Unde-s primele?

Au trecut 4 luni de cand Na­tio­nala Romaniei s-a calificat la turneul final al Campionatului European de Fotbal si fotbalistii n-au primit nici un ban din primele de calificare.

Federatia Romana de Fotbal n-are bani pentru ca UEFA va vira banii aferenti calificarii abia dupa turneul final. Oficialii spun ca au facut actele necesare unui imprumut bancar, dar nimic nu s-a rezolvat. Se pare ca Mutu si Chivu vor cere socoteala lui Mircea Sandu pe 26 martie cu ocazia amicalului cu Rusia.

Apropo de echipa, un nou jucator in lot: Marius Niculae de la Inverness (Scotia) a fost convocat pentru amicalul cu Rusia. A trecut mult de cand Marius n-a mai ajuns in preajma Nationalei. Daca are noroc, poate prinde turneul final in locul lui Marica, aflat in scadere de forma. Mutu va juca duminica in campionatul Italiei dupa accidentarea care l-a lasat pe tusa doua saptamani. Multi spun ca este prea devreme si se tem sa nu recidiveze. Mai ales ca Fiorentina a mers foarte bine si fara “brilliant”. Violetii au ajuns in sferturile de finala ale Cupei UEFA, unde au un adversar accesibil, PSV Eindhoven.

Chivu, putin accidentat, a jucat contra lui Liverpool in optimile Ligii Campionilor. Fara succes, Inter a ratat calificarea. Insucces care ii poate conveni lui Piturca, Chivu va fi mai putin solicitat la final de sezon, inaintea CE.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare