16 aprilie 1983. Romania juca impotriva campionilor mondiali, Italia lui Enzo Bearzot. Cu 4 ore inaintea inceperii meciului, pe Stadionul 23 august frematau 80.000 de oameni. Parca a fost ieri. Eram in tribunele marelui stadion pentru prima oara in viata mea. Biletul, un cadou dintre cele mai frumoase pentru un pusti de 16 ani, primit de la tatal lui. La cantarea imnurilor, pielea mi s-a facut de gaina de emotii.
Minutul 24. Un fault banal, lateral dreapta in directia de atac a tricolorilor, la vreo 30 de metri de poarta. Balaci si Boloni stau langa minge si discuta. Loti se retrage, si toata lumea credea ca blondul din Banie va trage. Se duce catre balon si il misca usor spre stanga. Boloni vine din spate si loveste cu stangul, aproape cu ristul. Mingea trece pe langa zid. Marele Dino Zoff vede bolidul, se intinde, dar mingea se duce glont in coltul portii.
Stadionul a explodat. Urletul ade bucurie al celor 80.000 de oameni nu l-am mai auzit niciodata, desi am vazut zeci de meciuri mari pe stadion. De atunci, 16 aprilie este o zi de nesters din memorie, parca ar fi ziua mea de nastere.
