Iubiri pasionale (10) Claudia Millian si Ion Minul

Una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste a avut loc intre poeta simbolista Claudia Millian si idolul ei, Ion Minulescu. A fost muza literara a marelui poet, la fel ca in cazul Veronicai Micle si a Agatei Grigorescu-Bacovia, care au fost mari surse de inspiratie pentru Mihai Eminescu si repectiv, George Bacovia.

Ion Minulescu s-a nascut la 6 ianuarie 1881, in centrul Bucurestiului, pe strada Covaci, numarul 15. Ramane de mic orfan de tata si ceva mai tarziu, mama sa, foarte tanara, Alexandrina Ciuca se recasatoreste cu Ion Constantinescu, ofiter de cavalerie, originar din zona Pitestiului.

In 1887, Minulescu incepe cursul primar la Pitesti, oras in care va face si primele clase de liceu. Vacantele le petrece la Slatina, la bunicii din partea mamei. In perioada cat a fost elev la Pitesti a publicat primele poezii in revistele Povestea vorbei si Foaia pentru toti, uneori sub pseudonimul Nirvan.

Bacalaureatul il va lua la un pension particular din Bucuresti (Branza si Arghirescu), in 1899, dupa care pleaca la Paris, pentru a urma studiile juridice. Va renunta insa la ele atras fiind mai curand de viata boemei artistice din capitala Frantei. Fascinat de literatura simbolista, citeste cu pasiune poeti precum Baudelaire, Nerval, Verlaine, Rimbaud si multi altii. Participa cu mult interes la reuniunile literare, organizate pe malurile Senei, in mijlocul confratilor simbolisti si a protipendadei timpului.

Revenit in tara, la sfarsitul anului 1904, cu mintea plina de literatura simbolista patrunde in lumea literara si devine prieten cu St. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Petre Cerna si altii. Ovid Densusianu il invita la revista sa Viata Noua, pentru a-si publica versurile si proza pe care le scrisese recent. In 1906, Ilarie Ghendi va publica in revista sa Viata literara si artistica, unele dintre poeziile ce vor face parte din volumul Romante pentru mai tarziu (1908).

In aceeasi perioada, poetul, in colaborare cu Dimitrie Anghel, traduce versuri din Albert Samain, Charles Guerin, H. Bataille etc. care sunt publicate in revista Samanatorul. Iarna lui 1906-1907 ii gaseste pe cei doi prieteni la Constanta, intr-un cadru inedit, pe tarmul inghetat al Marii Negre, evocat mai apoi in unele dintre poeziile lor.

In primavara lui 1907, Minulescu revine in Bucuresti si incepe sa frecventeze cenaclurile literare. Participa la “sambetele literare”, organizate de revista Convorbiri critice, a lui Mihail Dragomirescu, alaturi, printre altii, de Liviu Rebreanu, Emil Garleanu ori Mihail Sorbul. Aflat la Berlin, I.L.Caragiale ii remarca una dintre poezii si-i scrie admirativ lui Mihail Dragomirescu cerandu-i amanunte despre identitatea autorului ei.

La 20 martie 1908, Ion Minulescu infiinteaza Revista celorlalti, de orientare simbolista. Editorialele sale caustice cu titluri precum Aprindeti tortele, promoveaza o arta innoitoare, antitraditionalista.

Poetul incepe sa fie din ce in ce mai cunoscut si odata cu apritia volumului Romante pentru mai tarziu, reputatia sa este pe deplin stabilita. Productiile lui literare sunt cerute tot mai mult de catre editori.

Anul 1910 reprezinta momentul de rascruce al vietii sale. In redactia revistei Viitorul o cunoaste pe viitoarea lui sotie, poeta si pictorita Claudia Milian, fata de care va avea o mare pasiune. Amandoi erau plasati in aceeasi parte a baricadei simboliste. Amandoi se completau, amandoi se respectau. Din pacate, asa cum s-a intamplat si in alte cazuri de notorietate, posteritatea a abandonat-o pe Claudia in umbra maestrului, a idolului, socotind-o doar o muza literara. In realitate, importanta ei in lumea literara si culturala a vremii a fost cu mult mai mare.

Iubirea lor a avut un farmec aparte. Se simteau facuti unul pentru altul. Aveau puncte de vedere comune. Luptau impreuna sub acelasi stindard. Vor ramane nedespartiti toata viata. La 11 august 1911 s-a nascut Mioara Laurentia, rodul iubirii lor.

In anul 1912, Minulescu scoate a doua revista a sa, cu titlul Insula. Revista avea colaboratori de marca, precum George Bacovia, Nicolae Davidescu, Eugeniu Stefanescu si Claudia Millian.

La 11 aprilie 1914, Ion Minulescu si Claudia Milian se ca­sa­toresc oficial si in timpul razboiului, se refugiaza la Iasi. Aici facand parte din redactia ziarului de front Romania, Minulescu scrie articole patriotice mentinand vie flacara sperantei intr-o pe­rioada de incordari extreme si de mari incertitudini.

Revenit la Bucuresti, Minulescu publica in 1920 volumul Masti de bronz si lampioane din portelan. Peste un an, isi face debutul ca autor dramatic. Piesa Pleaca berzele este pusa in scena la Teatrul National. Ceva mai tarziu are un mare succes cu Manechinul sentimental, apoi cu Nevasta lui Mos Zaharia si Omul care trebuie sa moara. Salile de teatru devenisera arhipline. Publicul era in delir. Aparuse un nou curent. Monotonia fusese sfaramata.

