Se spune ca marea arta a unui antrenor este sa organizeze apararea. Din acest punct de vedere Piturca este un mare artizan al organizarii defensivei. Niciun jucator francez nu s-a simtit in largul lui in fata transeelor duble. Antrenorul tricolorilor a declarat dupa meci ca obiectivul sau era 3 puncte in fata Frantei, dar ca, in acelasi timp, este foarte satisfacut de rezultat. O declaratie hilara: daca ai vrut 3 puncte, n-ai cum sa te bucuri de unul! Si, ciudat, nici o clipa jucatorii romani n-au parut ca ar vrea sa si inscrie!
Punctul cu Franta este totusi important daca ne uitam la celelalte grupe unde Rusia a jucat frumos si a incasat-o de la spanioli. La fel, Elvetia si Austria. Partea proasta este ca egalul cu Franta nu poate dobandi valoare decat in cazul unor puncte luate Italiei si Olandei. Altfel, stilul pragmatic – ca sa nu spunem antijocul, practicat de Romania – e un bluf penibil.
N-as baga mana in foc ca Piturca si-a dorit sa joace exact asa cu Franta. Cred ca miza totusi pe contraatacuri taioase, dar n-a avut cu cine, pentru ca Mutu era un simplu figurant, iar floricelele lui erau penibile. Daniel Niculae s-a zbatut, dar fara aportul ofensiv al mijlocului, un atacant nu poate mai mult. Doar daca nu este genial, ceea ce nu e cazul.
Romania a facut performanta la World Cup 94 pe un stil asemanator. Aparare stransa, arici si contraatacuri devastatoare. Este drept ca in teren se aflau atunci Hagi, Raducioiu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, jucatori de explozie si talent cu carul.
Stilul in sine este corect, dar in momentul atacului haita din aparare trebuie sa se napusteasca in atac, or ai nostri ramaneau in transee.. Sa nu tragi un singur sut pe poarta in 90 de minute este o contraperformanta fara egal in palmaresul echipei nationale.
Pentru privitorul neutru meciul a fost de o plictiseala totala, rar intalnita la un asemenea nivel. Comentatorul TSN a sintetizat perfect: “nothing to nothing and nothing to say”. Dealtfel, in rezumatul meciului difuzat pe canalele de stiri nu exista nici o faza cu echipa Romaniei, ceea ce nu este deloc magulitor pentru jcatorii si antrenorii nationalei. Cei care au facut montajele n-au avut nimic cu romanii, ci pur si simplu n-au avut ce arata.
Acelasi comentator remarca la finalul meciului ca Romania n-a batut nici acum Franta si ca n-a mai facut-o din 1972. Piturca nici nu s-a gandit la asta, egalul l-a satisfacut ca un succes!
Scopul scuza mijloacele, se zice. Trebuie sa-i acordam creditul nostru, in continuare, antrenorului Piturca. Daca va reusi sa dea lovitura de gratie Italiei sau Olandei, atunci, jos palaria!
Dar >lovitura de gratie” presupune sa marchezi goluri. Iar pentru asta avem nevoie de Mutu, in forma maxima.
S-a demonstrat ceea ce stiam cu totii, fara sclipirea lui Mutu, echipa Romaniei e o echipa stearsa. Meciul cu Italia este cea mai buna ocazie pentru decarul nationalei si golgeterul Fiorentinei sa demonstreze ce stie.
O asemenea oportunitate, nu o ai, de obicei, decat o singura data in viata. Un jucator cu adevarat mare n-o rateaza. Este randul tau, Mutu!
