La 30 octombrie 1956, sub influenta revolutiei maghiare in care au fost linsati multi calai din aparatul de represiune maghiar, au avut loc mari demonstratii studentesti la Timisoara. Miscarea anticomunista din inima Banatului a fost inabusita fara mila. Oficialii veniti in pripa de la Bucuresti pentru a stopa fenomenul, care putea sa ia amploare, au fost: Emil Bodnaras, Alexandru Draghici, Ilie Verdet, Alexandru Moghioros si generalii Leontin Salajan, Marcu Stan si Marin Dragnea.
Pe langa acestia, a mai fost de fata reprezentantul tineretului U.T.M.-ist si al studentimii, care in spatele unor mitraliere ameninta demonstrantii sa se potoleasca, sa nu mai protesteze in continuare, altfel totul se va sfarsi intr-un carnagiu cumplit. Mihaela Sitariu, autoarea volumului “Oaza de libertate” ezita sa-l numeasca, deoarece in prezent respectiva persoana este un inalt demnitar, care pozeaza in disident din nastere.
In acel sfarsit de octombrie 1956 s-au operat arestari masive, tinerii fiind dusi la 18 kilometri de Timisoara. Caminele studentesti au fost intesate de trupe de Securitate si cursurile au fost suspendate. Conditia de a fi reprimiti era aceea de a semna fiecare o declaratie de desolidarizare, prin care se cerea condamnarea elementelor dusmanoase, a “hienelor” aservite strainatatii, ce puneau in mare pericol noua oranduire sociala din Romania.
S-a trecut la verificarea atenta a dosarelor privind originea sociala a studentimii admise in facultati. Au urmat exmatriculari si excluderi din U.T.M., >beneficiarii” acestor masuri dure fiind copiii de fosti ofiteri, avocati, medici, judecatori si profesori.
Au fost cautati tapii ispasitori din randul cadrelor universitare. S-a facut o selectie a corpului didactic. Ministrul Ilie Murgulescu a fost inlocuit cu Miron Constantinescu. Anchetator din partea Securitatii a fost Aurelian Sarbu, procuror a fost desemnat capitanul Virgil Liciu si presedinte al instantei de judecata, maior Branovici.
Lista condamnatilor, anul de invatamant si pedepsele primite arata in felul urmator: de la Facultatea de Mecanica toti erau din anul V: Baghin, condamnare 8 ani de inchisoare, Stancu – 8, Mutiu – 8, Rusu – 8, Bart – 6, Nagy – 4, Balaci – 3, Pop, asistent – 5.
De la Facultatea de Constructii, doi studenti erau din anul IV, Pauna – 3, Vulpe – 3 si Dianciuc din anul II – 2 ani. Au mai fost condamnati, cu pedepse mai mici, 20 de studenti de la Facultatea de Mecanica, trei de la Facultatea de Chimie, trei de la Facultatea de Matematica, trei de la Facultatea de Constructii si unul de la Facultatea de Medicina. Majoritatea studentilor arestati au stat multi ani la inchisorile din Gherla si Pitesti. Au fost exmatriculati un numar de 42 de studenti, fara sa aiba dreptul de a mai urma alta facultate de pe cuprinsul Republicii Populare Romane.
S-au distrus destine, s-au frant idealuri, rudele fiind si ele pedepsite crunt, lasate pe drumuri, fara un loc de munca. Cadrele universitare au fost date afara pentru lipsa de fermitate in educatia tineretului, prin aplicarea spiritului cerut de doctrina comunista. Acestia au fost decanii Gropsianu si Apostolescu, urmati de profesorul universitar Ciurea, conferentiarul Haidu, lectorii Glifor, Hollinger, Onu si Ianovici.
Toti acesti vizionari au fost impinsi de curentul sperantei de libertate declansat de revolutia maghiara in cursul careia s-au petrecut acte de inalt curaj. Vasile Gavrilescu, cunoscutul luptator anticomunist cu ani grei de inchisoare la activ, afirma candva in cartile sale: “Revolutia maghiara, in plenitudinea spontaneitatii sale, venea sa dovedeasca lumii ca libertatea este capabila sa se ridice cu multa vigoare intr-un colt inrosit al Europei, abandonat de occident jafului sovietic. Strigatul de ajutor al celor ce vedeau ca in final batalia va fi pierduta nu a fost auzit de marile democratii, incapabile de orice riposta, acceptand ca tancurile rusesti sa-i bage sub senile pe toti cei ce adusesera Europei o scurta adiere a demnitatii si a democratiei autentice. Targul vanzarii de oameni functiona mai departe si istoria rusinii continua sa respecte termenele contractuale fixate de atotputernicii lumii, viclenia unora strivind fara mila naivitatea celorlalti.”
