Iubiri pasionale (16). Mircea Eliade si Maitreyi D

Citește și

Dintr-o iubire imposibila, despartita de continente, religii si principii, s-au nascut doua romane de dragoste din categoria celor de exceptie: Maitreyi si Dragostea nu moare. Sunt doua marturii extraordinare ale aceleiasi povesti, zidite cu caramizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade si bengaleza Maitreyi.

Mircea Eliade s-a nascut la 19 martie 1907 la Bucuresti, ca al doilea fiu al Ioanei si al ofiterului Gheorghe Eremia Eliade. Dupa absolvirea Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, in decembrie 1928, a plecat in India pentru a studia sanscrita si yoga, cu profesorul Surendranath Dasgupta. Dupa trei ani s-a intors in tara unde a devenit asistent universitar. In anul 1940, a fost trimis atasat cultural la Londra si la Lisabona. Dupa razboi a preferat sa ramana in exil la Paris, iar in 1957, s-a stabilit la Chicago.

- Publicitate -

Pentru lucrarea sa de mare intindere si profunzime, Istoria credintelor si ideilor religioase, statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceza i-a acordat premiul Bordin.

A scris peste 40 de studii stiintifice, douazeci de romane, nuvele si povestiri. Opera completa este cuprinsa in 80 de volume si consemneaza traduceri in 18 limbi. S-a stins din viata la 22 aprilie 1986, la Chicago, la varsta de 79 de ani. Este inmormantat la cimitirul Oakwood.

Marea sa iubire, Maitreyi Devi, s-a nascut la 10 septembrie 1914, intr-o mica localitate din Bengal. Debuteaza in 1929 cu volumul de poeme Uditta (Rasaritul). Dupa moartea mentorului ei, Tagore, in 1941 scrie o carte de memorialistica Rabindranath la Mongpu. In anul 1974, publica romanul sau autobiografic Dragostea nu moare, avandu-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat in 1976 de Academia de Litere din India. Apreciata autoare a murit in 1990, in varsta de 76 de ani.

- Publicitate -

Din dezvaluirile cronicarului Dana Ciobanu, aflam ca dragostea celor doi a avut ceva iesit din comun. La inceput, Eliade nu a fost atras de tanara indianca pe care a caracterizat-o chiar urata, pe langa alte tinere indience. A fost coplesit, totusi de iubire, mai ales datorita misterului, spiritualitatii alese si farmecului lui Maitreyi. Pentru a se intelege pe portativul comunicarii, Eliade a inceput sa o invete pe Maitreyi limba franceza, iar aceasta, la randul ei, a inceput sa-i dea primele notiuni de bengaleza.

Tanarul s-a hotarat sa renunte la celibat. I-a scris mamei sale sa-i ceara permisiunea sa se insoare cu o hindusa in varsta de 16 ani. Totodata, astepta raspunsul regelui si actele universitare care aveau menirea de a-i asigura existenta in India,cu un venit lunar de 35 lire sterline.

O dragoste pasionala ii ardea sufletul. Era hotarat sa treaca la hinduism. Dar a fost refuzat cand a cerut-o in casatorie pe aleasa inimii. Familia ei nu a fost de acord.

Au inceput sa se iubeasca pe ascuns. Intalnirile lor au ajuns la urechile profesorului Dasgupta, tatal fetei, care il avertizeaza pe amorez sa paraseasca imediat acele locuri. Jignit de indrazneala europeanului i-a spus raspicat: „Esti un mare maestru in arta disimularii. Niciodata, dar niciodata sa nu mai incerci sa vii la mine acasa, sub nici un motiv.” Tanara a fost pedepsita dur pentru incalcarea traditiilor si ritualurilor hinduse.

In anul 1932, Mircea Eliade s-a intors in tara, iar doi ani mai tarziu s-a casatorit cu Mina Mares, care va muri in 1944. In acest interval, intamplarea a facut ca Editura Culturii Nationale sa organizeze concursul pentru cel mai bun roman inedit care urma sa fie premiat cu suma de 20 de mii de lei. Astfel, Eliade s-a apucat de lucru. Traise dezamagirea unei iubiri imposibile si s-a hotarat sa scrie volumul Maitreyi. Simtea ca trebuie sa astearna pe hartie acea experienta rara, unica. Consemnata si detaliata, dragostea lor avea sa fie ferita de pierderea in anonimat.

Intr-o seara de decembrie, s-a apucat sa adune material documentar pentru roman: corespondenta parfumata dintre cei doi tineri, scrisorile primite de la profesorul indian, o fotografie veche, o suvita de par, flori uscate intre paginile unei carti, jurnalul zilnic al acelor ani si multe altele.

Romanul de dragoste inceput avea ca scop sa reflecte intamplari adevarate, cu oameni care au avut un rol hotarator in tineretea autorului. Naratiunea urca si coboara pe topoganul destinului, se apropie si se indeparteaza de fericirea atat de cautata de cei doi indragostiti carora le este interzis dreptul sa se intalneasca, datorita deosebirilor de principii si religie. Tot arsenalul acelor oprelisti facea ca iubirea lor sa fie din ce in ce mai puternica. Dragostea lor incandescenta a cerut un sir de sacrificii. Amandoi se iubisera intr-o lume potrivnica si pasiunea lor a fost arzatoare. Aveau in mana pana geniului ce se va dezvalui in viitor. Au alergat mult pe cararea fara de sfarsit a contopirii destinelor.

Pe parcursul romanului, aflam ca Maitreyi nu se hotaraste sa-i devina partenera de viata decat dupa lungi clipe de cumpana. Ceremonialul dintre cei doi este mistic. Legamantul lor este de o frumusete inaltatoare, avand la baza o iubire pasionala si statornica: „Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a iubitului meu si a nimanui altcuiva. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea.”

Descoperim, astfel, ca povestea lor de dragoste cucereste prin farmec liric. Eliade foloseste tehnica narativa a confesiunii. Formularile sunt incisive, succinte si lucide, pe un fundal temperamental plin de atatari si ademeniri, de candide provocari si sovaieli inocente. Cum se intampla de obicei, gelozia macina necrutator frumusetea linistii interioare si scoate in calea iubirii obstacole de natura religioasa.

Celibatarul intransigent se hotaraste sa treaca la hinduism, acceptand orice sacrificii pentru a se casatori cu aleasa inimii lui. Romanul devine, astfel si dovada unei convertiri acceptate de autor.

La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost rasunator. Lucrarea a fost tradusa si retiparita de zeci de ori.

In jurul anului 1935, Eliade s-a apropiat de ideologia Miscarii Legionare. A scris multe articole in ziarul Buna vestire, organ de presa al Miscarii. Cu toate ca, pe parcurs, s-a indepartat de doctrina respectiva, totusi a ramas un admirator al valorilor legionare.

Dupa ce si-a terminat mandatul de atasat cultural la Londra si Lisabona, a obtinut o catedra la Universitatea Sorbonna din Paris, unde s-a casatorit cu o alta frumusete a timpului, Christina Cotescu. In 1957, s-a stabilit la Chicago, unde, dupa 16 ani, a primit o veste mare: si-a anuntat vizita dragostea sa din tinerete vechea sa iubire, venita din indepartate meleaguri indiene, Maitreyi. Emotia a fost de nedescris. Cuvintele sunt prea sarace sa descrie clipa revederii dupa 40 de ani, fiecare petrecandu-si viata la mii de kilometri. Inaltul oaspete i-a dezvaluit lui Eliade ca a aflat recent la Calcutta, atat despre existenta romanului ce-i poarta numele, cat si adresa de la Chicago a autorului.

Dupa socul revederii, indianca a facut un popas la Bucuresti, pentru a cunoaste pe mama si pe sora celui pe care l-a iubit mult si de care nu a avut parte. Le-a daruit cate un exemplar din romanul vietii ei, Dragostea nu moare.

In cuprinsul cartii, arata ca dupa despartirea de Mircea Eliade, prin sentinta neiertatoare a destinului, tanara a patruns in viata conform unor tipare comune fericirii aparente. Si-a intemeiat un camin, s-a alaturat unui sot iubitor. In adancul sufletului, insa nu putea sa dispara pasiunea traita in bratele romanului, o frumoasa poveste de iubire, sfarsita trist, precum un vis la ivirea zorilor.

Mircea Eliade a primit cetatenia americana in 1966. Din 1957 fusese numit profesor de istorie comparata a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago si in 1962 devenise titular de catedra.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spatiu si timp sacru. Spatiul sacru a fost, in opinia lui, centrul universului, pe cand timpul sacru a fost o repetitie a elementelor de la originea lumii. In aceasta conceptie, fiintele umane arhaice erau orientate in timp si spatiu. In omul modern, ar exista o dimensiune subconstienta, guvernata de prezenta secreta a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istorie a Religiilor de la universitatea amintita ii poarta numele si a fost preluata de asistentul sau Ioan Petru Culianu, un alt savant roman de talie internationala, asasinat la 21 mai 1991, pentru ve­derile sale anticomuniste. Cazul nu a fost elucidat nici pana in prezent.

Lucrarile lui Mircea Eliade sunt o fresca a problemelor existentiale din perioada traita de autor, care accepta realitatile senzoriale. Asa cum am mai spus, opera sa a fost vasta, complexa si de profunzime. Amintesc numai cateva nuvele, romane, studii si lucrari ce au fost apreciate in lume: Intoarcerea din rai (1934), Ioga (1936), La tiganci (1959), Istoria credintelor si ideilor religioase, studiu scris intre anii 1976-1984.

Mircea Eliade a recunoscut totdeauna ca a fost atras spre studiul religiilor datorita stagiului petrecut in India, unde exista multe curente religioase. A fost ajutat enorm in aceasta directie de tanara Maitreyi, prima lui iubire, care, asa cum stim, nu se uita niciodata.

Articolul precedentSeara duhovniceasca
Articolul următorTribuna noastra a facut 10 ani
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Cinci sportivi de la clubul de karate AKAS vor participa la campionatele mondiale din Florida

Cinci sportivi antrenați la clubul de karate AKAS de către Alexandru Sorin vor participa la campionatele mondiale organizate de...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -