Pe parcursul a peste sase decenii de convulsii si incertitudini, lunga dinastie a familiei imperiale austro-ungare, a fost afectata, in anumite perioade, de un lung sir de asasinate invaluite in mister.Pe de alta parte, decesele elucidate au fost considerate mai mult sau mai putin justificate, in opinia atentatorilor. Pe langa toate acestea, nu a lipsit crima ce se datoreaza iubirii pasionale.
Imparatul Franz Josef s-a nascut la 18 august 1830, avand inca trei frati si o sora. La 2 decembrie 1848, la varsta de 18 ani, a ocupat tronul Austriei, dupa care, la 8 iunie 1867, a devenit si rege al Ungariei. Totodata era rege al Boemiei si Croatiei, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia si mare voievod al Serbiei. A murit la 21 noiembrie 1916, in plina conflagratie mondiala, succedat la tron de stranepotul sau Karl I, care va fi exilat in 1918, dupa pierderea razboiului si reimpartirea centrului european. Conducerea imperiului era deosebit de anevoioasa deoarece acesta era format din 11 nationalitati, cu graiuri, mentalitati si grad educational diferite. Limbile oficiale erau germana, maghiara si ceha. Capitalele preferate de imparati alternau intre Viena, Budapesta si Praga.
In administratia regionala se admitea folosirea limbilor romana, italiana, sarba, slovena, croata, slovaca, ucrainiana si poloneza.
La 15 decembrie 1859 asupra familiei imperiale s-a abatut un mare blestem, deoarece Maximilian, fratele imparatului Franz Josef, a pus stapanire prin abuz pe insula Lokrum care era proprietatea calugarilor Ordinului Sfantul Benedict. Vazandu-se izgoniti de pe sfanta lor limba de pamant, plasata in Marea Adriatica, prelatii au adresat spre cer blestemul: “Cine va pretinde pentru sine Sfanta Insula Lokrum, va fi damnat.”
Rezultatele nu au intarziat sa apara. Dupa ce a fost ales imparat al Mexicului, unde a plecat cu printesa Charlotte, sotia sa, Maximilian a fost ucis, la 19 iunie 1867, in localitatea Queretaro de catre revolutionarii autohtoni.
Urmatoarea victima a blestemului amintit mai sus a fost Rudolf, fiul imparatului Franz Josef. Tanarul principe a vazut lumina zilei la 21 august 1858. A fost singurul baiat langa alte trei surori. De mic, a primit o solida educatie militara. La 14 ani, era sublocotenent, moda aplicata si de alte monarhii ale Europa. Dupa majorat, s-a insurat cu printesa belgiana Stephanie, care nu putea sa-i ofere mostenitori. Dezastrul ce a urmat s-a datorat faptului ca, prin intermediul printesei Larisch, a cunoscut-o, la un moment dat pe Maria Vetsera, o frumoasa balerina ceha, nascuta la 19 martie 1871, la Viena, fiica a baronului Albin Vetser.
Cei doi indragostiti traiau o frumoasa poveste de iubire. Erau amandoi intr-o permanenta stare de beatitudine. Se considerau facuti unul pentru altul. Scrisorile de dragoste erau din ce in ce mai lungi, menite sa scurteze distantele dintre ei. Se iubeau ca doi scolari, sufereau cand nu erau impreuna, revederea lor reprezentand, de fiecare data elixirul salvator.
Imbratisarile lor aveau ceva aparte. Magma fierbinte a iubirii lor pasionale se revarsa peste trupurile lor. Erau doua fiinte ce se lasau duse de curentul dragostei curate. Se parea ca vor ramane definitiv contopiti de flacara unui destin ireal, coborat de pe bolta cereasca. Iubirea lor era totusi interzisa, deoarece tinerii faceau parte din lumi diferite.
Canoanele imperiale interziceau cu desavarsire relatia lor de vis.
Finalul trist nu s-a lasat prea mult asteptat. Ca in orice atractie patimasa, a aparut nefericita clipa cand ratiunea inceteaza si crima pasionala nu poate fi evitata.
Miercuri 30 ianuarie 1889 s-a petrecut ultima noapte de dragoste dintre Rudolf si Maria. Imparatul s-a opus vehement acestei relatii cu o artista si respingea cu multa hotarare intentia fiului de a divorta de printesa care ii fusese desemnata drept sotie.
Ajunsi la castelul Mayerling, in timpul acelor clipe de neuitat, Maria a suspinat fericita, spunand: “As vrea sa nu ma mai trezesc niciodata”.
Asa s-a si intamplat: Rudolf, intr-un moment de ratacire, de gelozie sau cadere psihica, maniaco-depresiva, dezamagit ca nu se poate insura cu aleasa visurilor sale, a impuscat-o in somn, dupa care a presarat pe pat petale de trandafiri, in jurul iubitei care nu putea sa-i devina sotie datorita unor prejudecati. S-a sinucis apoi si el, cazand langa frumoasa faptura nevinovata. Printul avea 30 de ani si tanara sacrificata inutil atinsese majoratul, purtand in pantece fructul iubirii lor. De multi ani, pe Rudolf il obseda craniul unui alt sinucigas neinteles de familie, relicva pe care o tinea pe biblioteca din camera sa. Se pare ca a fost adeptul unui slogan la moda care preciza ca moartea nu este o infrangere si durerea este o senzatie benefica, mai ales ca suferea de mult timp de o boala venerica, incurabila la acea data.
Din alte surse, se spune ca au fost ucisi amandoi din ordinul lui Franz Josef, deoarece comiterea adulterului a adus o mare ofensa imagini curtii imperiale.
Un alt izvor informational avanseaza ideea ca un grup de uzurpatori l-au asasinat pe principe, deoarece a refuzat sa li se alature, riscand sa-i deconspire.
Printul Rudolf a fost inmormantat la 5 februarie 1889, in uniforma alba de general. Capul sau a fost acoperit cu chipiu specific rangului, pentru a nu se vedea rana provocata de glontul ce i-a dislocat un os cranian. De asemenea, mainile i-au fost acoperite cu manusi, deoarece pumnii sai aveau urme care tradau ca se luptase cu cineva, inainte de a fi ucis.
Peste un an, in 1890, asistam la o alta drama. In luna iunie, arhiducele Franz Orth, cumnatul lui Rudolf, a parasit brusc Austria, renuntand definitiv la titluri si demnitati. Plecata spre marile Sudului, corabia Santa Maria s-a scufundat langa Capul Puntas, din America de Sud.
Seria nenorocirilor a continuat la 10 septembrie 1898 prin uciderea la Geneva a imparatesei Elisabeta, sotia lui Franz Josef, criminalul fiind Gino Lusceni, un anarhist italian.
Prin moartea arhiducelui mostenitor Rudolf la Mayerling, succesor la tron a fost desemnat Franz Ferdinand, nepotul imparatului. Asasinarea la Sarajevo a acestui arhiduce, precum si a Sofiei, sotia lui, in celebrul atentat pus la cale de organizatiile Tanara Bosnie si Mana Neagra, va ramane in paginile istoriei universale drept un important moment de referinta. In acea fatidica zi de 28 iunie 1914, studentii Gavrilo Princip si Nedeljko Cabrinovici nu stiau ca prin gestul lor premeditat vor determina declansarea unui razboi mondial pustiitor. Au fost condamnati la 20 de ani de inchisoare, dar au murit la scurt timp, de tuberculoza.
Cumplita scena s-a petrecut in dimineata unei duminici linistite si senine care nu prevestea nimic rau. Locuitorii orasului Sarajevo au iesit pe strazi pentru a-l intampina pe cel ce urma sa devina imparat. La un moment dat, in jurul orei 10, tanarul Cabrinovici a aruncat o grenada asupra masinii deschise in care se aflau inaltii oaspeti. Ridicand bratul pentru protejarea ducesei, arhiducele a deviat grenada in afara vehiculului, incarcatura explodand in spatele lui. Profitand de momentul de deruta, studentul Gavrilo l-a impuscat pe arhiduce in zona gatului si pe Sofia in abdomen. Peste 5 minute, amandoi au fost declarati morti.
In aceste conditii, la moartea lui Franz Josef, succesor a fost desemnat un stranepot, Karl von Habsburg, nascut in anul 1888. Dupa pierderea razboiului, imperiul a fost destramat de puterile victorioase. Karl impreuna cu familia s-a refugiat in Elvetia si in 1921 i s-a impus exilul pe Insula Funchal, din largul coastelor marocane. A murit la 1 aprilie 1922, rapus de pneumonie. Cele noua suflete ramase, imparateasa Zita de Bourbon Parma si cei opt copii au trait in continuare din alocatia fixata cu zgarcenie de Antanta. In 1986, Zita a plecat in exilul etern, la varsta de 92 de ani. De fiecare data cand a avut ocazia a afirmat raspicat ca arhiducele Rudolf nu s-a sinucis la Mayerling si nici nu a omorat-o pe Maria. Au fost asasinati de un grup de conspiratori. Cine a fost in spatele lor nu se va sti niciodata.
Verificarile recente facute pe baze stiintifice certifica faptul ca Maria nu a fost impuscata. A primit o lovitura mortala la cap cu un obiect contondent. Suspiciunea asupra cauzelor mortii celor doi indragostiti s-a declansat in urma felului cum au fost gasite cadavrele, asezate perfect unul langa altul. De obicei, cel ce alege sinuciderea, nu are cum sa cada intr-o pozitie dorita.
Ca o concluzie de final, se constata ca raul facut candva altora, se intoarce spre rudele nevinovate . Bine fara rau nu se poate. Binele dureaza o clipa. Raul este etern.
Drama de la Mayerling a reprezentat una din rezultatele acestui blestem.
Iubirile pasionale raman totusi, indiferent de pretul ce trebuie platit.
