Cand e sa ne alegem vacanta, cu totii cautam un refugiu care sa ne bucure sufletul, mintea si, de ce nu, spiritul. Rasfoim brosuri, zeci de pagini de internet, pierdem ore intregi in agentiile de voiaj, doar-doar vom gasi oaza de liniste care ne va reimprospata.
Doua carti de vacanta mi-au insufletit imaginatia anul acesta si m-au facut sa ma intreb daca vreodata voi avea curajul de a ma aventura intr-o expeditie ca aceea despre care scriu Paulo Coelho in The Pilgrimage si Shirley MacLane in Camino. Evident, ambele romane descriu “experienta El Camino”.
Camino de Santiago este un drum de 800 km, strabatut de pelerini din toata lumea, de peste o mie de ani. Unii aleg sa-l parcurga in speranta regasirii de sine, altii cauta un “je ne sais quoi” menit sa le coloreze viata in nuante mai vibrante; poate cei mai multi il aleg din curiozitate sau ca pe o metoda de a se “trezi” din plafonarea sufletului. Oricare ar fi motivul pentru care cineva ar ajunge pe acest drum, sigur nu se va plictisi si nu se va intoarce la viata cotidiana acelasi om care a plecat la drum.
Legenda spune ca la capatul drumului Camino te asteapta un miracol, dar minunea nu se va traduce aproape niciodata la fel in sufletele celor care se aventureaza sa-l strabata. Fiecare pelerin isi va gasi propria dorinta sau, uneori, ceea ce poate nici nu stia ca mai cauta.
Ei bine, nu, nu am fost in acest pelerinaj, ci am ales ca vacanta de anul acesta sa mi-o petrec in România. Acolo m-am intâlnit cu una dintre cele mai interesante scriitoare moderne: Zully Mustafa, o tânara pe cât de frumoasa, pe atât de talentata in a mânui cuvintele. Refugiate in umbra Cismigiului, am stat câteva ore la povesti. Coincidenta sau nu, Zully se pregatea sa plece pe El Camino de Santiago. Ce o indemna? “Am auzit ca exista un loc unde se intâmpla miracole, un drum de aproximativ 800 de km, pe care, daca reusesti sa-l parcurgi pe jos, te intorci la starea aceea pura pe care ai avut-o cândva, pe vremea când imparteai lopatelele de plastic si galetusele pline de nisip cu primul prieten. Atunci când nu conta vârsta, sexul, starea materiala a parintilor celuilalt. Important era sa fie nisip mult in jur, ca sa poti construi un castel de durata unui val, ca s-o poti lua neobosit de la capat…”
Eu m-am reintors in Canada, Zully s-a imbarcat intr-un avion care avea sa o poarte spre Spania. Acolo incepea aventura ei. M-am intrebat, evident, ce a simtit pe parcursul drumului, când poate s-a regasit pe sine sau a inteles ce cauta ea, o tânara frumoasa, talentata si plina de viata, pe un drum solitar si care, fizic, se parcurge atât de anevoios. Cuvintele ei nu au mai lasat loc altor interpretari personale. “Camino trece prin tine. Devii drum, cu tot ce presupune el: pietris, sudoare, praf, aer, pamânt. Devii flori si insecte, devii sunetul râului si cântecul pasarilor, orchestrele greierilor, zborul vulturilor. Devii iubire. Devii natura. Esti copilul câmpiilor si al soarelui. Al muntilor si al norilor. Devii libertate. Simti durerea si fericirea, regretele si recunostinta, toate in acelasi timp. Esti libertate. Libertatea sa alegi cu cine vrei sa treci muntii sau cu cine sa imparti bucata de pâine. Alegi oamenii cu care sa mergi mai departe… Libertatea sa fii cine vrei tu sa fii. Absoluta, pura, incredibila, bruta libertate.”
Ce te poate indemna spre acest pelerinaj, ce te poate tine in picioare atâtia kilometri, ma intreb in timp ce simt dorinta de a experimenta “miraculosul” crescându-mi in suflet. Dar poate ca doar cei care au pasit vreodata pe acest drum pot descrie asta. Sau Zully: “Ce m-a tinut incapatânata pe drum a fost doar eliberarea aceea nesabuita, starea de gratie a kilometrilor mâncati unul câte unul si curiozitatea: urmatorul copac, urmatorul sat, urmatorul om, urmatorul dor, urmatoarea stare de gratie, urmatoarea fuga, disperata aproape, catre sau de fericire…”
Da, Zully s-a intors cu bine de pe El Camino al Spaniei si, sunt convinsa, si-a gasit miracolul personal. Poate, cu putin noroc, va scrie despre el, pentru ca cititorii o asteapta, dupa ultimele sale romane de succes Strugurii s-au copt in urma ei si Nopti Orientale. Si chiar de nu va dori sa-si traduca miracolul in cuvinte, cu siguranta vom mai sta la povesti intr-o alta vacanta, pe o alta banca, depanând minunile din viata noastra.
