In acest episod va fi detaliat drumul parcurs de luminate minti, de pe inalta treapta a consacrarii pana in subsolul masacrarii, adica in groapa anonima.
Prin Decretul Nr. 76, noile autoritati comuniste au transformat Academia Romana in Academia Republicii Populare Romane. Hotararea luata a fost publicata in Monitorul Oficial Nr. 132 bis, din 9 iulie 1948. Din articolul 2 se desprinde alineatul prin care se precizeaza ca institutia “va promova oameni de stiinta si cultura de valoare etica si democratica”. Articolul 3 atragea atentia ca “Nu pot fi membri ai Academiei Republicii Populare Romane persoane care prin activitatea lor s-au pus in slujba fascismului si reactiunii, daunand prin aceasta interesului tarii si al poporului”.
Prin desfiintarea Academiei Romane “burgheze”, majoritatea academicienilor – aceste minti luminate – au luat drumul inchisorilor politice, iar cei care au ramas in libertate au fost nevoiti sa traiasca intr-o crunta mizerie, refuzati la orice tentativa de angajare.
Cativa academicieni cu caracter “maleabil” dupa unii, sau oportunist conform altor opinii, au dat fuga in barca rosie a noilor stapani pentru a fi mentinuti in functie. 20 au fost romani si 12 din alte neamuri. Dintre numele romanesti se pot aminti C.I. Parhon, Mihail Sadoveanu si altii, care, cu multa manie patriotica, si-au acuzat fostii colegi ca trebuie dusi la puscarie deoarece sunt criminali de razboi sau dusmani ai poporului.
Asa s-a si intamplat, unii au murit la Sighet, altii la Vacaresti si multi la Ramnicul-Sarat.
In noiembrie 1947, marele savant Emil Racovita, o mare celebritate recunoscuta de majoritatea academiilor din tarile civilizate, a murit in neagra mizerie pe strazile Clujului, infasurat intr-un palton rupt, usile fiindu-i inchise la orice incercare de a-si gasi un loc de munca. Marele explorator devenise un nimeni, un cersetor anonim.
Nascut in anul 1868, activitatea lui stiintifica a fost anulata peste noapte de aparitia lui Lasenco, un profesor de la Moscova, sustinut si ridicat in slavi de autoritatile comuniste.
In anul 1950, au fost intemnitati la Sighet 84 de demnitari, printre care se numarau si 22 de academicieni. 51 au murit in acel abator uman. Dintre acestia, sase au fost academicieni, reprezentanti ai aristocratiei spirituale. Omorul in masa s-a abatut asupra lor ca un genocid al personalitatilor.
Analizand varsta celor arestati in noaptea de 5/6 mai 1950, se observa ca opt academicieni au avut varste cuprinse intre 50 si 65 de ani, 13 intre 65 si 75 de ani si unul peste 75. Dumitru Caracostea avea 71 de ani la pronuntarea condamnarii, Iuliu Hossu – 65, Lapedatu – 74, Lupas – 70, Iuliu Moldovan – 77, Nistor – 74, Raducanu – 66, Stefanescu – 69, Gheorghe Tasca – 75.
Dintre cei 22 de academicieni arestati, numai Pan Halipa, Gheorghe Tatarascu si Iuliu Maniu avusesera functii politice.
Alexandru Lapedatu, nascut in 1876, ales in Academie in 1910, a murit la Sighet la 30 august 1950, chiar de ziua lui, dupa trei luni de la arestare.
Gheorghe Tasca, nascut in 1898, ales in Academie in 1938, a fost omorat in 1953 si ingropat intr-o groapa comuna.
Iuliu Maniu, nascut in 1973, ales in Academie in 1919, a fost condamnat la 154 de ani munca silnica, apoi la temnita grea pe viata. A murit exterminat in 1953, in conditiile descrise amanuntit in episodul anterior.
Un alt martir care a fost suprimat la Sighet a fost academicianul Emil Hatieganu, nascut in 1878. A fost batut crunt pentru vina de a organiza “Comunitatea Nationala a Romanilor”. A murit in chinuri groaznice in anul 1950.
Un alt martir sacrificat inutil la Sighet in anul 1950 a fost Daniel Ciugureanu, fost ministru al Basarabiei intre decembrie 1918 si 20 noiembrie 1919, fara sa aiba nimic in comun cu comunistii aparuti mai tarziu in spatiul romanesc.
Multi academicieni au murit in alte inchisori politice.Radu Rosseti, nascut in 1877, a fost primit in Academia Romana in 1927. General cu inalte acte de vitejie pe Campul de Onoare, a fost arestat la varsta de 71 de ani si omorat la Vacaresti in 1949.
Axente Baciu, nascut in anul 1949, a fost academician numai cinci zile: 4-9 iunie 1949. Drept pedeapsa a fost asasinat la Gherla in varsta de 80 de ani. Intre aceleasi tenebroase ziduri a fost suprimat si academicianul Zenovil Paclisanu, fara sa fi facut politica. Singura lui vina era ca avea multa carte.
Printre aceste minti luminate, decimate in intunericul temnitelor, au fost multi oameni politici. In marea lor majoritate, au fost incarcerati si asasinati fara sa fie judecati. Justitia comunista nu le-a gasit capete de acuzare concrete si pasibile in mod legal de condamnare.
Pe langa ilustrul Constantin Argetoianu, despre care s-au scris rafturi intregi de biblioteci, la Sighet s-a stins din viata Virgil Potarca, un simbol al inteligentei romanesti plecat de pe meleagurile Olteniei.
S-a nascut la 16 iulie 1888 la Plenita, localitate din judetul Dolj si a murit in chinuri groaznice la 10 mai 1954 in inchisoarea Sighet.
Dupa absolvirea Liceului Carol I din Craiova, in anul 1906, a urmat Facultatea de Drept din Bucuresti, ca in final sa obtina doctoratul la Paris in anul 1914. O scurta perioada a fost avocat la Craiova, dupa care a participat la Primul Razboi Mondial in calitate de ofiter de rezerva. In perioada urmatoare, a devenit membru al Partidului Poporului, deputat si senator de Dolj si Gorj, trecand apoi la Partidul National taranesc. Intre anii 1927 si 1937, a fost presedintele organizatiei P.N.t.- Dolj.
In numeroasele interventii din Parlament a pledat pentru improprietarirea taranilor cu cate 10 pogoane fiecare (5 hectare).
A obtinut diferite functii guvernamentale precum cea de subsecretar de Stat in Ministerul Agriculturii (1928-1931), ministru de Justitie (1932), ministrul Comunicatiilor (1937-1938) si presedintele Uniunii Camerelor Agricole din Romania.
Interesat de evolutia moderna a agriculturii romanesti, a chemat specialisti din occident pentru a pune bazele unei culturi eficiente prin metode de ultima ora.
Intre 1931 si 1944, a scris peste zece volume, lucrari stiintifice de certa valoare printre care: Legea Agrara, Alegerile de la Tutova, Mica proprietate taraneasca, Comentarii la Legea Agrara si Criza actuala economica in agricultura noastra.
In anul 1948, a fost dat afara din avocatura si lasat pe drumuri. Venisera timpurile noi, in care lichelele au trecut la atac cu pumnul ridicat, asmutite in spiritul revansei primitive.
In noaptea de 5-6 mai 1950, patru fapturi cu priviri incruntate l-au arestat si l-au dus la Sighet pe un drum fara intoarcere. In acelasi lot, a fost arestat marele om politic Constantin Argetoianu care a murit tot la Sighet, la 5 februarie 1952.
La 10 mai 1954, in celula 52, Virgil Potarca a murit prin infometare si in urma batailor incasate. De fiecare data cand il tortura, calaul ii repeta ca nu mai este cineva, acum a devenit un bandit ordinar, dusman al poporului.
Tot la Sighet, in 1953, a murit, datorita regimului de exteminare, generalul Aurel Vlad, fost ministru, nascut in 1875 la Hunedoara. Pe langa el, a plecat intr-o lume mai buna deputatul Sever Bocu, caruia i-a fost despicata teasta de catre sanitarul inchisorii, tortionarul fiind la baza taietor de copaci.
Au murit in chinuri groaznice si ingropati in gropi comune multi ministri: Titus Popovici – 1952, Mihail Magureanu – 1951, Valeriu Moldovan – 1954, Ion Pelivan – 1954, Arthur Vaitoreanu – 1951, Radu Portocala – 1952, Ion Pop – 1953. Anii precizati reprezinta data mortii.
Continuand cu lista demnitarilor asasinati in celelalte temnite comuniste voi face precizari telegrafice. La Aiud, Gheron Netta, ministru – 1948, Patru State, ministru – 1956, Vasile Serdici, deputat – 1953, Mircea Vulcanescu, ministru – 1952. La inchisoarea Vacaresti, a fost casapit Emil Ottulescu, ministru – 1954. La Craiova, a fost suprimat Lucian Stanculescu, deputat – 1948. In temnita Jilava, au fost trimisi in ceruri Vasile Stoica, fost ambasador la Haga – 1959, si Cezar Simionescu, deputat – 1959. Intre zidurile tenebroase de la Botosani, si-au dat ultima suflare George Strat, ambasador la Geneva – 1958 si Constantin Zamfirescu, ministru – 1963. Langa digurile de la Poarta Alba, a murit infometat si batut cumplit Ion Zurescu, deputat – 1954. In beciurile fara ferestre de la Ramnicul-Sarat, a fost hacuit Constantin Hogea, deputat – 1960. La inchisoarea de trista amintire Gherla a fost linsat Ion Lugosianu, ministru si deputat – 1957.
Dramele prin care au trecut familiile lor vor fi detaliate in alt episod destinat cu predilectie sotiilor si rudelor care au fost arestate total nevinovate.
In cateva cazuri, moartea nemiloasa nu le-a ocolit!
Autodemascarea era considerata o golire de sine obligatorie, deoarece inainte de a i se implanta noua ideologie, individul este pentru o perioada un vid constient.
O metoda cumplita de schilodire se numea MACAVELA. Inculpatul era legat cu bratele la spate dupa care era suspendat pana ii ieseau mainile din umar. Bratele se innegreau sau trebuiau bagate in ghips.
Formele de producere a suferintei erau cat mai diversificate. De mare succes, in imaginatia tortionarului, era introducerea in colonul victimei a unui obiect subtire din lemn slefuit, de forma unei mici manivele care prin invartire producea ejacularea chinuitului starnind hohote de ras celor prezenti, dar si groaza sau panica celor ce urmau la rand intr-un ritual posesiv unicat. Existau trei componente temporale ale durerii fizice in timpul supliciului: Durerea propriu zisa, amintirea unei dureri trecute si spaima unei dureri viitoare.
Toate aceste suferinte se potrivesc cu versurile lui Dante Aligheri: „Prin mine se trece in cetatea durerii / Prin mine se trece la cei ce pieriti cu totii / Prin mine se trece in durerea de veci / Va lasati orice nadejde voi ce intrati”.
Distinsele persoane care acum se ocupa cu drepturile omului oare unde erau atunci cand se murea pe scara larga pe principiul “vii sa nu aiba glas si mortii numar”? Cert este ca dupa moarte viata unui om devine o simpla biografie.
Merita retinut faptul ca in acele tenebroase inchisori existau si condamnati de drept comun, talhari si criminali grupati separat, care o duceau cu mult mai bine in comparatie cu detinutii politici. In primul rand nu erau batuti si ratia lor de hrana nu era ciuntita. Radeau cu satisfactie vazand umilintele la care erau supusi intelectualii ce reprezentau marea armata a detinutilor de constiinta, masacrati intr-o cumplita isterie.
Fiinta umana nu este un vas care poate sta gol. Ea are nevoie ca in permanenta sa fie plina de ganduri, de idealuri, cu sentimente, cu pasiuni, cu dragoste, cu credinta si cu sperante.
