Caramiziile, criminalii in serie ai Romaniei

Romania se situeaza printre tarile cu orasele cele mai sigure din Europa. Este concluzia la care au ajuns specialistii care au redactat raportul “Criminalitatea si impactul ei asupra tarilor din Balcani”, realizat de Organizatia Natiunilor Unite. Cercetarea a cuprins tarile membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est: Romania, Albania, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Moldova, Serbia si Muntenegru.

Printre concluziile raportului – pe care cotidianul “Romania libera” a putut sa-l consulte inainte de a fi dat publicitatii – se numara si aceea ca tarile din Balcani sunt mai sigure pentru cetatenii simpli decat tarile dezvoltate din Vest. “Romania este mai sigura decat Finlanda si Elvetia”, se afirma negru pe alb in Raport. Conform Raportului ONU, trecatorul risca mai mult sa fie agresat noaptea prin cartierele din orase precum Paris, Londra sau Berlin decat la Bucuresti sau la Belgrad.

De asemenea, in tarile din Balcani au loc mai putine furturi si talharii decat in orasele din Occident. Romania detine chiar recordul la cele mai putine crime comise prin impuscare, cu numai trei astfel de crime din 2004 incoace.

Printre explicatiile gasite de specialistii ONU pentru aceasta stare de lucruri se numara rata analfabetismului mai coborata in Est decat in Vest si efectivele de politisti sporite in Est fata de Vest. Astfel, daca Suedia, spre exemplu, are doar 188 de politisti la suta de mii de locuitori, Georgia are nu mai putin de 925. Din acest punct de vedere, Romania este mai apropiata de Vest decat de Est, cu doar 210 politisti la mia de locuitori. O alta explicatie pentru rata redusa a criminalitatii o constituie si imbatranirea populatiei in Balcani, mai ales prin emigrarea tinerilor catre tarile mai bogate ale lumii, dar si din cauza unei rate scazute a natalitatii. Bosnia si Moldova sunt tarile care au printre cele mai mici rate de natalitate din lume.

Daca ar fi sa ne luam dupa raportul ONU, am crede ca romanii traiesc ca in sanul lui Avram. In realitate, rata scazuta a criminalitatii din tara noastra se datoreaza mai degraba faptului ca marea majoritatea a infractorilor romani au plecat la “lucru” in Vest, facand ca, spre exemplu, in Marea Britanie sa se produca 1.330 de furturi de masini la suta de mii de autoturisme, in timp ce in Romania cifra este de doar 33 de bucati.

Dar, daca romanii nu mor de glont sau de cutit la fel de des precum o fac cei din Vest, asta nu inseamna ca nu sunt si alte cai de a reduce numarul populatiei. Spre exemplu, caramida.

Zilele trecute, doi tineri din Iasi s-au trezit cu bucati de caramida cazute peste ei in timp ce beau o bere la o terasa din preajma Casei Studentilor din oras. Au fost internati in spital cu leziuni la cap si in zona toracelui. In judetul Harghita, o persoana a murit si o alta este grav ranita in spital, dupa ce au fost ingropate sub bustenii cazuti dintr-un camion care si-a pierdut incarcatura intr-o curba luata cu viteza prea mare. Un politist de circulatie din Brasov a fost batut mar de 7 tigani pe care i-a oprit in trafic pentru a-i legitima. “Dupa ce l-au batut cu pumnii si picioarele, l-au tarat cam 50 de metri, agatat de portiera masinii, pana ce autoturismul s-a oprit intr-un gard viu”, a declarat un oficial al politiei brasovene.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare