Una dintre figurile populare si foarte controversate ale inceputului de secol 20 a fost Stefan Vasai Terente, un tanar lipovean brunet, cu ochi verzi, puternic si foarte inalt.
Tanarul acesta, care si-a uimit contemporanii prin vitalitatea sa, s-a nascut la 14 mai 1895, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea. A luat parte la luptele din Primul Razboi Mondial intr-o unitate de marina, cu care s-a retras la Sulina, in perioada ofensivei Puterilor Centrale.
Dupa ce s-au incheiat ostilitatile, a incercat mai multe meserii, dupa care a ajuns celebru. A fost bun la invatatura, urmand cursurile scolilor din Macin si Braila. A trimis apoi reginei Maria o cerere ca sa i se acorde o bursa pentru a urma liceul si o facultate, dar nu a primit nici un raspuns. Scrisoarea a fost uitata intr-un sertar de unul dintre supusii palatului. Cand regina a aflat de caz, a incercat sa intervina, dar a fost prea tarziu. Caci intre timp, pentru rotunjirea unor castiguri, Terente renuntase la ambitiile scolare si participa la concursurile de forta, ridicand blocuri grele de piatra. Avea inaltimea de 2,04 m si o suta kilograme, caracteristici rare pentru acea perioada. Ajuns capitan de slep, ii alunga pe toti talharii ce incercau sa-i atace marfa de care raspundea.
La un moment dat, a fost angajat de un negustor evreu, Herovici, care avea doua fete la pension. Sylvia fiind urata si neavand cautare la cei 22 de ani ai sai, a fost obligata de tatal sau sa se marite cu un pretendent mult mai in varsta. Nefiind de acord, tanara a apelat la chipesul Terente sa o scape de calvar si sa fuga amandoi in imprejurimi. Ingrijorata, Netty, sora cea mica a Sylviei, in varsta de 17 ani, si-a manifestat si ea dorinta sa traiasca in vizuina discreta unde se retrasesera cei doi. Intre Sylvia si Terente a inceput o frumoasa poveste de dragoste, care nu putea fi de durata deoarece potera era pe urmele lor. Au fost oameni obisnuiti, cu pasiuni arzatoare, adepti ai senzatiilor totale.
Dupa aceasta intorsatura a situatiei, tatal fetelor a murit de inima. Zvonurile vremii avansau si o alta varianta, si anume ca tinerele au fost sechestrate de uriasul tinutului si violate timp de o saptamana. Una peste alta, dupa ce le-a oferit bijuterii scumpe, Terente le-a dat drumul. Reporterii ziarelor, in goana dupa senzational, s-au repezit asupra fetelor. Sylvia, ajutata de un redactor, a asternut pe hartie cele petrecute in asa-zisa captivitate.
Cotidianul Dimineata anunta la 28 octombrie 1924 ca in curand va vedea lumina tiparului foiletonul In ghearele lui Terente. In cele din urma, materialul a fost editat intr-un volum.Romanul a avut mare succes in orasele tarii, citit apoi la cote maxime la Paris. Marile reviste din Anglia, Franta, Italia, Austria si Ungaria si-au trimis reprezentanti la Braila sa afle noi amanunte picante. Femeile inebunisera de-a binelea. Ii trimiteau scrisori idolului pentru a-i cunoaste performantele. Domnisoarele lesinau numai cand auzeau crampeie din povestile derularii actului in sine. Comerciantii au speculat momentul. Au aparut chiloti marca Terente. Ispravile si faima despre inzestrarea virilului amant au depasit granitele iarii. Intr-o isterie fara margini, curioasele puneau obsesiva intrebare : 28 de centimetri si mai cat?
In perioada ce a urmat, Stefan Terente s-a insurat cu Ustina, fata lui Calistrat, cu care a facut patru copii. Nu peste mult timp, din cauza ciumei, a survenit decesul sotiei si a doi dintre copii. Intr-o alta zi trista, i-au murit inecati si ultimii copii. Cazusera de pe slepul condus de tatal lor.
Terente se recasatoreste cu Avdotia Arina, una dintre fiicele pescarului Akim Parfenie, intrand astfel intr-o poveste de dragoste care se va sfarsi tragic.
Rahila, sora Arinei, incepuse sa-l placa pe Stefan, sa-i faca avansuri. Fiind respinsa, a inceput sa urzeasca un sir de intrigi despre infidelitatea surorii sale. A fost motivul ce il va determina pe Terente sa devina gelos si sa-si injunghie nevinovata sotie. Care totusi in final scapa cu viata. Arestat, vinovatul evadeaza. incearca sa dea o lovitura mare impreuna cu Sofronie, un hot de meserie, dar sunt prinsi de jandarmi. Evadeaza din nou si, impreuna cu doi veri, Petrof si Lavrinte, incepe sa faca piraterie pe seama navelor ce treceau pe canalele Filipoi si Macin.
Anul 1921 a fost un an prosper pentru negustorii fluviali. In Portul Braila, se descarcau si se incarcau 80 de vapoare zilnic, ceea ce insemna un volum de peste 100 de mii de carute cu cereale. Exportul Brailei reprezenta 22 la suta din exportul national, importul prin acelasi port fiind de 20 la suta.
