Cea mai grea victorie

Meciul din 24 octombrie, cu americanul de origine mexicana Librado Andrade, a fost, pentru Lucian Bute, nu doar cel mai dificil din cariera sa, ci si cel mai controversat. Singurul, de altfel, in care victoria romanului este pusa sub semnul intrebarii de chiar o parte dintre suporterii sai. Pana si presa canadiana, de obicei atat de entuziasta in a-l sustine si lauda pe Bute, s-a aratat mai degraba potrivnica, sustinand ca Andrade a fost nedreptatit si ca ar merita un meci revansa. La randul lui, satul de atatea acuzatii – si fara a avea, in fond, nicio vina -, Lucian Bute a decla­rat, pentru cotidianul 24 heures, ca isi doreste si el un meci revansa, pentru a putea sa “incheie cu Andrade”. Dar ca, evident, decizia in acest sens va fi luata de cluburile care-i reprezinta. Surse din anturajul lui Bute ne-au precizat ca, la ora actuala, sunt sanse destul de mari sa se ia decizia organizarii acestui meci, insa nu mai devreme de un an.

Lucian Bute si-a pastrat centura

In 24 octombrie, la Centre Bell, in fata a 16.266 spectatori – intre care, ca de obicei, foarte multi romani -, Lucian Bute a disputat cel mai dificil meci din cariera sa de pugilist profesionist, cariera inceputa la 2 aprilie 2004. Adversarul lui Lucian a fost mexicanul Librado Andrade, un boxer experimentat, valoros, desemnat de forul mondial IBF drept aspirantul numarul unu la titlul mondial al super­mijlociilor (titlu detinut de Lucian Bute).

Meciul a inceput la miezul noptii, ora – stabilita de canalul de televiziune american Showtime – fiind mai putin obisnuita pentru un meci de box. Inca de la primul gong, Librado Andrade, care este antrenat de montrealezul Howard Grant si impresariat de Golden Boy Promotion, compania celebrului boxer american Oscar de la Hoya, a aratat ca a venit la Montreal ca sa castige.

Librado a atacat tot timpul, a incercat sa se apropie de Lucian si sa-si impuna seriile puternice de lovituri la corp si figura, reusind sa cistige prima repriza si a cincea. In celelalte, Lucian a respectat planul de meci stabilit impreuna cu antrenorul Stephane Larouche. El a evitat lupta corp la corp – unde mexicanul excela – si a boxat pe contraatac, coplesindu-si adversarul cu o serie de lovituri foarte tehnice.

In repriza a saptea, dupa un schimb de lovituri, Librado aluneca, iar arbitrul de ring, montrealezul Marlon Wright, il numara (gest gratuit, dupa parerea noastra). Lupta devine “pe viata si pe moarte”: Librado isi foloseste toata expe­rienta, iar Lucian raspunde cu un box elegant, tehnic, cu lovituri clare.

Totul mergea bine pentru pugilistul nostru, care se indrepta spre o victorie la puncte. Dar vine si repriza a doua­sprezecea, cea care va avea o desfasurare dramatica! Dupa bataia gongului, ambii boxeri pornesc la atac. Pentru boxerul mexican era ultima sansa de a castiga. Lucian – care avea un avans conside­rabil – trebuia doar sa-si plimbe adversarul si sa evite vreo… surpriza. In loc de asta, el s-a angrenat in schimburi dure (dupa meci, a declarat ca a vrut sa incheie spectaculos, pentru a face placere publicului). Drept urmare, a receptionat cateva crosee si jaburi puternice in figura, care l-au facut sa cada la podea, pentru prima oara in cariera.

Arbitrul Wright l-a numarat pana la 8 si a comandat box. Meciul a mai durat doar 4 secunde, fiind intrerupt de gongul final. Ultima repriza a fost castigata clar de Librado, dar nu si meciul, Lucian acumuland un mare avantaj pe bule­tinele celor trei arbitri judecatori. Astfel, Lucian si-a prins din nou la brau centura de campion mondial, ajungand la a 23- a victorie, fara sa cunoasca infrangerea.

Inaintea meciului ve­de­ta, Ronald Hearns, fiul fostului campion mondial la categoria mijlocie Thomas Hearns, recunoscut si aplaudat de asistenta de la Centre Bell, l-a invins prin KO in repriza a sasea pe montrealezul Paul Clavette. In celelalte me­ciuri, bo­xerii quebechezi si-au pus jos adversarii, niste anonimi din Paraguay si Argentina. Excep­tie a facut greul american Dominick Guinn, care l-a executat prin KO in repriza a doua pe Jean – François Bergeron.

Ultimele articole

Articole similare