Scrisoare tarzie

“Va scriu cu gandul ca povestea mea ar putea sa ajunga, prin intermediul dvs. sa fie citita de cat mai multa lume.

Ma numesc V.B. si am ajuns la Montréal acum sapte ani si jumatate. Din pacate familia mea s-a destramat acum mai bine de doi ani si, de atunci fetita noastra, face naveta intre mama si tata la fiecare doua saptamani. De ceva vreme am inceput sa sufar de dureri de cap si de ameteli, drept care intr-o buna zi am ajuns de la munca direct la urgenta spitalului de pe Cote-des-Neiges.

Medicul de garda, ce m-a consultat, mi-a dat trimitere la un specialist. Dupa mai bine de trei luni de asteptare, timp in care durerile au devenit tot mai insistente, am reusit sa fiu vazut de medicul cu pricina. In urma consultatiei, specialistul m-a trimis urgent la o clinica privata, pentru a-mi face un scaner. Rezultatul nu a intarziat, diagnosticul a fost crud si fara echivoc: tumoare la creier, neoperabila pentru moment, dupa parerea doctorului. Singura solutie propusa ar fi radioterapia, urmata de chimioterapie. Daca o sa mai fiu pana atunci. De cand am ajuns in Canada, citesc in jurnal sfaturile pe care le dati, dar de fiecare data ma gandeam ca sunt adresate altora, eu fiind tanar, sportiv si cumpatat, am crezut ca nu mi se poate intampla nimic rau.

De altfel, din cauza veniturilor destul de modeste, nici nu mi-am permis sa ma gandesc cu adevarat la o protectie financiara.

Acum inteleg ca e prea tarziu pentru a mai vorbi de asigurari, dar poate ca nu e prea tar­ziu sa povestec celor ce vor sa asculte, situatia in care ma aflu. Nu am fost nicicand bogat, dar acum, cand privesc in urma, nu pot sa spun ca am suferit din lipsa banilor. Cati au fost, multi, putini, am reusit sa traiesc decent, si din cand in cand sa-mi permit cate o mica vacanta. Bineinteles ca prevazusem sa fac economii, dar mereu au aparut alte prioritati, pana la urma, marja de credit a reprezentat multa vreme fondul meu de economii.

Poate ca am vrut sa recuperez un pic timpul pierdut si privatiunile din tara. Poate ca nu mi-am pus niciodata serios intrebarea, cum va fi daca intr-o buna zi un specialist, cu ochelarii pe varful nasului o sa-mi spuna: am neplacuta misiune de a va anunta prezenta unei tumori la creier.

Ei bine pentru mine, din acel moment timpul s-a oprit. Tot ce a continuat sa-mi spuna, trecea pe langa urechile mele ca un zgomot de fond. Visele mele se terminau aici, bucuria de a-mi vedea fetita studenta, la casa ei si cine stie, poate si cu nepotei, se destrama. Ramaneau doar cateva cuvinte imprastiate ca: radioterapie, clinica privata, daca doriti sa va cresteti sansele de reusita, urgenta… Sa va mai spun ca pentru moment nu e foarte rau. Asigurarea de la serviciu, imi da un venit, nu tocmai mare, pentru primii doi ani. Dar pentru clinica privata, servicii in afara Canadei, e mai bine sa nu ma gandesc.

Va multumesc pentru rabdarea de a ma citi si vreau sa fiu foarte clar, aceste randuri nu vi le-am trimis pentru a induiosa pe cineva si nici de colecta de bani sau alte opere caritabile nu am nevoie. Tot ce vreau e sa nu uitati ca in viata neprevazutul are o greutate mai mare decat ne inchipuim.

Cu respect V. B.”

Asta a fost scrisoarea, dati-mi voie sa nu fac nici un fel de comentariu. Va doresc o saptamana placuta.

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare