Despre viata reginei Maria s-au scris rafturi intregi de biblioteci. A fost un om ca toti oamenii, dar hotarata in toate actiunile pe care le-a intreprins.
Regina-barbat, asa cum au denumit-o contemporanii pentru temperamentul sau energic, s-a nascut in localitatea Eastwele Park–Kent, din Anglia, la 29 octombrie 1875. Avea trei prenume, Maria Alexandra Victoria si facea parte din Casa de Saxa – Coburg si Gotha. Ca grad de rudenie, a fost fiica ducelui Alfred, cel de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, verisoara cu tarul Rusiei, Nicolae al II-lea si cu imparatul Germaniei, Wilhelm al II-lea.
S-a logodit la 16 ani cu Ferdinand, principele mostenitor al Romaniei, care ii va deveni sot, la 29 decembrie 1892. O luna mai tarziu, municipalitatea Bucurestiului i-a oferit o cupa de argint, gravata cu inscriptia “Bine ai venit, mireasa, de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire.”
La 15 octombrie 1893, se nastea primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana si Mircea. La 15 octombrie 1922, Maria si Ferdinand au fost incoronati la Alba Iulia. Cinci ani mai tarziu regele moare, lasandu-i tronul lui Carol al II-lea. Regina Maria, persecutata de fiul sau, sub diverse motive, trece in lumea umbrelor la 18 iulie 1938, la Pelisor – Sinaia. Avea 63 de ani.
Cauza mortii ei a generat multe suspiciuni si speculatii. Pentru inceput, s-a raspandit zvonul ca, in urma unui schimb de focuri ce a avut loc intre Carol si Nicolae, regina-mama s-a aruncat in apararea fiului cel mic, primind glontul in locul acestuia.
Potrivit altor surse, regina a murit in tren, inainte de a ajunge la Sinaia. La inceputul anului 1938, a fost internata in mai multe sanatorii din Italia si Germania, banuita de cancer la esofag si ciroza.
Vazand ca nu se mai poate ridica din pat, simtindu-si sfarsitul aproape, i-a cerut fiului sau, Carol al II-lea, sa-i trimita un avion sa o aduca in Romania. Auzind de refuzul monarhului de a-i indeplini aceasta ultima dorinta, Hitler s-a oferit sa-i puna la dispozitie un avion sanitar. Regina l-a refuzat, preferand sa vina cu trenul ca sa moara in Romania. Intrand pe la Cernauti, trenul a avut restrictia de a merge incet, fara socuri si miscari bruste. Dupa ce garnitura a trecut de Bacau, cei care raspundeau de parcursul trenului au fost anuntati sa mareasca viteza, deoarece regina Maria murise. Decesul a fost anuntat de Carol al II-lea abia a doua zi, cand corpul neinsufletit a fost depus la castelul Pelisor. La 24 iulie, au avut loc funeraliile nationale. Ritualul a fost asemanator unui soldat cavalerist. In urma sicriului, s-a aflat calul reginei, cu cizmele ei de calarie legate de sa.
A fost imhumata langa Ferdinand, Carol I si Elisabeta, la manastirea Curtea de Arges. Conform dorintei marii defuncte, la autopsie, inima i-a fost prelevata de catre doctor Nicolae Minovici. Dupa i s-a aplicat o conservare corespunzatoare, inima a fost asezata intr-o caseta octogonala din aur si argint, placata cu 307 diamante. Pretiosul trofeu a fost depus la Biserica Stella Maris, din Balcic, doar pentru putin timp. Dupa pierderea Cadrilaterului, caseta a fost adusa la Castelul Bran. In prezent se afla la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti, dupa un lung drum si neglijente in pastrare, care au dus la deteriorarea inimii.
Biografii sai afirma ca regina a fost de o frumusete rara. Bruneta cu ochii albastri, argintii, scanteietori, cu luciri de otel. Era alintata cu diminutivul Missy. A fost o femeie energica, prezenta permanent pe front, printre raniti, impartind mancare, paturi si medicamente. Sfida exploziile din jur. Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Charles de Saint–Aulaire, a facut o afirmatie antologica pentru acele vremuri “Exista un singur barbat la Palat si acela este regina.”
Contemporanii i-au dezvaluit amorurile. A fost banuita ca fiica sa Maria-Mignon, a aparut dupa o relatie cu locotenentul Zizi Cantacuzino, aghiotantul sau, care a insotit-o pretutindeni. Apoi s-a indragostit de Waldorf Astor, un aristocrat american.
Intre 18 octombrie si 24 noiembrie 1926 a facut un lung turneu pe continentul Nord American. Traseul a inclus cateva mari orase din Statele Unite si Canada, precum New York, Montreal, Ottawa, Winnipeg si cateva asezari ale indienilor din Dakota de Nord, regina fiind botezata Steaua Diminetii, de catre Tribul Blackfoot.
