In noaptea zilei de 20 spre 21 aprilie, la spitalul Charles Richet din Val d’Oise, la circa 15 km de Paris, a parasit lumea aceasta Monica Lovinescu, “Doamna constiintei noastre”, cum o numeste indurerat unul dintre foarte numerosii ei admiratori.
Cand regimul comunist s-a prabusit in 1989, Monica Lovinescu dobandise in perceptia tuturor romanilor, fie din tara, fie din diaspora, aura unei figuri legendare. Ea si cu Virgil Ierunca aveau o autoritate morala care nu putea fi contestata decat prin rea credinta, si de la inaltimea acesteia, modul in care ei examinau cultura si literatura romana putea sa para uneori inflexibil si excesiv de riguros. Nu era insa niciodata fals, tranzactional, dominat de circumstante trecatoare ori de obscure jocuri de culise.
E un omagiu dintre cele mai modeste, la disparitia unei mari personalitati, sa-i revedem sumar biografia care, acum dupa consumarea ei, se incarca, s-ar zice aidoma unei istorii exemplare, de un talc ce se cere descifrat.
Monica Lovinescu, fiica marelui critic Eugen Lovinescu si al Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, s-a nascut la 19 noiembrie 1923, la Bucuresti. Viata ei poate fi impartita in doua parti, fundamental distincte : inainte si dupa 1947, cand obtinand o bursa din partea statului francez a plecat la Paris unde s-a stabilit definitiv.
Prima parte a vietii este dintre cele mai tipice pentru cineva care s-a nascut intr-o familie de carturari. Invata limba franceza odata cu limba romana, are din copilarie inclinatii pentru scris, publica la opt ani un basm, apoi, in adolescenta, schite, nuvele, in revista Vremea, un roman in mai multe foiletoane in Revista Fundatiilor Regale. Ceva mai tarziu scrie critica de teatru intr-o alta publicatie, Democratia si mai tarziu devine asistenta lui Camil Petrescu intr-un seminar de arta dramatica, condus de acesta, imediat dupa razboi.
In 1947, in septembrie, pleaca la Paris cu o bursa, impreuna cu Virgil Ierunca si peste cateva luni, in ianuarie 1948, obtine azil politic. Incepe acum sa publice in numeroase reviste franceze sau romanesti din exil cronici literare si articole politice anticomuniste (Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de l’Est, Temoignages, La France Catholique, Luceafarul, Caiete de dor, Fiinta romaneasca, Ethos etc.).
Are marea durere sa asiste de departe, fara sa poata interveni, la crima regimului comunist care o condamna in 1959 pe mama sa, ajunsa la 71 de ani, la inchisoare. Batrana va muri dupa un an la Jilava, bolnava, privata de ingrijiri medicale. Trupul ii va fi aruncat intr-o groapa comuna.
Intre 1951 si 1974 colaboreaza la emisiunea in limba romana a televiziunii franceze.
Anii ’60 marcheaza inceputul legendei Monica Lovinescu – Virgil Ierunca cand amandoi devin colaboratori ai postului de radio Europa Libera. Monica Lovinescu va avea la acest post doua emisiuni, Actualitatea culturala romaneasca si Teze si antiteze la Paris. Ele vor fi receptate cu un interes maxim in Romania, ca si emisiunea lui Virgil Ierunca, Povestea vorbei. Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate.
Perioada dintre 1960 si 1980, evocata de Monica Lovinescu in cartea sa La apa Vavilonului, atesta transformarea treptata a locuintei ei intr-o adevarata institutie. Practic, toata elita culturala romaneasca stabilita sau aflata in trecere prin Paris, a calcat in anii acestia pragul casei din François Pinton din Paris.
Era aceasta ospitalitate in ochii Securitatii romanesti ceausiste o slabiciune ce putea, ce trebuia exploatata?
Audienta Monicai Lovinescu devenise imensa, mai ales dupa virajul din 1972 care marcase intrarea culturii romane intr-o perioada de criza profunda. Din acest motiv, in 1977, s-a pus la cale anihilarea ei. Nu omorarea, ci maltratarea, transformarea ei intr-o infirma : “Sa i se-nchida gura”, ar fi ordonat Ceausescu. “Nu trebuie ucisa. S-o facem zob. Sa-i spargem dintii, falca, bratele. Sa nu mai poata niciodata vorbi sau scrie.”
Exact asta au incercat sa faca la Paris doi falsi vizitatori – teroristi tocmiti de Securitate.
Viata Monicai Lovinescu a atarnat ore la rand de un fir de ata. Si totusi, cand si-a revenit, nu a pregetat o clipa sa reia microfonul si sa denunte atentatul. Invinsese, si victoria ei era victoria unui caracter de o tarie antica, intr-un trup fragil de “trestie ganditoare.” Mintea primitiva a lui Ceausescu nu-si putea imagina un asemenea deznodamant.
Si astfel, Monica Lovinescu a continuat sa vorbeasca de la microfonul Europei libere, iar casa i-a ramas mai departe deschisa.
Cand regimul comunist s-a prabusit in 1989, cartile ei au putut, in sfarsit, sa apara si in tara. Jurnalul dintre 1981 si 2001, care desfasoara pe sute de pagini bogatia extraordinara a contactelor literare ale cuplului Monica Lovinescu – Virgil Ierunca, va fi publicat in mai multe volume la Humanitas. Tot la Humanitas vor fi publicate volumele Unde scurte si La apa Vavilonului precum si, in traducere, romanul original scris in limba franceza in 1955, Mots à mot (Cuvantul din cuvinte).
Prietenii statornice si ocrotitoare precum cea a lui Gabriel Liiceanu au contribuit s-o consoleze pe Monica Lovinescu pentru deceptiile provocate de tranzitia romaneasca, dificila pe toate planurile.
Dar declinul se anunta, deja, dureros. Virgil Ierunca, partenerul ei de viata, de idei si de lupta, s-a stins in 2006. Exact 600 de zile mai tarziu, l-a urmat si ea.
Disparitia Monicai Lovinescu a fost urmata, aproape instantaneu, de mari si numeroase elogii pentru opera si personalitatea ei exemplare. Sunt elogii postume care vin la sfarsitul a multor luni de suferinta, cand, dupa cum spune Gabriel Liiceanu, toata lumea parea ca o uitase, si la telefonul mut nu o mai cauta nimeni.
Acesta este, poate, destinul ingrat rezervat mai tuturor oamenilor generosi. Cand lumanarea vietii lor se epuizeaza si nu mai imprastie lumina, cei adunati in jurul ei se indeparteaza…
