Sacrificarea unor femei nevinovate

Dupa ce s-au umplut pana la refuz celulele temnitelor politice si baracile lagarelor de exterminare destinate barbatilor, dictatura comunista a înfiintat si închisori de acelasi profil pentru femei. În acest infern concentrationar, urmau sa fie aruncate, pentru multi ani sau pentru toata viata, sotiile, fiicele si surorile celor încarcerati mai înainte, dusi pe un drum fara întoarcere, multi fiind nejudecati, fara sa stie motivul arestarii.

Verticalitatea de care au dat dovada sau refuzul de a accepta înregimentarea politica fortata, conform devizei “Cine nu este cu noi e împotriva noastra”, au fost primele capete de acuzare ale Tribunalelor Poporului, ce trebuiau sa judece într-un singur sens, indiferent de probe. Prezumtia de nevinovatie fusese eliminata din Codul Penal, iar informatia delatorului reprezenta de curand o proba forte la dosar.

Cel mai cumplit loc de detentie pentru femei a fost temnita Miercurea Ciuc. Aleasa special, fiind la polul frigului din Romania, acea închisoare avea permanent peretii înghetati. Multe dintre condamnate au suferit aici, au murit, au fost îngropate fara cruce, fara preot, nestiute de nimeni, decesul fiind anuntat familiei dupa multi ani sau deloc.

Femei din toate colturile tarii, diferentiate ca studii, ca profesiuni sau ca varsta, au fost supuse unui regim salbatic de exterminare, ce depaseste pragul imaginatiei. Smulse din mijlocul familiilor lor, au ramas izolate pentru zeci de ani sau pentru o vesnicie. Unele erau tinere mame care fu­sesera arestate de langa copii mici, fara sa mai stie ce soarta au avut acestia, daca cineva s-a îngrijit de ei. Erau mame acuzate pentru omisiune de denunt, condamnate ca nu îsi demascasera copiii si sotii, femei care refuza­sera sa-si vanda fratii, surorile si prietenii. Tot la acea tenebroasa închisoare erau femei care îsi lasasera acasa parintii batrani si bolnavi, paralizati, fara nici un sprijin de la cineva, moral sau material.

În acele celule ude, pline de mucegai, oasele aveau cel mai mult de suferit, erau atacate fara mila. În mijlocul acestui tablou devorator de trupuri se aflau fete tinere, cu studiile întrerupte, pe care nu le-au mai terminat niciodata. În marea lor majoritate, aceste femei au fost pedepsite pentru vina de a sti adevarul despre represiune si pentru omenia lor, pentru dragostea fata de tara care încapuse pe mana unor sarlatani si satrapi.

Între aceste femei cu caracter imaculat se aflau si cateva calugarite, acuzate ca au ajutat cu alimente lupta­torii anticomunisti din munti.

La închisoarea Miercurea Ciuc, nefericitele încarce­rate nu au avut niciodata dreptul sa scrie sau sa primeasca o scrisoare, nu au avut bucuria de a fi destinatarele unui pachet. Între acele ziduri, au tremurat de frig si au suferit de foame si de oboseala generatii tinere si varstnice, fara nici o urma de ingrijire pentru sanatatea lor precara. Dimineata se spalau dupa ce spargeau cu bocancii gheata din lighean. Ciclul devenise o amintire. Ani de zile nu au vazut o floare sau fructe. Daca au vorbit prea tare, au fost duse la izolare, pedepsite fara pat si fara hrana.

Pentru intimidare, au purtat lanturi si masti de gaze. Despre cosmarul de la Miercurea Ciuc a facut cateva marturisiri Lena Constante, sora Vioricai Moisil, care si-a pierdut tineretea în acel loc de trista amintire.

Detinuta care trebuia pedepsita era introdusa în putul unei fantani parasite, pe fundul careia misunau sobolani înfometati. Victima era desfigurata de acele rozatoare, ce se napusteau în valuri, muscand de unde apucau. Dupa ce ramanea fara ochi, sani si bucati de carne din corp, restul cadavrului era scos afara si aratat asistentei, pentru a baga groaza în cele ce nu declarau ce doreau tortionarii. Despre cat de usor se ajungea la acele abatoare umane au facut cateva marturisiri femei în varsta, carora si acum le este frica sa vorbeasca.

