Sa tot fie ceva vreme de cand am ajuns in tara Canada, intr-o noapte tarzie de toamna, tragand dupa mine doua valize burdusite.
Intr-una-mi pusesem schimburi pentru doua saptamani, iar in cealalta, toate sperantele mele de mai bine, amestecate cu frustari si oarece vise.
Daca valizele mele semanau cu ale dumneavoastra, e doar o pura intamplare. Cert ramane faptul ca in fiecare zi am despachetat cu grija cate un vis si l-am pus cuminte pe raftul de la miaza-zi. Ca un facut, pe raft mai aparea din cand in cand si cate o deziluzie. Poate ca din graba, neindemanatic cum ma stiu, ma incurcam in pachetelele pe care le randuisem cu multa grija, cu ani in urma, pentru marele voiaj.
La inceput am crezut ca toate astea mi se intampla numai mie, dar de-o vreme am luat obiceiul sa ma invit prin alte case, sa ascult povesti sau intamplari intamplate; peste tot am gasit rafturi, mai mari sau mai mici. Unele la vedere, pline de sperante, altele ascunse dupa draperii prafuite, rafturi pe care oamenii au pus, de-a valma, vise amestecate cu dezamagiri, sperante spanzurate de cuiul camarii si inca multe altele.
Dar am gasit si case unde, la loc de cinste, erau etalate invidia amestecata cu rautate ieftina, mitocania cu poleiala mai grosa sau mai subtire, toate invalmasite pe policioare de o ingustime mintala acuta.
Oare de ce si-au incarcat acesti oameni valizele exact cu metehnele de raul carora, cel putin in principiu, au decis sa treaca oceanul? Sa fie oare adevarat ca unii dintre noi, cei care mai vorbim romaneste, ramanem condamnati sa purtam peste tot in lume aceasta povara, sau ar mai fi o sansa ca valizele cu pricina sa ajunga la biroul de obiecte pierdute si nicicand reclamate?
Ei, ma tem ca am furat deja prea mult timp cu aste ganduri, cand de fapt voiam sa va povestesc in acest numar despre cu totul altfel de valize.
Anume, despre ce se intampla cu economiile din REER atunci cand – prieteneste sau nu – valizele familiei se separa pentru totdeauna.
Deoarece uniunile libere nu sunt recunoscute de codul civil Canadian, cele ce urmeaza se refera doar la cei care sunt casatoriti cu acte in regula. Notiunea de patrimoniu familial se refera, in speta, la suma bunurilor dobandite in timpul casatoriei, mai putin donatiile si mostenirile primite iaintea sau chiar in timpul mariajului.
Bunurile, inclusiv economiile din REER, pe care sotii le posedau inaintea casatoriei, nu fac parte din ceea ce numim patrimoniu familial. Pentru a se evita orice confuzie, recomandarea specialistilor este ca noii casatoriti sa-si deschida conturi noi de investitii – inregistrate sau nu, dupa nevoie – imediat dupa casatorie.
Acest lucru poate scuti, de multe ori, nervii, timpul si banii pierduti in deslusirea partajului, atunci cand unul dintre soti isi face valizele. Regula in caz de divort pare simpla: patrimoniul familial se separa in parti egale, intre cei doi soti. Dificultatile apar cand incepe calcularea acestor parti egale.
Cel mai bine ar fi, desigur, sa nu ajungeti in acest punct, dar intotdeauna socotelile corecte pastreaza relatiile bune.
