provinciei, nu doar din utimii ani, ci dintotdeauna. Teritoriu la origine populat de iliri, stramosii albanezilor din timpurile moderne, el a fost cucerit de romani in anul 28 i.e.n. si a devenit provincie romana in timpul imparatului Constantin. Dupa prabusirea Imperiului roman, urmeaza o perioada tulbure pana in secolul al XI-lea. Regasim acum Kosovo facand parte dintr-un mare regat sarb al carui centru cultural si religios devine din secolul XII-lea. In secolul al XIV-lea, regatul sarb sa desfacut in mai multe principate si Kosovo se afla intr-unul dintre cele mai prospere conduse de un jupan Vuk Brancovici. Principii sarbi sunt invinsi de otomani intr-o batalie celebra de la Kosovo Polie (Campul Mierlelor) in 1399. Rand pe rand principatele lor cad sub stapanirea turceasca numai Kosovo, sub domnia lui Stefan Lazarevici isi pastreaza autonomia cam in felul tarilor romanesti din aceeasi perioada. Dar in 1454, dupa numeroase alte episoade de lupte cu turcii Kosovo devine o provincie otomana. Va ramane astfel pana in 1912.

Urmeaza razboaiele balcanice din care Serbia, reaparuta pe harta politica din 1878, ca stat independent, iese invingatoare. I se concede Kosovoul si Macedonia. Din 1919, apare regatul Iugoslavia, prin unirea tuturor provinciilor cu populatie slava (sarbi, croati, bosniaci, sloveni) dominata de regalitatea sarba si Kosovo va face parte din ea pana in 1941. La aceasta data, Iugolavia, favorabila aliatilor, se dezmembreaza sub loviturile lui Hitler aliat cu Italia lui Mussolini. Kosovo si Macedonia sunt anexate Albaniei care era stapanita de italieni.

- Publicitate -

Dupa infrangerea Germaniei si a Italiei, Kosovo revine in sanul Iugoslaviei. Enver Hodja, liderul comunist stalinist al Albaniei, rupe orice legatura cu Tito astfel incat kosovarii albanezi, desi Tito le recunoscuse dreptul la autodeterminare, raman in sanul federatiei iugoslave. Li se acorda o autonomie care devine completa in 1974 cand Kosovo are un statut egal cu al celorlalte republici iugoslave si drept de veto. Moartea lui Tito consemneaza o intensificare a miscarilor nationaliste in toate republicile federatiei, care se opun nationalismului, si el intensificat, al Serbiei.

Pe fondul unei reinterpretari a istoriei de catre nationalistii sarbi potrivit careia structura federala a Iugoslaviei este contrara intereselor poporului sarb, se produce anularea de catre Slobodan Milosevici, ajuns la putere in 1988, a autonomiei provinciei Kosovo. Este inceputul dezmembrarii definitive a Iugoslaviei care nu mai are din acest moment nici o justificare juridica sa existe. Vor urma razboaiele fratricide intre fostele republici iugoslave si, dupa desprinderea acestora din federatie, ultimul act, al rezistentei albaneze in fata armatei sarbe. O rezistenta pasiva si activa care a consemnat numeroase crime de razboi precum si violari ale drepturilor omului si de o parte si de alta.

In cele din urma, in 1999, armata sarba este obligata de fortele NATO sa paraseasca Kosovo si acesta devine o zona protejata si administrata de ONU. Statutul ei ramane imprecis datorita esecurilor repetate ale tratativelor dintre partile implicate: guvernul sarb care vrea pace dar nu accepa dezlipirea Kosovoului, si guvernul de tranzi­tie kosovar care numai asta vrea. Un proiect de independenta al provinciei sub control international este prezentat Consiliului de securitate in 2007, dar nu se supune la vot intrucat Rusia ameninta ca va face uz de dreptul sau de veto. Dupa multe alte negocieri infructuoase, americanii si europenii incrurajeaza Kosovoul sa declare independenta in mod unilateral, fara sa mai astepte acordul Serbiei si al Rusiei. Ceea ce se si produce in ziua de 17 februarie.

- Publicitate -

Cele doua fete ale medaliei : autoderminare sau secesiune?

Declaratia unilaterala a independentei Kosovoului duminica 17 februarie este un exemplu tipic de eveniment care poate fi salutat sau, dimpotriva, contestat cu argumente la fel de valabile. Daca n-ar fi asa, ar fi greu de explicat divizarea Uniunii Europene si in general a intregii lumi intre sustinatorii si criticii declaratiei kosovare.

Deocamdata, scorul intre cei care accepta si cei care resping independenta Kosovoului este extrem de echlibrat: 11 tari au recunoscut independenta. Lor li sau alaturat Taiwanul si Ciprul de nord care nu au statut de state independente. Alte 24 de tari au anuntat ca vor recunoaste in curand independenta, tot 24 de tari au declarat ca studiaza cu atentie dosarul iar 15 au respins-o categoric.

Printre tarile care sunt de acord cu declaratia de independenta gasim Statele Unite, Franta, Germania, Marea Britanie, Italia, Turcia. Li se opun Rusia, Spania, Grecia, Romania, Moldova, Slovacia, Vietnam etc. Din grupul indecisilor mai curand favorabili independentei kosovare fac parte tari precum Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Finlanda, Elvetia, Republica Ceha iar din grupul celalalt de indecisi care studiaza inca dosarul cu oarecare mefienta Bosnia-Hertegovina, Egipt, China, Canada, Brazilia Norvegia, Noua Zelanda, India.

Argumentele kosovarilor se intemeiaza pe raporturile lor istorice antagonice cu sarbii. Pentru ei, independenta este un ideal catre care au nazuit inca din 1878, cand s-a produs desprinderea Serbiei din Imperiul Otoman. El a devenit cu atat mai actual din clipa in care Slobodan Milosevici a desfiintat autonomia si a initiat o politica nationalista represiva. Refuzul guvernului actual de a accepta o independenta negociata legitimeaza, dupa opinia lor, unilateralitatea declaratiei.

Elementul cel mai greu din balanta argumentelor kosovare il reprezinta realitatea demografica, net in favoarea lor: peste 90 % din locuitorii provinciei sunt albanezi. Ei au devenit majoritari din secolul al XVIII-lea datorita unor migratii masive a sarbilor spre nord.

O parte a comunitatii internationale, si se vede din exemplele de mai sus ca e vorba de actori importanti, subscrie la aceste argumente datorita violarilor masive ale drepturilor omului in timpul conflictelor interetnice din fosta Iugoslavie. Suferintele kosovarilor, larg mediatizate la vremea respectiva, au impresionat profund opinia publica occidentala. Pentru diplomatii occidentali, precum Bernard Koushner, ministrul de externe al Frantei, resentimentele acumulate intre cele doua comunitati, sarba si albaneza au sapat o prapastie profunda care nu mai ingaduia o reluare pasnica a convietuirii.

Independenta ar fi deci consemnarea unei autodeterminari legitime si o solutie, in primul rand pragmatica, de asigurare a stabilitatii regionale.

Dar fata cealalta a medaliei poate parea la fel de plauzibila. Kosovoul este leaganul natiunii sarbe. Cele mai vechi manastiri si biserici sarbe, in Kosovo au aparut. Sediul patriarhiei ortodoxe sarbe a fost fixat inca din secolul al XIV-lea la Peci, oras important din Kosovo si tot acolo se afla si astazi. Cand toate celelalte entitati sarbesti se prabusisera in fata puterii otomane, la sfarsitul secolului al XIV-lea, despotatul zis al Serbiei care acoperea regiunea kosovara a fost singurul care si-a pastrat autonomia inca o jumatate de secol. Sarbii au migrat spre nord in secolele Al XVII-lea si al XVIII-lea datorita represiunilor din partea turcilor, sprijiniti de beii albanezi islamizati.

Pentru sarbi, asadar, a accepta desprinderea Kosovoului echivaleaza cu a renunta la o parte fundamentala a istoriei lor. Iar in ce priveste exactiunile comise in timpul conflictelor interetnice de la sfarsitul anilor 90, guvernul si opinia publica sarba au sfarsit prin a se desolidariza de Slobodan Milosevici care a fost inlaturat de la putere si pus la dispozitia justitiei internationale. Secesiunea nu este legala si nici oportuna nu mai este.

Felul in care se polarizeaza la nivel international contestarea independentei Kosovoului este determinat in mare masura de prezenta pe teritoriile a numeroase tari a unor realitati asemanatoare, sau putand fi interpretate ca asemanatoare cu cea existenta in Kosovo. Pentru ele, acceptarea independentei Kosovoului echivaleaza cu o deschidere a cutiei Pandorei.

Deocamdata, la fata locului, se pare ca pesimismul acestor tari pare justificat. Populatia sarba majoritara din nordul Kosovoului nu accepta independenta si se contureaza perspectiva unei a doua secesiuni, de asta data ca o desprindere din teritoriul Kosovoului spre a se alipi la patria-mama, Serbia.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Cinci sportivi de la clubul de karate AKAS vor participa la campionatele mondiale din Florida

Cinci sportivi antrenați la clubul de karate AKAS de către Alexandru Sorin vor participa la campionatele mondiale organizate de...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -