Unul dintre lucrurile dupa care am tanjit cel mai mult, in anii de dupa plecarea din tara, a fost marea. Sa fie clar: e vorba de Marea Neagra, si mai precis de litoralul nostru, romanesc. Si asta nu din mandrie patriotica, ci pentru ca, de la varsta de 2 ani, am mers cel putin cate 10 zile pe an, fara exceptie, in cate una dintre “perlele litoralului”, dupa cum suna sloganul ceausist. Vizitandu-le an de an, am ajuns sa privesc fiecare noua terasa sau fiecare nou hotel cam cu aceeasi bucurie cu care privesti cum iti cresc puii de gugustiuc in cuibul de sub streasina.
“Perlele” noastre
La prima intoarcere in Romania, dupa trei ani de Canada, era deci firesc sa vreau la mare. In ciuda sfaturilor primite de la prietenii mei buni – oameni cu scaun la cap – am tinut mortis sa merg la mare in Romania. Singura povata pe care am acceptat-o a fost aceea de a merge in cea mai linistita statiune, si anume Cap Aurora. Intrucat plecam cu parintii, am gasit ca ideea e buna. Aceiasi prieteni mi-au recomandat un hotel “acceptabil” (aveam sa inteleg un an mai tarziu ce insemna asta), asa ca am purces la drum si nu mi-a parut rau.
M-am simtit foarte bine. Priveam cu emotie fiecare coltisor de care ma legau amintiri si cu un soi de duiosie, micile neplaceri. Ca, de exemplu, faptul ca mi-am facut 4 rani, destul de adanci, la ambele picioare, zgariindu-ma in stancile din apa. Cea mai incomoda si mai greu de vindecat a fost cea din talpa dreapta.
Alt “dulce nimic” a fost faptul ca, desi am reclamat inca de cand ne-am cazat faptul ca frigiderul din camera nu merge si ni s-a spus ca va fi reparat sau inlocuit “maine”, am constatat ca, de fapt, solicitarile ii lasau reci pe hotelieri, iar pe frigider – la fel de cald. Dupa vreo 5 zile de plangeri, m-am impacat cu gandul ca puteam trai si fara apa de la frigider in cele doua zile cate mai ramasesera.
Intr-o seara, am ales sa luam masa la o terasa chiar chic, cu multe flori si decoratii de bun gust. De ce o fi ales insa chelnerul sa-mi spuna valoarea notei de plata cu voce tare, in timp ce mi-o intindea? Ce mare lucru?, veti spune. Nicio tragedie, insa situatia a cauzat oarece fibrilatii parintilor cu care tocmai impartasisem aceasta cina fara excese: nota pentru 4 persoane era fix cat jumatate din pensia lor. De, pensii mici, de intelectuali in vremuri comuniste.
Una peste alta, a fost frumos, dar mi-am propus ca, in vacanta urmatoare, sa verific si hachita ciudata a amicilor mei; nu-mi venea a crede ca au ajuns atat de “fitosi” incat sa le puta ce-i romanesc – cum am spus, ii stiam oameni cu scaun la cap.
La urmatoarea vizita “acasa”, am hotarat, impreuna cu sotul meu, ca Bulgaria merita incercata. Mai ales ca preturile erau mult mai mici decat platiseram, cu un an in urma, in Romania, iar presa locala vorbea de o crestere a preturilor la cazare, fata de anul precedent.
Sfintii Constantin si Elena
Cum nu aveam multa vacanta, am optat pentru asa-numita “Coasta de Nord”, care e mai apropiata de Romania. Rezervarile le-am facut pe internet, asa ca aveam mari indoieli ca realitatea se va ridica la nivelul promisiunilor. Dar, surpiza! Toate asteptarile ne-au fost intrecute.
Imi pare cu adevarat rau ca ajung sa scriu, intr-un ziar romanesc de peste granite, un articol in care se poate spune ca-mi bestelesc tara, laudand experiente traite prin vecini. E insa purul adevar; cand discrepantele sunt atat de mari incat, cu toata bunavointa, nici chior sa fii n-ai cum sa nu le observi, deja nu vad de ce le-as trece sub tacere.
Statiunea in care “am tras” se numeste Sfintii Constantin si Elena. Un loc de vacanta civilizat, linistit si destul de bine ingrijit. Cand am dat cu nasul de hotelurile aflate in constructie, la cativa pasi de al nostru, ne-a pierit insa zambetul; vedeam si auzeam deja norii de praf si bocaniturile continue. N-a fost nimic din toate astea. Nici nu cred ca se lucra – n-am auzit un zgomot, nu ne-a deranjat nimic.
Plaja era intr-un golf cu apa limpede, in care se vedeau pesti mici inotand la suprafata si bricuri pitoresti in zare. In Romania, in cea mai linistita statiune, statuseram ca sardelele – si pe plaja, si in apa; aici, sardelele erau la locul lor, cu ceilalti pesti, iar noi, la orice ora am fi ajuns pe plaja, aveam de ales intre locurile disponibile, dupa capriciu.
Foarte populare in Bulgaria sunt pachetele all-inclusive; le prefera turistii straini – nemti, englezi, olandezi, elvetieni – aflati aici in numar mare, pentru a profita de preturile fara concurenta.
Nefiind genul “static”, am preferat sa ne luam doar micul dejun, ca sa putem gusta din ce are de oferit bucataria bulgara in locuri cat mai diverse, ca atmosfera si retete. Am nimerit, de cele mai multe ori, feluri proaspete si bune – atentie, cu legume multe si sosuri delicioase! Sa mai amintim de fripturile tari cu cartofi prajiti care inca se mai servesc din abundenta in Romania? La fel, fata de Romania, vinul si berea sunt mult mai ieftine. La pretul unei sticle de “appellation” in Romania, in Bulgaria iti iei o “réserve privée” si-ti ramane si de desert.
Ca si in Romania, statiunile sunt destul de apropiate intre ele, asa ca am avut timp, in cele 5 zile, sa vizitam Balcik, Capul Kaliakra, Albena si Nisipurile de Aur.
Balcik si Kaliakra – da, Albena si Nisipurile – nu
La Balcik, e fermecator castelul Reginei Maria, care se inalta chiar de la marginea plajei. Practic, stai la soare sau te scalzi privind o constructie impresionanta – simpla si gratioasa, care mai si adaposteste un crampei din istoria tarii tale. Balcik-ul este inca si mai putin aglomerat decat Sfintii Constantin si Elena, poate si din cauza ca in apa sunt pietre. Rezulta de-aici si mai multa liniste, preturi mai mici si mancare de te lingi pe maini pana la coate.
La Kaliakra e interesanta senzatia ca te afli foarte departe in mare (ingusta limba de pamant inainteaza 2 km in apa), pe care nu doar o vezi – peste tot, in jurul promontoriului – dar o si respiri, in aerul sarat si racoros. Desigur, cetatea antica printre ale carei ruine inaintezi pana la punctul cel mai departat de tarm, are si ea un farmec aparte.
Peste Albena si Nisipurile de Aur voi sari mult mai repede, pentru ca mi s-au parut la fel de “plate” si de aglomerate ca si statiunile noastre. Ramane insa o diferenta majora: in Bulgaria, statiunile de pe litoral sunt, in acelasi timp, la munte si la mare. Oricat ar straluci soarele, nu-ti fierb niciodata creierii, fiindca aerul nu se incinge asa de tare. De altfel, nici n-am folosit aerul conditionat la hotel, desi nici n-am fi indraznit initial sa ne luam o camera fara.
Ajung, in sfarsit, si la experienta de anul acesta. Dupa tot ce s-a petrecut in anul precedent, era firesc sa rezervam din nou in Bulgaria. Adevarat, am fi putut opta pentru Cuba, Republica Dominicana sau Mexic, dar am ramas fideli promisiunii de a ne vizita parintii cat mai des, si – cum parintii sunt in Romania – aici vom fi si noi in fiecare vara – cu intermezzo-uri de umblat un pic prin Europa, pentru ca macar sa facem “the most of it”.
Sunny Beach – depinde, Nessebar si Sozopol – neaparat!
Bref, vara aceasta, a venit randul Coastei de Sud a Bulgariei. Cartierul general: Sunny Beach (cam 350 de kilometri de Bucuresti). Cam urat locul – kitsch, aglomerat -, dar parca totusi mai interesant decat tot ce-am vazut in statiunile romanesti. Locul e dominat de o suma de palate imense, construite recent, in stiluri arhitecturale diferite (desigur, cei care iubesc Vegas-ul ar putea sa le considere chiar faine). N-am vazut vreodata asemenea baze hoteliere mamut in Romania si poate nici n-o sa vad curand. Urate, dar functionale ca locuri de rasfat – masaj, animatie, programe pentru copii, dansatoare din buric si tot tacamul.
Fiindca aici nu ne placea, ne-am facut veacul 5 kilometri mai la sud, in Nessebar. Un oras impartit in doua: nou si vechi. Partea veche are un sarm extraordinar, este o mica peninsula ce cocheteaza tulburator cu marea. Pe toate marginile peninsulei sunt terase unde valul se sparge pe stanca de sub scaunul tau, iar pescarusul te ocheste, in picaj, mai sa-ti fure caraghioz-ul (scrumbia) din farfurie. Interiorul peninsulei e colorat de case vechi, de lemn, cu un etaj, de genul hanurilor din secolele trecute, insa restaurate, curate si zambitoare.
70 de kilometri si mai spre sud am descoperit orasul Sozopol, inca si mai frumos ca Nessebarul. Aceleasi case cu barne, aceleasi stradute inguste si tarabe multicolore, cu mii si mii de fleacuri. Insa totul la scara mai mare, mai multe terase pe stanci, mai uimitor peisajul, o atmosfera mult mai pregnanta de insula greceasca.
Un exemplu de pret? In locul care mi-a placut cel mai mult la Sozopol, o camera la hotel de 4 stele, in care-ti bate valul in geam si de unde vezi apusul (!) de soare in mare, costa, in plin sezon, 60 de euro pe noapte. Ne putem oare bate cu asa ceva?
Ce e rau la bulgari? Nu prea au indicatoare pe sosele, GPS-ul isi cam pierde pantalonii, iar premiul de 1.000 de puncte revine, fara indoiala, unor imitatii de masini de politie, batute in cuie pe copacii de la marginea drumurilor, pentru a da soferilor iluzia ca sunt supravegheati de “autoritati”.
