V-ati cumparat un apartament la Montreal si credeti ca ati platit prea mult pe metrul patrat? Iata cat a platit un bucurestean, in luna august, pentru un metru patrat de apartament, in functie de sector:
Sector 1: 2.285 euro/mp (aproximativ 3.450$/mp);
Sector 2: 1.540 euro/mp (2.350$);
Sector 3: 1.767 euro/mp (2.700$);
Sector 4: 1.929 euro/mp (2.900$);
Sector 5: 1.595 euro/mp (2.400$);
Sector 6: 1.514 euro/mp (2.300$).
(sursa: Colliers International)
In Romania, toata lumea vorbeste de o scadere a preturilor la apartamente, dar nimeni nu poate sa probeze acest lucru cu cifre exacte. Totusi, un studiu al companiei Colliers International Romania incearca sa dea o imagine putin mai clara asupra fenomenului imobiliar din Bucuresti. Cifrele trebuie luate insa cu rezervele de rigoare, tinand cont ca in Romania nu exista o baza de date centralizata, asa cum exista in Canada, spre exemplu. In plus, putini sunt cei care declara la notar pretul real al vanzarii.
Conform analistilor de la Colliers International, cea mai mare scadere a preturilor apartamentelor in Bucuresti s-a inregistrat in sectorul 2, unde, in luna august, ar fi avut loc o scadere cu 9% fata de luna iulie. In schimb, in sectorul 1, cel mai prizat sector din Bucuresti, preturile ar fi crescut cu 2% in august fata de iulie si cu 13% fata de inceputul anului. In celelalte sectoare ale Bucurestiului, preturile au scazut diferentiat, de la 1% (cata precizie!) in sectorul 6, pana la 6% in sectoarele 3 si 5.
Trebuie insa tinut cont de faptul ca in perioada de vara piata imobiliara este foarte slaba, in comparatie cu celelalte perioade ale anului. Cred ca abia la sfarsitul lui 2008 vom putea vorbi de o scadere sau de o crestere reala a pietei imobiliare din Bucuresti si din restul tarii.
Insa, cel putin in cazul apartamentelor vechi, “comuniste”, e adevarat ca preturile ar putea sa scada, din cauza conditiilor de creditare din ce in ce mai aspre pe care le impune Banca Nationala a Romaniei. Inca de luna viitoare ar trebui sa intre in vigoare noi conditii de creditare. Principalele modificari vizeaza nivelul de indatorare al romanilor acceptat de banci, care scade de la 70%, la 50% (sau chiar 40%) din veniturile lunare, dar si obligativitatea atasarii la dosar a unei fise fiscale din care sa rezulte veniturile reale, impozitate, pe anul anterior cererii imprumutului. Prin urmare, cei care beneficiaza anul acesta de mariri substantiale de salariu – care le-ar da o mai mare putere de cumparare – vor fi nevoiti sa astepte un an pentru ca veniturile respective sa fie reflectate in fisa fiscala.
Aceste modificari, dar si altele de acelasi gen, vor face ca tot mai putini romani sa aiba acces la credite suficient de mari pentru a plati preturile exagerate cerute de proprietari. Acest lucru va afecta mai mult cartierele marginase si mai putin zonele de centru, unde, desi preturile sunt mari, clientii sunt, in general, persoane cu venituri pe masura, care nu prea se sinchisesc de regulile bancare de creditare.
In cartierele bucurestene apare insa un nou fenomen care poate duce la diferentieri semnificative intre preturile la apartamente din blocuri invecinate. Oficialitatile romane au demarat un program de reabilitare termica a blocurilor “comuniste”, ceea ce va face ca imobilele reabilitate sa creasca in valoare fata de restul imobilelor din zona.
Dar nu numai fatada este imbunatatita, ci si confortul termic din apartamente. Izolate pe toti peretii exteriori, cu un nou acoperis si chiar cu un subsol refacut, aceste blocuri vor capata o valoare mai mare fata de restul blocurilor din cartier.
Actiunea de reabilitare termica si de infrumusetare a blocurilor vechi este abia la inceput. In anii urmatori, tot mai multe astfel de imobile vor “rasari” prin cartierele bucurestene si ale celorlalte orase din tara. Pretul platit de proprietarii de apartamente este rezonabil, intrucat ei suporta doar o treime din costul reabilitarii, restul fiind suportat de primarii si din fondurile europene.