In urma actelor de jefuire, savarsite asupra celor ce dispuneau de bani, alimente si bijuterii, capitania portului l-a desemnat pe contraamiralul Gavrilescu sa conduca operatiunile de scotocire a fluviului si a tuturor baltilor, punandu-i la dispozitie intreaga flota de razboi pentru prinderea lui Terente.
Printre cei deposedati de bunuri, mai ales de bijuterii, au fost cunoscutii negustori ai orasului, Gheorghe Bratosi si George Catarosi. Pentru ca sa stopeze activitatea lui Terente, guvernul l-a trimis la Braila pe generalul Gheorghe Stefanescu, comandantul Jandarmeriei Romane. S-a cerut totodata sprijinul Prefecturii Politiei Galati. Totodata, pentru slabe rezultate, prin ordinul M.I. numarul 050810, din 22 august 1924, a fost inlocuit Victor Barsan, prefectul Politiei Braila, cu comisarul Gheorghe Motateanu, inspector la Prefectura Politiei Capitalei.
Au inceput sa apara si situatii nostime. Intr-o seara, pe o straduta dosnica, doi trecatori cu disponibilitati financiare au fost somati de Terente sa scoata tot ce aveau prin buzunare. Unul dintre cei vizati ii datora celuilalt 2000 de lei, o suma apreciabila pentru acea data. Profitand de conjunctura, dand dovada de spontaneitate si de prezenta de spirit, in acele clipe deosebit de tensionate, in fata a doua pistoale indreptate asupra lor, datornicul i-a restituit amicului banii, facandu-l atent, totodata : “Sa nu zici ca nu ti-am inapoiat suma imprumutata…”
Timp de trei ani, urmaritul le-a ras in nas celor ce oferisera uriasa suma de 200.000 de lei pentru a-l prinde. Se deghiza in preot, in turc, in rabin, in ofiter de jandarmi, in straiele unui veritabil demnitar cu mustati, perciuni, lavaliera, joben si monoclu. Regele baltilor, asa cum era denumit, cina la cele mai luxoase restaurante, platind si consumatia nevoiasilor, pe care ii atragea la el. Ca o razbunare fata de urmaritori, intrase in gratiile Didinei, nimeni alta decat sotia unui comisar de politie din Braila. Se iubeau fara sa tina cont de glumele din jur. Astfel au aparut si versurile : “Terente si Didina / Se plimba cu masina / Jandarmii-i dau onorul / Ca nu stiu cine-i domnul / Iar domnul comisar / il cauta-n zadar / il cauta-n baldane / Terente-i pune coarne.”
Pe acest fond romantic, ce avea la baza o iubire de lunga durata, personajul ce se afla pe buzele tuturor a inceput sa faca mari greseli. Presimtea ca i se apropie sfarsitul. Pentru a i se pierde urma, Terente a plecat, pentru o perioada, in Bulgaria, Grecia si Serbia. Dupa ce a revenit, s-a inhaitat cu marii delincventi ai vremii. A violat-o pe sotia preotului Filip care il va blestema si se va retrage, de rusine, la o manastire. O alta varianta sustine ca femeia deliberat l-a invitat pe oaspete la masa, in lipsa prelatului. L-a omenit cu mancare, bautura si… desert, curioasa peste masura de calitatile voinicului.
Pescarii, care erau deosebit de religiosi, si-au schimbat brusc atitudinea, de la acest eveniment. Din admiratori ai lui Terente, i-au devenit dusmani si s-au alaturat d fortelor mobilizate ca sa-l prinda. Terente a scapat pentru ultima oara dintr-o incercuire, strecurandu-se printre barcile jandarmilor si pe langa cele trei torpiloare de razboi, tinand in gura o bucata de trestie prin care respira.
Totusi scena finala a prinderii a fost simpla. Cel care a tras in Terente la 7 iunie 1927, incercuit in papurisul de la Piatra Fetei, a fost Silvestru Artimov, fratele preotesei dezonorate, care ajuta jandarmii, deoarece cunostea configuratia ascunzatorilor. Desi impuscat in maxilar, in drum spre postul de jandarmi, Terente a incercat sa evadeze din nou, dar a fost impuscat in cap de plutonierul Labus. Maria Zaharescu, medic legist la Plasa Macin, i-a facut autopsia. La cererea autoritatilor, a fost decapitat si organul genital i-a fost taiat. Acesta, impreuna cu capatana, au fost trimise la Bucuresti, la Institutul Medico-Legal Mina Minovici, unde se afla si astazi.
Nimeni nu a vrut sa-i ingroape restul trupului in afara de batranul evreu Jak, bunicul fetelor amintite anterior. Cu o roaba, a dus cadavrul la marginea satului, in locul numit Raspantia Lupului si l-a ingropat dezgustat de crestinismul localnicilor. Nu isi explica de ce Terente nu poate fi iertat, tinand cont ca facuse si mult bine, ajutand pe saracii locului cu bani pe care nu i-a cerut niciodata inapoi. Batranul, aflat la o varsta inaintata, nu a putut sapa groapa prea adanc. Noaptea, cainii flamanzi au dezgropat cadavrul si l-au devorat. Clopotele satului au batut prelung. Blestemul se implinise. Preotul Filip putea reveni printre enoriasii satului.
Terente, a carui amintire a supravietuit in folclor si in cantecele de pahar, a murit la varsta de 32 de ani.