Adevarata ei dragoste a fost printul Barbu Stirbei, un barbat frumos, brunet cu ochi caprui. Se spune ca a fost tatal ultimilor doi copii, Ileana si Mircea, care semanau izbitor cu printul. Ceilalti aveau ochii albastri ca ai ei si ai lui Ferdinand. Din aceasta cauza va avea zile cumplite, pedepsita gradual de fiul sau, Carol II, care, in final il va exila pe printul Barbu Stirbei, pentru a intrerupe frumoasa poveste de dragoste care se infiripase intre cei doi.
In timpul Primului Razboi Mondial, in viata reginei Maria si-a facut loc colonelul canadian Joe Boyle. Un barbat frumos, care o domina complet.
Acest ofiter s-a nascut la Toronto, la 6 noiembrie 1867 si a murit la Londra, la 14 aprilie 1923. In adolescenta, a navigat pe diferite nave comerciale. S-a stabilit la New York, unde a lansat o companie de transport pentru cereale. S-a casatorit de tanar, dar a divortat imediat. In anul 1897, a acceptat sa fie sponsorul boxerului australian Frank Slavin, cu care a facut un turneu pe continent. In momentul izbucnirii razboiului, organizeaza o unitate de mitraliere, obtinand si gradul de colonel. La un moment dat ajungand in Rusia, pune la cale evadarea a 54 de prizonieri romani, tinuti ostateci la Sevastopol.
Dupa razboi a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere romanesti si a insotit ajutoarele canadiene pentru Romania. Eforturile sale au facut din el un erou, devenind confidentul si prietenul reginei Maria, care a facut cateva aprecieri la adresa lui : “Un om care nu are teama de nimic si care prin forta sa extraordinara reuseste in toate domeniile”. A primit de la regina inalte ordine si medalii romanesti.
Dupa plecarea canadianului, Barbu Stirbei a ramas in continuare in sufletul reginei, pana la batranete. Scrisorile ei catre vechiul prieten aveau un mesaj asemanator unui strigat de iubire, tristete si speranta, din care redau un fragment: “Tot dorul meu, toata tristetea mea, toate amintirile dragi, care imi inunda din nou sufletul… Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa te aiba in paza.” La randul lui, Barbu Stirbei incheia toate scrisorile sale inflacarate cu cele cinci litere : i l y m m ( I love you, my Marie ).
Inainte de a incheia trebuie apreciat faptul ca regina Maria a avut o personalitate covarsitoare si un rol deosebit de important in timpul si la sfarsitul razboiului. In momentul cand seful delegatiei romane, premierul Bratianu a inceput sa nu mai fie bagat in seama la lucrarile Conferintei de Pace de la Paris, unde se reimpartea Europa, regele Ferdinand a rugat-o pe regina sa intervina urgent. Sacrificiul Armatei Romane risca sa nu fie luat in calcule de marile puteri ale Antantei. Inteligenta iesita din comun a reginei, dublata de frumusetea ei, i-a impresionat pe aliatii occidentali caraora ea le-a reamintit sacrificiul enorm al ostasilor romani, chiar daca, la un moment dat, teritoriul Romaniei
s-a redus la dimensiunile a doua, trei judete in jurul Iasului. Cand totul parea pierdut, a intervenit miracolul: regina i-a induplecat pe cei prezenti la redobandirea unor teritorii romanesti. In urma semnarii Tratatului de la Versailles, a rezultat, astfel Romania Mare, care reunea vechile provincii istorice Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia, Muntenia si Dobrogea.
Nu pot sa uit ca la scoala, istoricii de conjunctura ai perioadei comuniste cautau sa ne convinga cu disperare ca Romania Mare a facut-o poporul printr-o simpla adunare. Cine a stat in spatele Marii Uniri, era tinut la secret.
Opera literara a reginei Maria cuprinde peste 25 de volume, scrise intre anii 1912 si 1933. Printre acestea se pot cita Crinul vietii, Minola, Lulaloo, Copila cu ochi albastri, Stella Maris si Povestea vietii mele.
A fost o regina care si-a iubit tara de adoptie, considerata patria ei, fata de care a facut totul pentru a o reintregi. Nu avea cum sa stie ca, in 1940 altii vor oferi pe tava vecinilor, bucati din ea, adunate candva cu atata truda si varsare de sange.
In final, se cuvine a fi amintite citeva ganduri ale regelui Mihai despre bunica sa: “Ce imi aduc aminte asa de bine despre regina Maria este iubirea ei pentru tara noastra, inca de cand eram copil. Totdeauna imi vorbea despre frumusetile tarii si despre oamenii simplii din sate, pe care ii iubea asa de mult, despre viata lor de toate zilele. Ma simteam crescand de multe ori in spiritul ei, vazand cat de frumoasa tara ne-a dat Dumnezeu ca sa o iubim. Mai tin minte vorbirile cu dansa, la sfarsit de saptamana, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Pelisor sau Copaceni, care mi-au dat aceeasi intelegere ca si a ei si care o simt si astazi, dupa atatia ani. Bunatatea ei fata de tinerii si copiii pe care ii intalnea. Ii voi fi totdeauna recunoscator bunicii mele, ca a fost langa mine si m-a sustinut in momente grele. Regina Maria a fost o Regina, respectata si iubita pentru tot ce a facut pentru Romania.”
