In infernul concentrationar a avut de suferit intreaga suflare, indiferent de functii, pregatire, apartenenta politica si varsta. Din acest iures plin de teroare nu puteau sa scape nici slujitorii bisericii, mai ales ca acei care luasera puterea prin frauda erau atei convinsi. Incepand cu 30 decembrie 1948, o mare parte a preotilor ortodocsi au fost arestati deoarece s-a considerat ca au simpatizat cu Miscarea Legionara. Au fost si exceptii de la regula, aspect ce va fi aprofundat cu alta ocazie.
In realitate, acesti prelati isi puneau mari sperante in curentul doctrinar legionar, care se opunea cu temeritate utopiei comunismului, cauta sa bareze implementarea ateismului barbar in spatiul crestinismului romanesc, propovaduia lupta pentru crearea elitelor spiritului si de contemplare a divinului. Deschidea caile pentru a ajunge la Dumnezeu prin penitenta, purificare, perfectiune, ratiune si rugaciune.
Cu ocazia diferitelor predici, slujitorii bisericii au avertizat asupra pericolului rosu ce se va abate asupra credintei noastre milenare, primejdie care s-a adeverit in final prin declansarea masacrarii tuturor trupurilor si convingerilor opozantilor.
La randul lor, reprezentantii Bisericii Greco-Catolice au luat si ei drumul inchisorilor politice, intrucat s-a considerat ca Biserica Unita cu Roma propovaduieste cuvantul Papei, care era privit ca un imperialist periculos si incriminat intr-o totala isterie de catre noile autoritati.
La arestarea prelatilor, cei mai multi dintre anchetatori rosteau papagaliceste o fraza bine invatata: “Esti legionar pentru ca esti teolog si fiind teolog esti anticomunist. Iar daca esti anticomunist inseamna ca esti legionar.”
Inainte de a vorbi despre acei ierarhi martirizati din cauza credintei, este bine ca cititorul sa stie componenta primului guvern de democratie populara instaurat la 6 martie 1945, un guvern marioneta aflat la dispozitia Moscovei, nerecunoscut de anglo-americani in forma initiala. Pentru a cosmetiza cat de cat situatia, comunistii au mai numit doi ministri fara portofoliu, o remaniere de fatada, sa para curat democrata. Astfel au aparut Emil Hatieganu, ca reprezentant al Partidului National-Taranesc, si Mihail Romniceanu, din partea Partidului National-Liberal. Doua nume izolate, introduse intr-un guvern ce urmarea desfiintarea partidelor istorice. Dupa cum se stie, nu peste mult timp, Emil Hatieganu va sfarsi omorat la Sighet, in 1950.
Presedintele Consiliului de Ministri a fost numit Dr. Petru Groza, fost mosier si intelectual burghez, dar care a aderat la cauza comunista; 1. Ministrul Afacerilor Externe – Gheorghe Tatarascu. 2. Ministrul Afacerilor Interne – Teohari Georgescu (Samuel Burah Tesconici). 3. Ministrul Finantelor – Dumitru Alimanisteanu. 4. Ministrul Justitiei – Lucretiu Patrascanu. 5. Ministrul Educatiei Nationale – Stefan Voitec. 6. Ministrul Propagandei – Petre Constantinescu – Iasi. 7. Ministrul Artelor – Mihai Ralea. 8. Ministrul Cultelor – Constantin Burducea. 9. Ministrul de Razboi – general Constantin Vasiliu Rascanu. 10. Ministrul Agriculturii si Domeniilor – Romulus Zaroni. 11. Ministerul Industriei si Comertului – Petre Bejan. 12. Ministrul Minelor si Petrolului – Tudor Ionescu. 13. Ministrul Comunicatiilor si Lucrarilor Publice – Gheorghe Gheorghiu Dej. 14. Ministrul Muncii – Lotar Radaceanu. 15. Ministrul Asistentei si Asigurarilor Sociale – Gheorghe Nicolau. 16. Ministrul Sanatatii – Dumitru Bagdazar. 17. Ministrul Cooperatiei – Anton Alexandrescu.
Dupa cum stiu cei care au trait acele vremuri, Romulus Zaroni era un ministru fara carte, adus de Petru Groza deoarece a lucrat pe mosia lui de la Bacia, de langa Hunedoara. Ministrul Cultelor a fost numit un preot controversat, inregimentat intr-o formatiune politica ateista, atipica prelatilor, ce purta denumirea de Uniunea Preotilor Democrati.
Era perioada in care activistii ne asigurau cu ochii iesiti din orbite ca nu exista Dumnezeu. Multi nu intrau in biserica. Pe copii, nu i-au botezat. Cu aceasta orientare barbara, se va merge in zbor planat spre comunismul atat de proslavit al deceniilor viitoare. Cuvintele smerenie, piosenie, cainta au fost date uitarii. Se strigau lozinci cu alti Apostoli, care aveau culoarea rosie ca purpura.
A fost celebra poezia facuta de Pastorel Teodoreanu, care se referea la ministrul Cultelor: “Ia te uita mangafaua / Cand cu crucea, cand cu steaua / Parc-ar fi popa Burducea / Cand cu steaua, cand cu crucea.”
Inainte de a ajunge la inchisoare, arestatul trebuia sa treaca de regula prin sala de interogatoriu numita “Purgatoriu” sau “Confesional”, anticamera Paradisului, unde existau doi “ingeri”. Unul era tortionarul “serafic” si celalalt batausul “demonic”. Din Purgatoriu, se putea ajunge in infern, adica la inchisoare, dar de multe ori pe o cale mai scurta si direct la cer. Pentru a impresiona victima ce urma sa fie torturata, pardoseala era stropita cu sange. Incaperea respectiva se numea “vagonul ce calatoreste spre cer.”
In cadrul acelui ritual barbar, lacrimile secau, vocea scadea treptat, ajungand un geamat stins, pe fondul sangelui inchegat. Urletul se transforma in horcait, urmat de tacerea eterna. Socurile electrice se aplicau in partile sensibile ale corpului, mai ales la gura, in scopul de a sili limba sa spuna adevarul. Multi tortionari astupau gura victimelor cu un calus, sa nu le auda urletul sfasietor. Trecerea de la urlet la tacere era cu mult mai dificila decat trecerea de la tacere la urlet.
Medicii inchisorilor erau complici cu calaii in masacrarea detinutilor. Falsificau certificatele de deces, „ofereau” medicamente de distrugere, de provocare a unor come si paralizii. Aratau batausului punctele sensibile ale celui ce urma sa fie torturat. La sfarsit, daca victima murea, medicul trebuia sa stearga orice urma de schingiuire. Specialistii in arta torturii au fost grupati in sapte categorii: ferocele, grotescul, competentul, despoticul, judiciosul, tolerantul si servilul.
Un caz demn de atentie este cel al preotului Dimitrie Balaur. A fost arestat in usa altarului sambata, 4 aprilie 1959. Cand cei patru indivizi cu fete tipice pentru primitivitatea lor l-au somat sa mearga cu ei imediat, preotul i-a rugat sa-l lase sa termine Liturghia. Dupa terminarea slujbei, l-au impins intr-o masina si i-au pus o gluga in cap.
La ancheta dura si prelungita, a fost acuzat ca este legionar, avand in vedere ca biserica Manastirii Casin avea hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, in mod sigur loc de propagare al ideilor legionare. Acelasi preot a mai fost invinuit ca la una dintre predici a afirmat ca “vremurile sunt grele. Pana cand, Doamne, vei pune sfaturi in sufletul meu, durere in inima mea, ziua si noaptea, pana cand se va inalta vrajmasul meu impotriva mea?”. Degeaba a cautat sa-i lamureasca pe anchetatorii atei si ignoranti ca acuzatia este de fapt un citat din Noul Testament, Epistola catre Timotei, precum si Psalmul 12. A primit ca pedeapsa 27 de ani temnita grea. Avea 56 de ani la arestare, urmand sa suporte batai crunte, foamea si frigul existente din belsug in inchisoarea Gherla.
Celebrul articol 209 din Codul Penal facea ravagii o formulare generala de mare eficienta in arestari, fiindca mai toata lumea putea fi acuzata daca li se nazarea securistilor: “Activitate contra oranduirii de stat.”
Slujitori ai bisericii au fost asasinati in mai toate inchisorile politice. La Periprava, in Delta Dunarii, de foame, preotii ajunsesera sa manance chiar serpi. Iarna, drept pedeapsa pentru delicte minore, tortionarii il fortau pe cel ce trebuia sa fie “corijat” sa stea pana la brau in apa inghetata a Dunarii. Consecintele erau tragice: boli de plamani, degeraturi, infirmitati pe viata, schilodiri.