Dand inapoi paginile unei istorii care inca nu se face la scoala, batranii ne-au marturisit cum au luat comunistii puterea in Romania, prin fraudarea alegerilor din 19 noiembrie 1946.
S-a cautat prin orice mijloace sa se faciliteze victoria “Soarelui” comunist, atat in inima Olteniei, cat si in celelalte regiuni. In podul actualului restaurant “Craiova”, din orasul cu acelasi nume, echipa stabilita a golit urnele aduse discret de la sectiile de votare, care au fost completate dupa aceea cu voturile necesare castigarii alegerilor de catre comunisti. Surprinsi la rezultatele scrutinului, cei care au votat masiv “ochiul”, adica sigla Partidului National Taranesc, au facut doua versuri relevante: “Frunza verde de cicoare, votez ochi si iese soare.”
Doi ani mai tarziu, a existat un lung sir de procese intentate ziaristilor care au scris in perioada interbelica. Oameni care au avut ca singura arma stiloul au fost considerati asasini, banditi, dusmani ai poporului. Printre ei, nume sonore, personalitati, filosofi de talie mondiala amintiti in episoadele trecute.
A urmat deschiderea cunoscutelor “santiere ale tineretului”: Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu si altele. Se urmarea strapungerea muntilor pentru a lega liniile de cale ferata si scurtarea distantelor ocolitoare. Tinerii care participau ca voluntari aveau asigurat viitorul, aveau acces la facultati si la locuri de munca. Cei care au devenit complici cu luptatorii anticomunisti din munti au fost condamnati la ani grei de temnita, viitorul fiindu-le compromis. Au fost batuti crunt, nu numai in timpul anchetelor, dar mai ales in inchisori, dupa pronuntarea sentintei.
In timpul cercetarilor, organele de represiune foloseau mai multe metode pentru “dezlegarea limbilor”. 1. Bataia, subalimentarea prelungita si tortura in scopul obtinerii de declaratii acuzatoare. 2. Presiuni morale pentru silirea anchetatilor sa declare ceea ce li se impune. 3. Folosirea de scrisori plastografiate pentru a obtine recunoasterea unor fapte. 4. Redactarea unor declaratii pe care anchetatii erau constransi sa le semneze.
Pentru amatorii de statistici, voi face cunoscute numele factorilor de decizie ce ocupau inalte functii la 30 august 1948, la data cand s-a infiintat Securitatea din Romania, supravegheata de consilierii sovietici: Fedicikin, Mihailovici si Tigankov. In Ministerul Afacerilor Interne erau: Teohari Georgescu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski, Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru, Tudor Sepeanu si Alexandru Draghici. Cele zece Directii de Securitate erau conduse de coloneii Gavril Birtas, Gogu Popescu, Misu Dulgheru, Mircea Lepadatescu, Alexandru Jurnu, de locotenent-coloneii Augustin Albon, Alexandru Neacsu, de maiorii Coman Stoilescu, Gheorghe Petrescu, Dumitru Popescu, Alexandru Gutan, Nicolae Duta.
Directiile regionale erau conduse de urmatorii: Bucuresti – colonel Teodor Sepeanu, Brasov – colonel Iosif Kalbusek, Cluj – colonel Mihai Patriciu, Constanta – capitan Nicolae Doicaru, Craiova – maior Eugen Vistig, Galati – maior Mauriciu Strul, Iasi – colonel Nicolae Pandelea, Oradea – colonel Ludovic Czeller, Pitesti – colonel Mihail Nedelcu, Ploiesti – colonel Constantin Campeanu, Sibiu – locotenent-colonel Gheorghe Craciun, Suceava – locotenent-colonel Ioan Popic, Timisoara – locotenent-colonel Coloman Ambrus.
