Sommet-ul Francofoniei – care a reunit delegatii din 68 de tari, multe conduse de sefi de stat – s-a incheiat cu un bilant care s-ar putea numi incert. Accesul presei a fost practic interzis la desfasurarea discutiilor, ceea ce a produs destula frustrare.
Ziaristii au cules firimituri
Semne prevestitoare ale lipsei de transparenta au aparut odata cu desfasurarea unui impresionant dispozitiv de securitate, care a dat Sommet-ului aerul unor tratative secrete sub mare presiune. Se intamplase un lucru asemanator si la Bucuresti, in urma cu doi ani, la editia precedenta a Sommet-ului, cand un participant a remarcat >o cultura oarecum STASI” si tendinta de a se interzice orice contact al presei cu evenimentul. Ziaristii au protestat insa vehement, iar autoritatile romanesti s-au pliat; pana la urma, presa si-a facut treaba fara oprelisti.
Nu la fel s-a intamplat la Quebec, unde fermitatea – dublata de amabilitate si surasuri – a inhibat protestele. Ziaristii s-au multumit cu firimituri de informatii.
Criza, inainte de orice
Fireste ca, in pofida descurajarii presei de a urmari ce si cum se discuta in spatele usilor inchise, concluziile si pozitiile la care au subscris participantii la Sommet nu au fost secrete.
O prima constatare ar fi ca problemele specifice ale Sommet-ului, legate de francofonie si de promovarea limbii franceze, au fost umbrite de subiectele fierbinti care provoaca neliniste pretutindeni in lume. Mai intai, de criza economica, pentru abordarea careia Sommet-ul a propus o intalnire internationala la care sa participe nu doar marile puteri economice, ci si tarile in curs de dezvoltare, precum si economiile emergente (China si India).
Presedintele Frantei a reiterat viziunea sa despre necesitatea de a se revizui felul in care e aplicat capitalismul, spre a impiedica producerea de crize generale de felul celei actuale.
O tema importanta a fost cea a schimbarilor climatice. Stephen Harper a anuntat o contributie canadiana de 100 de milioane de dolari pentru ajutorarea tarilor sarace confruntate cu fenomenele efectului de sera (tari mici din Africa, Antile si din sudul Pacificului).
A fost abordata si criza alimentara. Concluzia ca tarile in curs de dezvoltare trebuie sprijinite mai mult, in aceasta privinta, de tarile bogate nu s-a finalizat insa cu angajamente precise.
Francofonie sau francofilie?
Tema centrala a Sommet-ului a fost totusi situatia limbii franceze in lume. Pentru Quebec, subiectul acesta este poate mai fierbinte decat pentru alti membri ai francofoniei. Dezbaterea, care va fi fost interesanta, a produs doar o rezolutie prin care se recomanda tuturor membrilor francofoniei sa promoveze in mai mare masura practicarea limbii franceze
. Sommet-ul a scos la iveala, in trecere, un adevar grav pentru identitatea organizatiei: numai o cincime din populatia tarilor zise francofone poate vorbi efectiv limba franceza. Si atunci, tarile acestea sunt francofone sau doar francofile? Romania ar avea si ea motive sa se autoevalueze. Un singur exemplu: toate siturile romanesti bilingve de pe internet, cu exceptia unora guvernamentale, folosesc drept a doua limba engleza. Niciodata franceza.
Sarea si piperul, la aperitiv
Nota picanta a Sommet-ului a venit de la presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Intr-un discurs tinut in fata Adunarii Nationale a Quebecului, inaintea Sommet-ului, el si-a explicat ambivalenta fata de cuplul Canada – Quebec. Pentru Canada, Franta nutreste sentimente de prietenie, iar pentru Quebec, de fraternitate. Imediat a aparut intrebarea: care e mai importanta, prietenia sau fraternitatea? Presedintele francez a explicat scurt, in conferinta de presa care a urmat: “Nu vad pentru ce o dovada de dragoste fraterna si familiala fata de Quebec ar trebui sa se hraneasca dintr-o provocare la adresa Canadei.”
