Fata de majoritatea tarilor moderne a caror istorie este alca­tuita din perioade de pace intrerupte de razboaie, istoria Afganistanului reprezinta o nefericita exceptie. Ea este mai ales o istorie de razboaie intrerupte, pentru putin timp, de perioade de pace.

Afganistanul este o tara muntoasa, in mare parte arida, din centrul si sudul Asiei, cu o supra­fata de aproape trei ori mai mare decat suprafata Romaniei. Aflata la intersectia a mai multe civilizatii indo-europene, Afganistanul a fost, pana la inceputul istoriei lui moderne, in secolul al XVIII-lea un teritoriu strabatut dintr-o parte in alta de populatii ariene nomade si apoi cucerit si inglobat succesiv in diferite imperii, mai mult sau mai putin efemere (de persi, macedoneni, mongoli, arabi, turci).

Fondatorul Afganistanului modern a fost Ahmad Sah care a reusit sa stranga in 1738 sub stapanirea sa teritoriile dintre granitele actuale ale tarii. Dupa o relativa acalmie de cateva zeci de ani, au urmat razboaie cu Marea Britanie si statul afgan si-a pierdut independenta. Si-a recastigat-o, dupa alte razboaie (1839-1842, 1878-1880, 1919) in 1919. Nu insa si pacea fiindca abia in 1933 avea sa inceapa cea mai lunga perioada de reala stabilitate din istoria tarii. Ea a durat 40 de ani, pina in 1973, cand o lovitura de stat l-a inlaturat pe regele Zahir si a instaurat republica. Dar peste cinci ani, primul presedinte afgan, impreuna cu familia sa, a fost ucis, intr-un puci comunist care a reaprins conflictele tribale. A urmat apoi invadarea Afganistanului de trupele sovietice – circa 100.000 de soldati – venite in “apararea” partidului comunist “fratesc” afgan si a caror ocupatie, pe fondul unor lupte neintrerupte cu fortele de gherila, a facut printre civilii afgani sute de mii de victime.

Retragerea trupelor sovietice, datorita presiunilor internationale si avansarii impetuoase a talibanilor, sustinuti de Pakistan si de Statele Unite, a dat semnalul inceperii unor conflicte intertribale pentru putere care s-au soldat cu victoria talibanilor. Acestia au instalat in intregul Afganistan un regim totalitar islamic dur, de o trista celebritate. Din aceasta perioada, dateaza distantarea Statelor Unite de fostii lor aliati, distantare care a devenit conflict international in 2001. In acest an, talibanii au fost acuzati ca-l adapostesc si-l protejeaza, pe teritoriul lor, pe Osama Ben Laden, presupusul organizator al atacurilor teroriste din 11 septembrie de la New York si Washington.

Cum talibanii au refuzat sa-l expulzeze, americanii au luat hotararea sa-l captureze ei insisi, dand in acelasi timp acestui conflict o dimensiune larg internationala si semnificatia unui razboi global al lumii democratice impotriva terorismului islamist.

Dupa cum se stie, talibanii au fost alungati repede de puternica masina de razboi americana careia i s-au alaturat trupe britanice, alte trupe in cadrul unei largi coalitii internationale si, de asemenea, un mare numar de luptatori din asa-numita Alianta de nord care grupa forte din teritoriul afgan pe care talibanii nu reusisera sa-l cucereasca.

Inlaturati de la putere, talibanii au intrat insa intr-un razboi de gherila care nu s-a incheiat nici astazi. Statisticile si rapoartele oficiale sustin ca succesele trupelor aliate sunt numeroase. Astfel, de exemplu, se spune ca in anul 2007, aria luptelor s-a restrans, practic la aproximativ 10% din numarul districtelor administrative de pe teritoriul Afganistanului. In alte 327, adica in 82% din total nu s-a inregistrat niciun incident. Presedinte afgan Hamid Karzai a ajuns chiar sa spuna ca razboiul e ca si castigat, mai trebuie doar o ultima victorie categorica impotriva terorismului. Cu atat mai mult cu cat trupele afgane sunt mult mai bine antrenate, iar numarul soldatilor mobilizati impotriva talibanilor a depasit 50.000.

Totusi situatia nu e chiar atat de roza. Statele Unite cheltuiesc in Afganistan circa 5 miliarde de dolari pe an, adica de peste 6 ori mai mult decat bugetul total al Afganistanului. Cum ar putea atunci guvernul afgan fara sprijinul financiar, logistic si militar american sa faca fata atacurilor talibane daca intr-un viitor previzibil ar fi lasat singur? Pe de alta parte, in zonele fierbinti, in apropiere de granitele pakistaneze pierderile coalitiei antitalibane, fara sa fie semnificative din punct de vedere militar, sunt importante pentru opinia publica din tarile care fac parte din coalitie. In anul 2007, aceste pierderi au insumat 237 de oameni. Din acest motiv, tarile europene sunt din ce in ce mai reticente in continuarea razboiului fara o perspectiva clara de incheiere a lui. Una dintre putinele exceptii de aliati neconditionali este Franta care prin vocea presedintelui ei, Nicolas Sarkozy, si-a anuntat intentia de a-si spori efectivele militare actuale de 1200 de militari cu alte cateva sute.