Au urmat ani grei de teroare cumplita, ani care au indoliat zeci de mii de case. Opozantii comunismului au fost de mai multe feluri. Unii, activi, luptau in munti cu arma in mana, asteptand occidentalii, care nu vor veni niciodata sa-i ajute, cu toate ca posturile de radio ale apusului vesnic ii indemnau sa reziste cat mai mult si ii asigurau in mod ticalos ca se apropie clipa eliberarii. Acea clipa nu a venit niciodata; naivii au fost arestati unul cate unul de catre organele represive, executati pe loc sau ucisi in inchisori, printr-un regim de exterminare necrutator.
O alta categorie au fost cei care au refuzat autodemascarea sau demascarea celor din familie, a prietenilor etc. Au luat si ei drumul inchisorilor politice, pentru vina de omisiune de denunt, articol foarte important din Codul Penal, care a nenorocit sute de mii de nevinovati.
Dupa decenii cumplite, in care detinutii de constiinta au platit cu viata, au aparut acele evenimente controversate din decembrie 1989, care pareau sa dea semnalul unui nou drum, marcat de ingroparea definitiva a comunismului si de perspectivele unei vieti mai bune, in care a crezut cu naivitate toata suflarea romaneasca. Dar iata ca acea “lovitutie” a demonstrat un nou concept, acela ca sfarsitul poate fi continuu. Am trait clipe penibile, in care s-a gasit un singur vinovat, executat in mare graba, fara sa aflam tot ce-ar fi avut de spus spus in cadrul unui proces stanjenitor, despre cine sunt cei care isi vor bate joc de tara. Ceilalti au ramas pe loc, curati ca lacrima, formulandu-si alte C.V.-uri, disidenti din nastere, anticomunisti convinsi care nu s-au remarcat la timp.
La 22 decembrie 1989, factorii decizionali in Ministerul de Interne erau urmatorii: Tudor Postelnicu, general, fara sa fi facut armata sau o scoala militara (desi agramat, la proces el s-a detasat prin sinceritate, cainta si acuzare a sistemului represiv din care facuse parte); Iulian Vlad, general-colonel, ministru secretar de stat, seful Securitatii; Aristotel Stamatoiu, general-locotenent, ministru adjunct; Gianu Bucurescu, general-maior, subsecretar de stat; Stefan Alexie, general-maior, subsecretar de stat; Ioan Marcu, general-maior – responsabil cu pregatirea politica a cadrelor; Ioan Mot, general-maior, seful unitatii de Contrainformatii Externe; Victor Niculicioiu, general-maior, sef al unitatii de Contrainformatii Interne; Gheorghe Rada, general-maior, seful Cifrului; Constantin Gavril, colonel, seful I.C.E. Dunarea; Gheorghe Ratiu, colonel, sef Directia I de Informatii Interne; Emil Macri, general-maior, sef la Directia a II-a Contraspionaj Economic; Aurelian Mortoiu, general-maior, sef la Directia a III-a Contraspionaj; Vasile Gheorghe, general-maior, sef la Directia a IV-a Contraspionaj Militar; Marin Neagoe, general-maior, sef la Directia a V-a Protectia Conducerii P.C.R., Securitate si Garda; Gheorghe Vasile, sef la Directia a VI-a Cercetari Penale si altii pe care nu-i mai amintesc din lipsa de spatiu.
Acesti veghetori ai “cuceririlor revolutionare”, aveau un zambet superior, imperial, inconfundabil, unicat, specific celor cu puteri depline. La un singur semn, imperceptibil, dispuneau fara nici o ezitare ca victima sa fie suprimata. Cert este ca erau cu mult mai inteligenti decat predecesorii lor din anii ‘50. Au dovedit ca sunt oameni de finete, stilati, pedanti, cunoscatori de limbi straine… Atat timp cat se taraganeaza clarificarea evenimentelor din decembrie 1989, exista acel sentiment ca o parte din acesti distinsi domni au fost arestati eronat, din exces de zel. Adevaratii vinovati se pare ca priveau la propriul televizor, in papuci si in robe de chambre, desfasurarea unor procese penibile care nu au adus mari limpeziri. Din contra, doar i-au chinuit pe cei anchetati pentru vinovatii secundare si pe telespectatorii naivi, care credeau ca au in fata ochilor o serie de specialisti ai teoriei politice sau ai masacrarii detinutilor de constiinta. De fapt, colonelul Filip Teodorescu, adjunct la Directia a III-a Contraspionaj, a spus foarte clar Completului de Judecata ca nu stie de ce i s-au dat haine vargate care se pretau perfect altora. Si ca el au fost multi…
