Cu “Dina”, noua carte aparuta la editura XYZ din Montreal, scriitoarea Felicia Mihali reinnoada firele rupte ale trecutului ei romanesc. Facand, totodata, saltul spre un alt gen literar, thrillerul, mai de succes, poate, decat altele. Intr-o formula nu tocmai pura, amestecata cu scriitura de tip diaristic, cu studiul socio-etnografic si cu metode de mise en scène, venite din zona teatrului sau a scenaristicii. Fiecare zi a saptamanii este o noua ridicare a cortinei asupra aceleiasi scene: un telefon o sa sune, legand doua capete de lume si prilejuind flashback-uri care aduc in prim-plan personaje pierdute pe drumul dintre copilarie si maturitate.
Ce poate fi mai diferit de o metropola nord-americana decat satul traditional romanesc? Doua extreme pe care numai destinul omenesc le poate aduce laolalta, asa cum este destinul autoarei (care isi asuma, de aceasta data, rol de narator). Romanul Feliciei Mihali debuteaza abrupt, cu vestea mortii Dinei. Decesul acesteia – pe cat se pare, in urma unei crime – survine in chiar zilele ce premerg aniversarea celor 40 de ani de viata ai autoarei. Se incheie astfel un al doilea ciclu existential, primul fiind incheiat – tot sangeros – de moartea altui prieten din copilarie, Gheorghi.
Avem, in “Dina”, o imagine a satului romanesc, care pastreaza, chiar si in plina perioada comunista, traditii si rituri ancestrale. Acolo viata oamenilor trebuie sa aiba numitor comun, iar ceea ce le este ingaduit celor cu radacini adanci in glie nu le este iertat “viniturilor”. O comunitate mica, dar cu legi bine definite, in care fenomenul imigratiei, de pilda, ar fi de neconceput. Asa cum de neconceput este o fata care loveste cu pumnul si este exmatriculata din caminul liceului.
Temperamental foarte diferite, naratoarea si Dina au in comun nu doar trecutul – pe care satul si-a pus amprenta -, ci si incercarea disperata de a evada spre o lume mai buna. In vreme ce prima decide sa plece peste mari si tari, cealalta ramane prizoniera lipsei de alternativa, penduland intre toanele unui barbat brutal si placiditatea conjugala.
Roman cu tenta feminista, “Dina” prezinta situatia femeii fara menajamente: in lumea satului, ea e privita ca obiect al placerii si/sau vita de povara. Cu toate acestea, iubirea adevarata exista si in numele ei se comit acte ireparabile de amestec al originilor. La oras, lucrurile nu sunt cu mult diferite. Dragan cel violent si chior nu vede niciun motiv pentru care femeile nu l-ar placea si nu ezita sa apeleze la hartuire sexuala pentru a o «convinge» pe Dina sa-l accepte. Femeia se dovedeste vulnerabila, prea slaba pentru a tine piept vointei celuilalt si pentru a invinge contextul social neprielnic: tranzitia, razboiul, somajul, saracia.
In fond, Dina cade victima dorintei prea mari de evadare, fiindca nimic nu poate fi mai rau decat intoarcerea in satul natal. Implinirea personala e imposibil de realizat pentru cineva complet lipsit de sprijin si resurse, intr-o Romanie in care viata se traieste de pe o zi pe alta. Cu atat mai mult cu cat este vorba de o femeie, o “entitate atat de neglijabila”: “Le regime communiste se perpetuait, même après sa chute, dans la precarite des conditions de vie des femmes surtout, qui restaient liees au foyer de leur mari ou de leur belle-famille, car où aller, comment survivre au capitalisme sauvage? Elles etaient les moins preparees à faire face au nouveau système, à cause de l’education doctrinaire reçue des traditions castratrices.”
Personajele Feliciei Mihali sunt definitorii pentru spatiul est-european, trecut prin secera comunista. Scriitoarea nu rezista tentatiei de a filosofa pe teme sociale, Dina si Dragan avand atitudini – de invins si de cuceritor – specifice propriei natii. Din aceasta perspectiva, sinuciderea Dinei, dezvaluita la final, este un sfarsit previzibil. Si un semnal de alarma privind consecintele dezastruoase pe care tranzitia si haosul le pot avea in viata unor indivizi ramasi fara repere.
Avem, in Dina, un roman de dragoste (obsesiva si distructiva), un roman initiatic (trecerea dinspre copilarie spre maturitate), un roman-cronica de familie. Acesta din urma reprezinta un act de pace, de reconciliere cu parintii (vinovati de a-i fi lasat mostenire un sistem de valori perimat, care i-a ruinat prima parte a vietii), asa cum arata autoarea in explicatia pe care o da genezei cartii. Decesul lor, survenit intre scrierea si publicarea romanului, o elibereaza de radacinile detestate, al caror gust amar s-a topit insa intre timp. Si o asaza in fata propriei solitudini.
