In Romania, invatam doar in sesiune
Cand am facut facultatea in Romania, invatam numai in sesiune. La fiecare examen aveam cateva zile; trageam tare, luam examenul si a doua zi uitam tot. Era normal, pentru ca ritmul acesta nu-i firesc. Aici am fost surprins de volumul mare de munca pe care trebuie sa-l faci in fiecare zi. Practic, daca urmezi o Universitate la timp plin, inveti tot timpul. Plus ca sunt multe examene, sa le zicem partiale, lucrari de laborator serioase, toate cu pondere la nota. Practic nu ai cum sa dispari, pentru ca nu mai ajungi la examen. Si examenul, ce diferenta! Subiectele sunt astfel alese incat te plimba print toata materia. Este imposibil sa ai noroc sau ghinion. Ai invatat sau nu, asta se vede dupa examen.

Si mai e un lucru: la noi totul era sa ajungi la rezultatul final, altfel nu prea luai nimic. Aici se puncteaza gandirea subiectului, chiar daca te-ai poticnit la un calcul final. Mai mult, nu poti invata ca papagalul, trebuie neaparat sa gandesti, altfel nu poti trece examenele.
Bogdan P. – Montreal

Copilul meu se plictiseste la scoala
Nu cred ca sistemul romanesc este atat de prost pe cat se spune. Cred ca in Romania este prost doar invatamantul superior. Pana in liceu se invata, nu gluma. Copilul meu, venit aici la 10 ani, este cel mai bun la matematica din toata clasa. Si asta se datoreaza doar orelor de matematica facute in tara. In baza a ce i se preda aici, ar fi fost jale. Imi spune cateodata ca i se intampla sa se plictiseasca la ore.

Sistemul din Quebec nu este la fel de exigent. Copii sunt invatati tot felul de lucruri care nu-ti sunt de mare folos in viata (muzica, bricolaj), in loc sa li se dea lucruri cu adevarat folositoare, ca matematica sau limbile straine. Ca dovada, nu am auzit ca elevi din Canada sa castige olimpiade internationale de matematica sau fizica.
Ioana A. – Montreal

Marea diferenta e ca aici copiilor le place scoala
Ce m-a frapat la copiii mei, odata ajunsi in Canada, este ca… vor sa se duca la scoala. In tara trageam de ei in fiecare zi. Nu le placea si basta. Erau, cum se spune in Romania, dintre cei care, daca s-ar fi putut, ar fi uns scoala cu grasime sa o manance cainii.

Si aici am ajuns sa-i inteleg. Mai putine teme, alt stil de predare. Unii prieteni spun ca e bine cu teme multe ca in Romania, dar eu cred ca uitam ca vorbim de copii. Au nevoie de joaca, de miscare. In Romania, un copil trebuie sa lucreze mai mult decat un muncitor. Cinci-sase ore de scoala, la care se adauga cel putin vreo patru ore de teme pentru acasa. Mai pui timpul petrecut pe drum, mesele si gata, s-a terminat ziua. Sa nu uitam ca profii de matematica sau de romana le dau teme si pentru week-end. Si ca nu este vorba de o problema-doua, ci, pentru ca sunt doua zile libere, se trezesc cu 30-50 de probleme. Eu cred ca este prea mult pentru un copil. Nici noi, ca adulti, nu am rezista la un astfel de program.
Cristina I. – Montreal

Fara cadouri, fara copiat. Exista competitie
Diferentele sunt uriase. Intai, cunosc profesori romani aici si mi-au spus ca nu li s-a intamplat sa fie cautati de parinti pentru a li se oferi cadouri in schimbul unor calificative mai bune pentru copiii lor. Apoi, o alta mare diferenta tine de atitudinea din clasa. Elevii sunt in competitie. Nu exista sa se copieze, iar daca cineva incearca, tentativa e raportata imediat profesorului. Daca in gimanziu exigentele sunt moderate, in sensul ca se mai inchid ochii la lipsa de prerformanta la anumite discipline, odata ajuns in colegiu nu mai exista toleranta. procesul de predare este foarte intenes iar angajamentul si responsabilitatea profesorilor sunt incomparabile cu ceea ce se ofera in Romania.
Aurelian C. – Montreal

E mai bine aici? Nu stiu, sper!
Am inca inima indoita asupra scolii care se face aici. Suntem de 3 ani la Montreal, iar fiica-mea e fericita, se impaca bine cu toata lumea, ia note excelente… Relatia ei cu profesorii este foarte buna, ii considera ca pe niste prieteni mai mari, gata sa ajute cand e nevoie. E mare diferenta fata de Romania, unde se purtau autoritar si le dadeau o groaza de teme pentru acasa.

Tocmai aici intervine conflictul: ei sigur ca-i convine, dar ma intreb daca libertatea aceasta prea mare nu dauneaza rigurozitatii ei, ca persoana. Mi-a placut dintotdeauna sa stiu ca are responsabilitati clare si ca le duce la capat la timp, cu forte proprii. Aici se pune mai mult accent pe comunicare, pe creativitate, decat pe lucrul efectiv. Pe ansamblu, mi se pare ca scoala se deruleaza intr-un ritm prea lent, in Romania se parcurgea – intr-un an, sa zicem – un volum mult mai mare de informatii. Ce sa zic, poate-i mai bine asa, decat multe si uitate, mai bine mai putine si bine fixate. Insa nu pot sa spun deocamdata ca sunt linistita 100%.
Marina S. Montreal