A fi sau a nu fi in Afganistan?

Canada este, dupa cum se stie, unul dintre aliatii indefectibili ai Statelor Unite pe arena internationala. Exista unii bemoli, desigur, dar totusi loialitatea si deschiderea ei spre intelegerea prioritatilor americane sunt dincolo de orice indoiala.

Razboiul din Afganistan este insa pe cale sa deschida o mica bresa in aceasta relatie de colaborare din multe puncte de vedere armonioasa.

Si aceasta intrucat lucrurile au evoluat mult din 2001 cand a inceput lunga campanie antitalibana pentru distrugerea retelei teroriste Al-Qaeda si pentru capturarea lui Ben Laden.

In 2001, sondajele Gallup indicau ca 88% dintre americani erau de accord cu razboiul din Afghanistan si ca numai 10% erau impotriva lui. Sase ani mai tarziu, in august 2007, sprijinul opiniei publice americane fata de razboiul din Afghanistan era inca puternic: 70% dintre americani continuau sa fie de acord cu politica Statelor Unite in aceasta parte a lumii.

Dar nu acelasi lucru s-a intamplat si cu opinia publica din Canada. Sprijinul pentru razboiul din Afghanistan in 2001 ralia circa 80% din populatie, asadar o proportie asema­natoare cu cea a vecinilor din sud. Dar in august 2007, acest sprijin se diminuase cu aproape treizeci de procente, intrunind acordul doar a 51% dintre canadieni. Daca in Statele Unite, razboiul din Afghanistan este umbrit de razboiul din Irak unde efectivele, pierderile si cheltuielile militare sunt incomparabil mai mari, in Canada, in schimb, acest razboi este mult mai mediatizat si mai prezent in constiinta generala.

Opinia publica din Canada este deosebit de sensibila la pierderile de vieti omenesti – 78 de militari. Faptul ca majoritatea acestor pierderi s-au consemnat in ultimii doi ani indica o recrudescenta a violentei si o intensificare a atacurilor talibane, mai ales in zona fierbinte a Kandaharului unde se afla contingentul canadian de 2.500 de soldati.

Sensibilitatea aceasta, care se traduce intr-o relativa nemultumire, nu se explica doar prin pacifismul cu multiple cauze al noilor generatii (mai marea vizibilitate a victimelor, slabirea sentimentelor religioase, discursul insuficient de hotarat si de clar al politicienilor etc.) despre care se vorbeste in unele comentarii, ci si prin felul in care este gestionata colaborarea intre trupele aliate. S-a vorbit de inechitatea misiunilor de lupta, mult mai periculoase ale canadienilor, americanilor si englezilor care lupta in sud, in raport cu cele ale germanilor, de exemplu, care se afla in nordul Afganistanului, in misiuni mai curand de supraveghere. Robert Gates, secretarul american al apararii a facut presiuni in acest sens asupra guvernului german care insa a ramas inflexibil in refuzul sau de a pri­mejdui viata militarilor germani. Inflexibilitatea aceasta are evidente ratiuni politice. Angela Merkel nu poate face abstractie de opozitia paretenerilor ei social-democrati din coalitia guvernamentala fata de angajarea mai profunda a trupelor germane in Afganistan.

Era normal ca si politicienii canadieni sa schiteze o miscare de recul. Faptul ca doua partide politice – NPD si Blocul Quebechez – sunt acum total opuse continuarii angajamentelor militare canadiene in Afganistan – cum nu erau in 2001 – nu face decat sa confirme dinamica evolutiei opiniei publice. Si, de asemenea, faptul ca prim-ministrul conservator, Stephen Harper, a supus politica guvernului sau in Afganistan examinarii Parlamentului si a negociat apoi cu liberalii lui Stephane Dion o motiune care precizeaza caracterul limitat in timp al angajamentului militar canadian indica de asemenea un drum divergent pe care se poate angaja politica externa canadiana in privinta Afganistanului.

Exista opinii potrivit carora, odata atinsa data de debut a dezangajarii canadiene (anul 2011) guvernul de la putere va accepta sau va propune o noua prelungire…

Dar oricum ar fi, dezbaterea in sine indica posibilitatea unui drum divergent care, daca razboiul cu talibanii se eternizeaza, risca sa fie comun si altora, daca nu tuturor membrilor coalitiei. Din Europa de est, de exemplu, vin vesti ca si Romania, cu cei 600 de militari luptand la Kandahar, este nemultumita din aceleasi motive ca si canadienii…

E de presupus asadar ca sprijinul fata de politica Statelor Unite in Afganistan va scadea pe masura ce rezultatele victoriei depline si irevocabile a coalitiei antitalibane si antiteroriste intarzie sa apara.

Din nefericire pentru Afganistan acest lucru ar insemna reluarea ciclului de conflicte interne si o noua sansa pierduta pentru o pace durabila, necesara dezvoltarii si reconstructiei.

Printre putinele exceptii de aliati neconditionali – inca mai exista asa ceva! – se numara Franta care prin vocea presedintelui ei, Nicolas Sarkozy, si-a anuntat intentia de a-si spori efectivele actuale de 1200 de militari cu alte cateva sute. Canada nu pare dispusa sa-i urmeze exemplul.