La 6 septembrie 1949, elevii Liceului Ortodox din Vaslui s-au gandit ca trebuie facut ceva. Parintii lor începusera sa fie hartuiti de Securitate. În aceste conditii, tinerii s-au organizat sub denumirea de Scutul Patriei. Elanul lor a fost repede anihilat si tot efectivul a luat drumul închisorilor politice. Viitorul le-a fost retezat. Cei care s-au mai întors din infernul concen­trationar erau deja batrani si bolnavi. Devenisera nimeni sau nimic. În aceasta situatie s-a aflat Jenita Ungureanu, Ortansa Damian, Paula Dimitriu, care si la ora actuala au o teama pronuntata de a povesti despre torturile îndurate între zidurile reci ale închisorilor.

Lucia Barna a fost arestata de pe scarile Liceului Teoretic din Bacau, acuzata ca a trimis cateva haine unor colegi bolnavi de T.B.C., spitalizati la sanatoriul Barnova. Tanara nu avea cum sa stie ca acestia faceau parte sau nu din Fratiile de Cruce. Surpriza cea mare a reprezentat-o componenta echipei care a arestat-o. Erau doi fosti colegi de liceu mai mari, Grindberg si Livezeanu, doi evrei care, în urma unui scurt curs de formare intensiva, trecusera în tabara orga­nelor de represiune. Conform instructiunilor primite, dusmanii poporului trebuiau lichidati cu sange rece, fara sentimente, indiferent daca erau fosti colegi, frate, sora, tata sau mama.

Închisorile politice unde au fost tarate aceste tinere erau pline de sobolani si plosnite. Noptile erau albe. Nu se putea dormi cu aceste vietati scarboase în preajma. Orice tipat de spaima era sanctionat de gardieni prin batai crunte.

În infernul concentrationar, atunci cand o detinuta ramanea însarcinata în urma violarii de catre tortionari, medicul închisorii îi spunea ca trebuie sa fie mandra ca va deveni mama unui fiu de nadejde al patriei. În cazul în care nefericita “subversiva” era deja gravida cand intra în închisoare, scopul calailor era sa o faca sa avorteze copi­lul “banditului” ce uneltea din umbra contra regimului de democratie populara. Folosind un simplu soc electric, prin intermediul unor fire lipite pe pantecul femeii, se ajungea la avortul dorit sau scontat.

Înainte de a descrie arestarea Dorinei Potarca, sotia ministrului cu acelasi nume, este bine de aflat cateva cumpene care i-au marcat viata. S-a nascut la 6 iulie 1907 în Bucuresti si a fost licentiata în Litere si Filosofie. Cativa ani si-a desfasurat activitatea ca profesor la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti. În tinerete, a fost sotia doctorului Paul Gotcu, medicul regelui Mihai, si a locuit o perioada la Palat.

La 29 mai 1948 s-a casatorit cu Virgil Potarca, avocat si demnitar politic în guvernele Maniu, Mironescu, Vaida Voievod si Goga. Dupa arestarea sotului la 5 mai 1950, împreuna cu lotul celorlalti demnitari, Dorina Potarca divorteaza dupa cateva luni, în speranta salvarii copiilor, ca sa nu fie dati afara din scoala. În dimineata zilei de 15 aprilie 1952, a fost arestata si ea în lotul sotiilor de demnitari si încarcerata rand pe rand in lagarele de munca fortata de la Ghencea, Popesti-Leordeni, Pipera si la închisoarea Dumbraveni. Eliberarea a survenit la 19 aprilie 1954, data dupa care a lucrat ca muncitoare vopsitoare si casiera. A murit la 1 septembrie 1997.

Momentele zguduitoare ale arestarii sale au aparut în Revista Memoria, din care redau un fragment: “Deodata suna soneria. Ma trezesc brusc, era înca întuneric. Nu se luminase înca. Mama alearga si deschide usa. Aud voci. Se deschide usor usa mea si mama îmi sopteste sa stau linistita. E un control pentru buletine. Trei indivizi intra în camera mea si îmi spun sa ma îmbrac si sa-i urmez. Am înteles. A urmat o perchezitie superficiala, de forma. Baiatul meu s-a trezit si el. Privea cu ochi mari, speriati. Mama tremura. Eram gata. M-am aplecat sa-mi sarut fetita. Credeam ca doarme. Plangea înfundat. Baietelul m-a condus pana la poarta si mi-a spus “Curaj, mamico”. O masina ne astepta. Începuse sa se lumineze de ziua. La un moment dat, masina s-a oprit. Cobor. Am intrat într-un lung coridor. Privesc. Figuri cunoscute. Era lotul meu. Familii de fosti demnitari. Eram 26 de femei. Suntem tinere si batrane. Cea mai mica dintre noi este Mariuca Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu. Are 18 ani. Tot aici este Micheta Vulcanescu, sora lui Mircea. Prezenta este si Lucica Samsonovici, cu mama ei, Margareta, sotia generalului. Ea nu a avut mandat de arestare, dar cum fata ei a fost ridicata noaptea, nu a vrut sa o lase singura si a plecat cu ea. I s-au facut si ei formele de încarcerare. Langa noi este Tuca Lugosianu si sora ei, Aneta, luate pentru fratele lor Ionel Lugosianu, fost ministru taranist.

Cea mai în varsta este doamna amiral Rosca. E aici pentru tatal ei, guvernator al Basarabiei între 1916-1918. Doamna Rosca era o femeie de peste 60 de ani, cu bo­canci în picioare. Fusese arestata direct de la plantatia viticola, împreuna cu nepotica ei. Copil mic, de un an, care plangea sfasietor. Bagata singura în celula, bunica aproape ca îsi pierduse mintile auzind în camera de alaturi cum plange nepotica.”

Între cele care vor lua sapa si lopata se aflau sotia fostului ministru liberal Stanga, apoi sotia lui Gigurtu. Ciresica Tatarascu se maritase de putin timp cu ge­neralul Tatarascu. Din lot mai facea parte si sotia lui Titel Petrescu care, în urma socului arestarii, avea manifestari ciudate. Matura permanent si în locurile curate. În zilele urmatoare a fost adusa Catherine Macovei, sotia fostului ministru în guvernul Antonescu.

Dupa ce au fost folosite la carat pamant si gradinarit, detinutele au fost transferate la închisoarea Dumbraveni, langa Targu Mures. Aici le-a întampinat frigul si foamea ce le decimau trupurile. Conditiile erau la nivelul Comu­nei Primitive. Igiena era sub orice critica, cu dusuri rare facute la un jgheab.

La finalul unei perioade care nu se mai termina ni­ciodata, iata ca a sosit ziua eliberarii din acel mediu concentrationar cumplit. Cativa ofiteri le-au atentionat pe cele nominalizate ca vor pleca acasa. Conditia pe care trebuie sa o respecte cu strictete era deosebit de amenin­tatoare. Sa nu vorbeasca, sa nu povesteasca, sa uite tot ce au patimit. Altfel, revederea va fi iminenta. Caruta le-a dus la gara. În tren, calatorii se uitau încremeniti la grupul de stafii, îmbra­cate în haine rupte si cu bocanci sparti în picioare.

La închisoarea Miercurea Ciuc au murit în chinuri groaznice: Maria Arnautoiu, sotie de ofiter, decedata în anul 1958, Georgeta Belcea, sotie de preot – 1963, Eleonora Bunea – 1957, Anuta Cadea, refuz de denunt – 1962, Eugenia Hulea, stareta – 1956, Marieta Iordache, calugarita – 1963, Germanine Lucia, parizianca – 1957, Livia Marghita, sotie de demnitar – 1955, Medeea Hanutu, medic – 1955, Mina Naghi, fiica de detinut politic – 1950, Anete Neacsu, sotie de general – 1958, Maria Plop, sotie de insurgent, luptator în munti – 1961, Caliopi Sambueski, sotie de magistrat – 1957, Elena Teodorescu, sotie de ge­neral – 1957, Ecaterina Tomeci, sotie de insurgent – 1957, Luminita Tauna, refuz de denunt – 1957, Nicodima Vasilache, calugarita – 1955, Maria Vladescu, sotie de insurgent – 1960 si altele.

La închisoarea Mislea, de langa Ploiesti, au murit Maria Calafeteanu, sotie de mosier – 1955, Mercades Comsa, care a oferit gazduire luptatorilor din munti – 1953, Lucia Costescu, sotie de ofiter – 1954, Silvia Hoffner, sotie de magistrat – 1950, Valeria Nicolescu, studenta –1953.

Între zidurile închisorii Vacaresti au murit: Mia Antonescu, sotie de ministru – 1958, Anusca Anton, refuz de denunt – 1955, Ileana Chiriha, studenta – 1953, Maria Herescu, refuz de denunt – 1954, Mariana Ionascu, profesoara – 1954, Clementina Mater, sotie de arestat politic – 1955, France Marcovici, fiica generalului – 1957, Marga­reta Pavalache, sotie de arestat politic – 1952, Elena Statiu, profesoara, care îsi ascunsese fratele urmarit – 1958.

Dupa o lunga perioada petrecuta în dosul gratiilor si a usilor zavorate, sentimentul libertatii nu se poate descrie in cuvinte. Fiecare dintre fericitele care plecau acasa aducea un gand pios, o lacrima de aducere aminte pentru martirele care au murit în acel infern concentrationar, ce nu poate fi înteles decat de cel ce a fost acolo.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare