Una dintre celebritatile cu un destin de exceptie in spatiul romanesc, a fost neuitata Maria Tanase. Steaua cantecului popular romanesc s-a nascut la 25 septembrie 1913, in mahalaua Caramidarilor din Bucuresti, pe strada Livada cu Duzi. A fost un copil nedorit, deoarece sotii Ion Tanase si Ana Munteanu mai aveau doua guri de hranit, pe Aurelia si Franz. 1913, fusese un an parjolit de seceta si batut de grindina. Gradina sotilor Tanase era de nerecunoscut. Firavele incercari de rod fusesera distruse. Dupa intentia de a intrerupe sarcina, Ana Munteanu s-a hotarat sa nasca a treia oara si asa a aparut o fetita cu parul balai, botezata dupa numele bunicii, Maria.
Copila a crescut printre flori si rasaduri, fredonand melodiile epocii. La opt ani canta la serbarea de sfarsit de an la scoala numarul 11 Tabacari si la caminul cultural din cartier, situat pe Calea Piscului. Devine apoi eleva la Scoala de Fete Heliade Radulescu. La sfarsitul clasei a treia, ramane corigenta la matematica si franceza, motiv ce o determina sa renunte intrerupa scoala.
La 15 ani, concureaza pentru titlul de Miss Romania, dar nu poate trece de proba costumelor de baie! Un an mai tarziu, s-a indragostit de un medic tanar si a ramas insarcinata. A urmat o interventie medicala – cu complicatii – pentru intreruperea sarcinii si a aflat ca nu va mai fi niciodata mama. Lipsa copilului dorit va fi drama vietii ei.
La varsta de 17 ani, s-a angajat casierita la un bufet de cartier unde se vindeau chifle, chiftele si bere. Acolo incepe sa cante spre entuziasmul asistentei. Va fi chemata sa cante si la alte bodegi.
In anul 1934, a debutat la revista Carabus Expres. Aparea pe afis cu pseudonimul Mary Atanasiu. A fost admisa prin concurs, directorul Teatrului Carabus, fiind marele actor Constantin Tanase.
La inceput, Maria Tanase canta intr-un grup vocal, impreuna cu patru colegi. A fost remarcata de Constantin Brailoiu, care i-a recomandat sa cante singura si sa-si aleaga repertoriul direct de la izvoare.
Dupa o serie de spectacole reusite, care au facut-o tot mai cunoscuta printre rganizatori si regizori si in randurile marelui public, a plecat la Viena intr-un lung turneu. La intoarcere, canta in continuare la restaurantul Neptun din Piata Buzesti, dupa care este angajata la Teatrul de Revista Alhambra.
In 1939, a participat la concertul ce a avut loc la Expozitia Internationala de la New York, unde a cantat in fata fostului presedinte Hoover, si a celui in exercitiu, Franklin Roosevelt. A avut un succes teribil cu improvizatia de moment in care a apelat la un joc de cuvinte in gustul epocii, Salta, Leano, cu Roosevelt.
Dupa intoarcerea in tara, a inceput sa fie invitata ca solista in mari restaurante si teatre si a atins consacrarea. Ben Smith, supranumit regele aluminiului, a intentionat sa o duca din nou in America, la sfarsitul lui iunie 1940. Dar ajunsi in Italia, Maria Tanase s-a razgandit, intorcandu-se in Bucuresti. Pleaca apoi intr-un turneu la Istanbul, alaturi de artisti celebri precum George Enescu, George Vraca, Constantin Tanase. La Teatrul Taxim a taiat rasuflarea spectatorilor cu melodii din folclorul local. Sulfikidar, guvernatorul capitalei, i-a propus un angajament permanent la Radio Ankara, o vila pe insula Buyuk – Ada si un post de cercetator la Institutul Etnografic. A refuzat ofertele, revenind acasa, unde o astepta un suflet cald, nobil si sincer.
Nu peste mult timp s-a casatorit cu Clery Sachelarie, care avea un baiat cu prima sotie. Clery Sachelarie fusese bogat – mosier, magistrat si patron de restaurant – dar isi pierduse averea la pariurile curselor de cai. A fost singurul barbat dintre cei pe care i-a iubit – printre ei numarandu-se si Constantin Brancusi – de care Maria Tanase a vrut sa fie legata in mod oficial.
Clery Sachelarie, boem si nepasator de ziua de maine, a fermecat-o statornic pe Maria Tanase. Iubirea lor a durat 22 de ani, pana cand marea cantareata, despre care s-a spus ca este o Edith Piaf a romanilor, s-a stins.
In primavara anului 1942, a inceput sa le cante bolnavilor din spitalele militare pentru a le alina suferintele. Pe unul dintre soldatii amnezici, l-a trezit la realitate ceea ce a produs o adevarata senzatie in lumea medicala. Medicii s-au crucit.
In decembrie 1943, a fost invitata sa cante la serbarea Pomului de Craciun, in fata regelui Mihai, a maresalului Ion Antonescu si a altor personalitati. Intre 1943-1946, a cantat pe scena multor teatre din Bucuresti si a participat in turnee de mare succes in Franta, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria si Polonia.
Incepand cu 1945, a urmat Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica, avandu-l ca profesor pe maestrul Ion Manolescu impreuna cu care juca pe scena Teatrului Municipal. Rolurile incredintate au fost de o larga varietate si paleta coloristica, precum Masa, Anica, Jeni Spelunca.
A inceput sa fie invitata sa joace in alte piese de teatru (Cadavrul viu), in filme (Ciulinii Baraganului) si in spectacole de revista (Sfinxul de la Hollywood). In 1955, a obtinut titlul de Laureata a Premiului de Stat si in 1957, i s-a acordat titlul de Artista Emerita.
A inceput sa faca opere de caritate. Oferea bani saracilor cu multa generozitate. Le cumpara haine, ii ducea la restaurant. La teatru, chema fetele in cabina si le oferea din rochiile sale scumpe. In ultimul timp fuma enorm.
Dorinta de a avea un copil si regretul de a nu putea deveni mama nu au parasit-o toata viata. In 1959, a infiat fata unor tarani din comuna Hodoni, de langa Timisoara. Tanara copila avea 17 ani si o chema Minodora Nemes. Fata de aceasta dulce fiinta, Maria s-a atasat enorm. S-a ocupat de educatia ei si de perfectarea studiilor superioare.
Pe langa faptul ca a fost o Mare Doamna a cantecului popular autentic, Maria Tanase a avut insa si un profil mai putin cunoscut care a fost scos recent din arhivele Securitatii. Au curtat-o multe servicii de spionaj, inclusiv Securitatea romana care, neputand sa o racoleze s-a multumit s-o supravegheze, neindraznind s-o aresteze din cauza imensei ei popularitati.
In 1940, a colaborat cu Maurice Negrea, fost atasat de presa al Agentiei Havas, cunoscut ca rezident al spionajului francez si englez. Pe cand se afla in turneu in Turcia, a fost vazuta in compania lui De Chastelaine, un alt rezident al spionajului englez. Tot in 1941 un ofiter german a incercat sa o recruteze, dar fara succes.
In 1944, a trait o frumoasa poveste de iubire cu generalul englez Greer, fost sef al Misiunii Militare de la Bucuresti. L-a mai cunoscut pe spionul englez Henri Negru si apoi pe capitanul Metianu, de la Misiunea Britanica din Bucuresti. O perioada se pare ca a fost agenta a lui Eugen Cristescu la Serviciul Secret de Informatii al Romaniei, alaturi de Zaharia Stancu si Mihai Beniuc. Dupa 23 august 1944, ultimii doi au trecut in tabara comunistilor.
In mai 1963, celebra artista afla ca este bolnava de cancer la plamanul drept. La 22 iunie, ora 14 a trecut in lumea umbrelor la Spitalul Fundeni. Pe patul de moarte, rezemata pe o perna cu petale de trandafir a cantat personalului medical cantecul Lung ii drumul Gorjului, din care redau cateva versuri : “Foaie verde a bobului / Lung ii drumul Gorjului / Da-i mai lung al dorului / Ca la Gorj te duci si vii / Dorul n-are capatai / Marioara de la Gorj / Ia la neica vreo doi sloti / si nu te iubi cu toti / tine-ti, neica plata ta / Mie-mi place dragostea”.
Pe cuier, atarna o rochie alba nepurtata, pe care o va imbraca pe ultimul drum. A cerut si cateva flori din gradina tatalui ei. A dictat apoi notarului testamentul ce reprezinta un lant de rugaminti. Testamentul a fost incredintat lui Temistocle Popa: “Pe cap sa mi se puna coltarul cu pichet alb, iar in picioare numai ciorapi albi, scurti, fara pantofii care m-au chinuit toata viata. Dupa moarte, trupul nescaldat, ci numai sters cu alcool, sa fie pus la dispozitia medicilor, daca vor socoti ca-i de folos cercetarilor stiintei.
Pe un drum secetos – dornic de apa – sa se scobeasca adanc o fantana pentru drumetii insetosati. Ritualul inmormantarii sa fie cat mai sobru. As vrea ca mama sa nu afle de moartea mea, sa i se spuna ca sunt plecata undeva in strainatate, pentru tratament.”
Dupa ce a trecut in lumea vesnica, sub perna a fost gasita o scrisoare adresata lui Clery, sotul ei.”Culege-mi visele pe care le-am faurit langa tine si imparte-le oamenilor”.
Despre asemenea emisari ai culturii nationale, Vasile Alecsandri a facut la vremea lui, premonitial, in secolul al XIX-lea, cand numele romanilor abia incepea sa intre in constiinta europeana, o afirmatie plina de adevar care ramane valabila si astazi: “Cu cat vor reusi mai mult, cu atat ne vor face cunoscuti mai favorabil la natiile straine, care ne cunosc putin si rau!”
