Situatia limbii franceze din Quebec este, cu siguranta, unul dintre subiectele etern actuale pentru ansamblul societatii quebecheze – francofoni, anglofoni si alofoni. Un subiect etern actual si, in acelasi timp, etern susceptibil de a trezi o gama intreaga de sentimente, controverse, frustrari si adversitati. El patroneaza sondaje de opinie publica si activitatea unui organism cu o vocatie specifica (Office quebecois de la langue française), se afla la originea a numeroase initiative legislative, constituie un motiv de confruntare intre guvernul provincial si cel federal si, la nivel provincial, intre diferitele partide.
De mai bine de treizeci de ani, baza tuturor discutiilor, a tuturor dezbaterilor care se refera la el o reprezinta Legea 101 – altfel numita Carta limbii franceze – votata in 1977 de guvernul lui Rene Levesque, la initiativa si insistentele lui Camille Laurin, ministru al dezvoltarii culturale..
Dar votarea acestei legi, la 26 august 1977, era si ea rezultatul unei evolutii legislative incepute cu mai bine de 60 de ani. Astfel, embrionul legii 101 dateaza din 1910, cand s-a votat legea Lavergne ce impunea folosirea limbii franceze in titlurile de transport si pe documente eliberate de intreprinderile de utilitate publica.
Au urmat alte initiative legislative, alte legi, care au acordat drepturi din ce in ce mai extinse limbii franceze: Crearea Oficiului limbii franceze, in 1961, Legea 63 din 1969, “pentru promovarea limbii franceze in Quebec” sau legea 22 din 1974 care, printre altele, preconizeaza, pentru prima data, programe de francizare pentru intreprinderile aflate in relatii economice cu statul.
Legea 101 din 1977 constituia o sinteza a tuturor prerogativelor necesare supravietuirii si progresului limbii franceze in Quebec. Limba franceza devenea singura limba oficiala la nivel provincial, unica limba in legislatie, justitie, administratie, organismele parapublice, comert, afaceri, invatamant si, mai cu seama, limba principala la locul de munca.
Legea 101 era restrictiva in ceea ce priveste accesul la scolile anglofone, iar pentru transformarea limbii franceze in limba dominanta la locul de munca, cerea ca intreprinderile cu mai mult de 50 de salariati sa initieze programme de francizare. Textul legii din 1977 a suferit in cei 31 de ani, trecuti de la adoptarea ei, numeroase modificari care au impins-o cand intr-o directie, spre radicalism lingvistic (Legea 178 din 1983, Legea 40 din 1993, Legea 104 din 2002), cand in cealalta, spre maleabilitate si concesii fata de alte limbi, in special fata de limba engleza (amendamentul Blaikie, din 1979, Legea 57 din 1983, amendamentul Ford, din 1988, Legea 34 din 1992, Legea 171 din 2000).
Saptamana trecuta a consemnat aparitia unor noi file in dosarul voluminos al Legii 101. Ca urmare a unor studii recente ale Oficiului de limba franceza indicand un recul al limbii franceze mai ales la Montreal, Pauline Marois, lidera PQ, a propus adoptarea unei noi legi 101 care sa impulsioneze utilizarea limbii franceze la locul de munca, prin extinderea francizarii si la intreprinderile cu mai putin de 50 de salariati. In raport cu Mario Dumont, liderul ADQ, care, pentru apararea limbii franceze, preconizeaza diminuarea numarului de imigranti, Pauline Marois doreste nu limitarea imigratiei, ci doar mai buna ei incadrare sub raport lingvistic. Francizarea ar urma sa devina obligatorie, iar stapanirea limbii franceze – o conditie esentiala de angajare.
Intreprinderile care vor voi sa aiba un personal bilingv vor trebui sa demonstreze ca limba engleza este absolut indispensabila indeplinirii atributiilor profesionale ale angajatilor lor.
Ani de zile, unele prevederi ale Legii 101 au fost contestate fiindca veneau in contradictie cu acte legislative de la nivel federal. Astfel, in 1984, Curtea Suprema a invalidat capitolul al VIII-lea referitor la exclusivitatea limbii franceze in invatamant, pe motiv ca el contravine articolului 23 din Carta canadianna a drepturilor si libertatilor.
De data aceasta, se schiteaza insa o miscare inversa, de acomodare a legislatiei federale cu prevederile Cartei limbii franceze. Astfel, Gilles Duceppe, liderul Blocului Quebechez, a propus proiectul legii C-482 care urmareste sa fixeze pentru intreprinderile federale ce opereaza in Quebec, aceleasi obligatii, in privinta utilizarii limbii franceze la locul de munca, cu cele ale intreprinderilor de sub jurisdictia provinciala. In momentul de fata, intreprinderile federale invoca, pentru a nu aplica legea 101, Codul canadian de munca.
Proiectul acesta de lege, propus inca din anul trecut, urmeaza sa fie discutat in Parlament in prima jumatate a lui mai 2008, dar analistii federali din celalte partide federaliste vad deja disimulat un obiectiv, s-ar zice, intrucatva subversiv: Quebecul ar reusi, daca legea C-482 ar fi adoptata, sa stopeze actiunea legilor federale pe teritoriul sau si, in felul acesta, sa realizeze pe o cale ocolita o suveranitate de facto.
Dar Gilles Duceppe nu vede lucrurile in felul acesta. Pentru el, este vorba pur si simplu de a obliga guvernul federal sa dea substanta declaratiei sale de recunoastere a natiunii quebecheze, declaratie care, la vremea respectiva, a surprins destui politicieni din ambele tabere, si cea suveranista si cea federalista.
Pozitia sa de astazi nu face decat sa confirme o declaratie din octombrie 2007: “Acum ca natiunea quebecheza a fost recunoscuta in vorbe, Canada are obligatia sa recunoasca aceasta natiune in fapte si in acte, respectand legea 101 pretutindeni pe teritoriul Quebecului.”
Dincolo de toate reactiile politice si de interpretarile pe care le vor starni initiativele lui Gilles Duceppe si ale lui Pauline Marois in materie de aparare a limbii franceze din Quebec, ramane totusi ca o realitate de necontestat nesiguranta pe termen mediu si lung. Aceasta nesiguranta explica toate jocurile de pe esichierul politic. Indiferent de progresul sau, dimpotriva, de regresul ei, limba franceza din Quebec nu a parasit – si nu va parasi niciodata – nisipurile miscatoare ale unei lumi, America de nord, formate intr-o proportie zdrobitoare din anglofoni: 6-7 milioane de vorbitori de limba franceza isi apara, si vor trebui totdeauna sa-si apere, identitatea in fata a 330 de milioane de vorbitori de limba engleza.