Intre anii 1922 si 1940, Ion Minulescu a detinut functia de Director General in Ministerul Artelor si Cultelor.

Dupa mai multe volume de poezii, publicate sau reeditate, tirajele au atins cifre de mii de exemplare. In urma succesului avut cu romanul Rosu, galben si albastru, Minulescu scoate pe piata, in 1928 primul sau roman autobiografic, purtand titlul Corigent la limba romana. Tot in acelasi an obtine Premiul national de poezie.

In perioada urmatoare isi diversifica productia scriitoriceasca. Alaturi de Tudor Musatescu, Sica Alexandrescu si Nicusor Constantinescu, participa la perfectarea textului pentru spectacolul Miss Revista. Continua sa scrie poezii despre care voi face referire la final.

Printr-o stranie coincidenta intr-o zi aniversara a casatoriei, la 11 aprilie in 1944 Ion Minulescu moare in urma unui stop cardiac, pe patul Spitalului Brancovenesc, intr-un Bucuresti ruinat de bombardamentele aliatilor. A fost inmormantat la cimitirul Bellu. Implinise 63 de ani si mai avea multe de spus, fiind in culmea gloriei si a consacrarii. Disparitia lui a lasat un mare gol in literatura.

Claudia Millian, poeta simbolista si pictorita, cea care avea sa devina sotia lui Ion Minulescu, s-a nascut la 21 februarie 1887, la Bucuresti. A fost fiica unui inginer petrolist si a unei invatatoare. Desi a urmat doua facultati, de Belle Arte si de Arta Dramatica, literatura a invins pictura si scena, profesoara de desen devenind poeta simbolista. In noiembrie 1906 are loc debutul sau literar, in ziarul ploiestean Lumina, cu poezia Din trecut. Publica, in continuare, volumele intitulate Garoafe rosii si Cantari pentru pasarea albastra. S-a stins din viata la 21 septembrie 1961, la Bucuresti, in varsta de 74 de ani. Este inmormantata alaturi de sotul ei la cimitirul Bellu.

Dupa cum stim, geografia literaturii nu are in componenta doar munti.Valoarea acestor varfuri este pusa in lumina, atat de propria lor stralucire, cat si de configuratia si proiectia celorlalte forme de relief din imprejurimi, unde se asaza, de obicei scriitorii de fundal. Claudia Millian s-a postat la poalele unui astfel de pisc care ii era si partener de viata. Ea nu a scris mult, dar ne-a dezvaluit un timbru liric distinct si distins, bine echilibrat in contextul si cheia portativului poetic simbolist, sub al carui steag s-a inrolat.

Poezia Ultimul cavaler evoca amintirea intalnirii cu cel caruia ii va fi partener de viata: “Te-am regasit Cavaler cu grai de matase / La un bal intr-o noapte de catifea / Cand pe cer adormise ultima stea / Eram singuri in bal si lumea plecase / Eram singuri, vioara canta pentru noi / si dansam o gavota, cand iute, cand lin / Eu eram Visul, tu insuti Misterul / Papusi ce le sparge necrutatorul destin.”

Timp de 34 de ani a suportat o fire clocotitoare, a supravietuit alaturi de un temperament vulcanic. Boema, deceptiile, avute in tinerete il facusera pe sotul ei sa fie neincrezator in dragoste, desi fara gravitate, fara emotie, mai curand la nivel anecdotic. Iata, de exemplu, poezia Celei care minte, publicata in 1906: “Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine / Dar fiindca azi mi te dai toata / Am sa te iert / E vechi pacatul / si nu esti prima vinovata!…Deci nu-ti cer vorbe-mperecheate de sarutari, / Nu-ti cer sa-mi spui / Nimic din tot ce-ai spus la altii / Ci tot ce n-ai spus nimanui.”

Peste ani insa, poezia Acuarela, dedicata Claudiei Milian, descrie un peisaj urban slatinean unde imaginea cuplului este proiectata cu o blanda ironie in viitor, semn ca poetul avea sentimentul unei relatii durabile, pe viata: “in orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana / Un batran si o batrana / Doua jucarii stricate / Merg tinandu-se de mana.”

Poezia Romanta fara ecou ale carei versuri au devenit un slagar extrem de popular acum cateva zeci de ani, sugereaza fragilitatea si, in acelasi timp, puritatea si prospetimea dragostei: “Iubire, bibelou de portelan / Obiect cu existenta efemera / Te regasesc pe-aceeasi etajera / Pe care te-am lasat acum un an / Iti multumesc! /…/ Iubire bibelou de portelan, / obiect de pret cu smaltul nepatat / Ramai pe loc acolo unde esti / Sa nu te misti / si daca ne iubesti / O, daca ne iubesti cu adevarat / Asteapta-ne la fel inca un an / Un an macar / Atat / Un singur an / Iubire bibelou de portelan.”

Claudia Millian si Ion Minulescu au fost doua firi diferite. Ea era spirituala si toleranta, el era fermecator, teatral, boem, inegal si avea un temperament de o mare vitalitate. Doar dragostea care-i lega ii facea sa se armonizeze.

Dupa moartea sotului, poeta spera ca gandurile ei sa ajunga sus la cer, la Cavalerul cu grai de matase pe care il iubise o viata. “Poate ca de pe pajistea smaltuita a infinitului vei prinde cuvintele mele ca pe niste boabe de mei, pentru porumbeii cerului”.

Ultimele articole

Articole similare