In 2007, peste 50 de mii de romani au depus plangere la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), reclamand practici necinstite din partea marilor retele de magazine din Romania. Majoritatea dintre reclamanti s-au plans de diferenta dintre pretul afisat la raft si cel incasat la casa, in dezavantajul cumparatorului, desigur. Fenomenul este in crestere, intrucat in primele doua luni ale anului 2008 s-au inregistrat numai in Bucuresti peste 5.500 de plangeri, in vreme ce media anuala pe Capitala era de 16 mii.
Principala scuza a comerciantilor este “eroarea umana”, ei declarand ca diferentele de pret sunt cauzate, in primul rand, de faptul ca publicul schimba locul produselor in rafturi, ceea ce face ca oamenii sa creada in mod eronat ca un produs costa mai ieftin decat in realitate. Intrebat care sunt supermaketurile care adopta asemenea practici, seful ANPC a spus presei sa aleaga la intamplare orice magazin si va avea raspunsul corect.
In aceste zile, presa din tara este plina de articole despre practicile incorecte ale super si hypermaketurilor din Romania, atat in problema diferentelor de pret dintre raft si casa de marcat, cat si in aceea a impunerii arbitrare a unor preturi de achizitie a marfurilor de la producatori, in dezavantajul acestora din urma.
In ultimii ani, pe teritoriul Romaniei au aparut tot mai multe supermaketuri amenajate dupa model occidental. Astfel, marile retele precum Metro, Sellgros, Carrefour, Cora, Bricostore, Praktiker, Auchan, iar mai nou si IKEA fac parte din viata de zi cu zi a locuitorilor din marile orase ale tarii. Si, tot dupa model occidental, marile magazine se intrec in a face promotii, care mai de care mai tentante. Din pacate, asemanarile intre practicile din vest si cele de la noi se cam opresc in acest punct.
Zilele trecute, am decis sa pornesc la intamplare pe urmele a doua dintre promotiile anuntate cu tam-tam de doua dintre marile retele de magazine instalate in Romania. Printr-o campanie publicitara masiva, hypermarketul Carrefour isi invita clientele sa viziteze raionul de cosmetice din cele cateva locatii de pe raza orasului Bucuresti, pentru a beneficia de reduceri de 25%. Profitand de faptul ca in acea dimineata aveam treburi prin zona Grozavesti, m-am abatut pe la Carrefour Orhideea, sa vad daca nu e rost sa scap mai ieftin la cumpararea unui cadou de 8 martie pentru nevasta-mea. La raionul de cosmetice, surprize, surprize! Era inchis pentru… amenajari. In plina perioada de promotie! Intrebate cand vor deschide, angajatele mi-au dat un raspuns stupefiant: nu stim, incercati mai pe seara sau, si mai sigur, maine.
Urmatoarea etapa de “promotii” s-a consumat peste numai cateva zile la magazinul Bricostore din cartierul Militari. Fiindca aveam nevoie de o noua draperie la dormitor, iar Bricostore anunta o promotie la raionul de stofe si matasuri, am decis sa cumparam materialul de la Bricostore. Reclama prezenta chiar si in magazin anunta ca Bricostore ofera gratuit manopera de confectionare a perdelelor si draperiilor, pentru orice material cumparat. Angajati amabili, marfa de calitate, dar promotie in stil romanesc. Un simplu tiv la noua noastra draperie dura… o luna de zile! De, era gratuit doar.
Am plecat cu materialul sub brat, gandindu-ma la magazinele din Montreal, unde patronii nu stiu cum sa le mai faca pe plac clientilor, primind marfurile inapoi chiar si dupa ce au fost folosite o luna de zile sau dupa ce au fost modificate.
In Romania, dupa ce cumperi un produs care presupune o garantie, trebuie sa mai stai la o coada, la “bancul de probe” din afara magazinului; altfel, garantia nu e valabila. De multe ori, coada la “garantie” este chiar mai mare decat cea din magazin, de la case. Insa romanii inghit orice. Magazinele sunt putine la numar, peste masura de aglomerate, iar cumparatorii se bucura ca pleaca acasa cu produsul ravnit. Daca te gandesti sa apelezi la ajutorul unui angajat intr-o problema tehnica si daca ai sansa sa prinzi vreunul disponibil, vei constata ca tocmai ti-ai irosit o jumatate de ora asteptandu-l, pentru ca tu stii mult mai multe decat el. Multi dintre oamenii de raion sunt de fapt angajatii diferitilor producatori sau importatori, pusi acolo cu scopul unic de a alimenta rafturile cu produsele firmei pentru care lucreaza.
La suprafata, Bucurestiul seamana foarte mult cu un oras din Occident. Cand il iei la bani marunti insa, constati ca regulile dupa care functioneaza lucrurile aici tin mai curand de hazard, aranjamente sau de legea celui mai puternic.