Din cateva tabele de evidente partiale rezulta ca la Aiud au murit 22 de preoti. Langa numele lor figureaza anul decesului. Din lipsa spatiului, nu voi putea preciza zona geografica de unde proveneau: Ion Alexandru – 1953, Nicolae Anghel – 1962, Ion Apostu – 1958, Teofil Baliban – 1961, Victor Bacila – 1956, Anton Bisoc – 1949, Augustin Bocatiu – 1952, Constantin Boga – 1953, Constantin Bogdan – 1954, Ilie Borg – 1955, Emil Borz – 1952, Alexandru Ciurea – 1955, Felix Dubneag – 1959, Ilie Imbrescu – 1951, Gherasim Iscru – 1957, Nicolae Paslaru – 1961, Tudor Sandu – 1962, Vasile Stoleru – 1960, Gheorghe Tomescu – 1962, Gheorghe Tarcea – 1963, Alexandru Tudor – 1958, Mircea Vasiliu – 1961.
La Periprava au murit 13 preoti: Gheorghe Ambrozie – 1957, Augustin Bacotiu – 1961, Dumitru Bazolescu – 1961, Victor Lunganoiu – 1960, Florin Mihai – 1958, Eugen Naica – 1957, Petre Pan – 1959, Constantin Paraianu – 1956, Constantin Sarbu – 1960, Gheorghe Soceanu – 1949, stefan Smarandescu – 1961, Ion Stion – 1953, Ion Tomescu – 1958.
In lagarele de exterminare de la Canal, au murit 5 preoti: Nicolae Adam – 1953, Toma Bratescu – 1954, Constantin Mincu – 1952, Nicolae Petrulescu – 1953, Iordache Plesoianu – 1961.
La Gherla, au fost masacrati trei preoti: Ion Bergheanu – 1961, Stefan Coteanu – 1959, Haralambie Vasilichi – 1962.
La Jilava, au fost executati prin impuscare Vladimir Ghica – 1953, Constantin Hodoroaga – 1959, Ion Popa – 1959, Nicolae Dornescu – 1959, Ion Dragoi – 1959, Ion Constantinescu – 1959, Nicolae Andreescu – 1959. La Vacaresti, a fost asasinat Sinisie Joja – 1956, la Cavnic, Nicolae Ghebenea – 1953, la Fagaras , Mihai Enescu – 1950, la Pitesti, Liviu Barbut – 1948.
Nu trebuie uitati prelatii care si-au dat viata pentru a mentine vie credinta si pentru a aduce in sufletul oamenilor o farama de speranta. Preotul Focsaneanu a murit la Gherla, in 1955, din cauza batailor primite ca pedeapsa pentru ca a indraznit sa oficieze in temnita slujba Sfintei Invieri.
Preotul Gheorghe Serban a murit impuscat la minele de la Baia Sprie, sub pretext ca a vrut sa evadeze.
Parohul Andrei Mihailescu din Gorgani a afirmat la 14 septembrie 1948, in cadrul praznicului inaltarii Sfintei Cruci: “Se apropie clipa victorioasa cand puterile Domnului se vor abate asupra necredinciosilor, care nu vor scapa nici in gaura de sarpe.” Referitor la legionarii deveniti comunisti, parintele Teodor Kendritis din Braila a spus: “Patlagica este mai intai verde, apoi devine rosie, ca in final sa crape.” A doua zi a fost arestat si a murit intr-un loc necunoscut.
Nu trebuie uitati cei trei preoti care au aderat la grupul de partizani anticomunisti ce actionau pe versantul sudic al Muntilor Fagarasului. Este vorba de Ion Dragoi, Ion Constantinescu si Nicolae Adreescu. Au fost prinsi prin tradarea unui delator si executati la Jilava, in noaptea de 18 spre 19 iunie 1959. Sotiile si celelalte rude apropiate au fost condamnate la confiscarea averilor si la ani grei de temnita.
Am enumerat numai cateva destine tragice. Dar, la nivelul intregii tari, ele s-au numarat cu miile. De-a lungul istoriei noastre controversate, prin grija politicienilor mai mult sau mai putin diletanti, am intors de nenumarate ori armele dinspre inamici spre aliati, incat acum nu mai stim incotro sunt indreptate. Nu cumva inspre noi?
Versurile poetului craiovean Dumitru Paraschivescu sunt relevante: “Avem in noi si dragoste si ura / Stim sa luptam / Sa aparam ce-i sfant / Credinta neamului, care indura / De secole, povara pe pamant.”
