In acest episod voi cauta sa scot in relief portretul Smarandei Braescu, prima femeie-pilot din Romania, o eroina care a doborat recorduri mondiale la parasutism. Spre finalul vietii a fost haituita fara intrerupere de organele represive comuniste, iar cei care au ajutat-o sa se ascunda de ele si-au platit omenia cu viata ori cu ani grei de temnita.
Smaranda Braescu s-a nascut la 21 mai 1897, in satul Hantesti, comuna Buciumeni, din judetul Covurlui (actualmente Galati), intr-o familie de razesi cu opt copii. A avut un frate geaman, Paul-Panait. Deoarece satul natal nu avea scoala, Smaranda a urmat scoala primara in satul vecin, Vizuresti, aflat la o distanta de sase kilometri. In toamna anului 1911, la varsta de 14 ani, parintii au dat-o la o scoala profesionala de fete din Barlad.
Un an mai tarziu, tanara visatoare a vazut pentru prima data un avion Forman, care executa cea dintai cursa pe ruta Bucuresti-Barlad. Avionul era pilotat de un tanar locotenent, Gheorghe Negrescu, pe care il va cunoaste ulterior. Minunea zburatoare o va marca profund si o va determina sa se faca aviatoare.
In anul 1918, in satul Hantesti s-a infiintat scoala primara de care era mare nevoie, iar Smaranda Braescu devine invatatoare suplinitoare, la varsta de 21 de ani. Tot in acea perioada, la Tecuci, a fost transferata o escadrila de aviatie. Avand in vedere ca unul dintre elevii sai era ruda cu Tase Rotaru, comandantul acelei unitati militare, Smaranda solicita sa se urce intr-un avion pilotat de capitanul Dumitru Naidinescu. Ideea de a se face pilot devine, pentru ea, o obsesie.
Cu toate acestea, urmeaza cursurile scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, sectia Ceramica si Arta Decorativa, intre 1924 si 1928, perioada in care face si o excursie in Egipt, vizitand piramidele. Indata dupa moartea mamei sale, petrecuta inainte de plecare, tanara studenta cedeaza, cu generozitate, partea ei de mostenire surorii sale, care urma sa se marite cu profesorul Danila din Nicoresti.
Ramasa fara bani de masa si de vapor, departe de tara, in Africa de Nord, a apelat la fratii sai sa o imprumute cu 6.000 de lei. Ezitarea acestora fiind de durata, a fost ajutata, in final, de comandorul Naidinescu.
Vazand ca nu este primita la Scoala de Pilotaj pe considerente ca este femeie, Smaranda isi incearca sansele in domeniul parasutismului, la un miting aviatic din primavara lui 1928, cand il contacteaza pe vestitul inventator german Heineke. Astfel, la 1 iulie 1928, cu 60.000 de lei imprumutati de la profesoara Elena Muscan, pleaca la Berlin. De la firma Schröder si-a cumparat o parasuta performanta, cu suma de 40.000 de lei. La 5 iulie 1928 a executat primul sau salt de la o inaltime de 600 m, devenind prima femeie-parasutist a Romaniei si a patra din Europa, celelalte trei fiind din Franta, Elvetia si Cehia.
Intoarsa in tara, executa un numar de 11 salturi cu mari peripetii. La Brasov, motorul avionului s-a oprit in momentul decolarii, la Braila a cazut in Dunare, la Cluj si Satu-Mare a aterizat in copaci. La 17 august 1930, se alege cu dubla fractura de picior si trei coaste rupte, ceea ce o obliga sa stea la pat sase luni.
Cei apropiati o sfatuiesc sa renunte. Tanara, insa, era mai indarjita si mai ambitioasa ca niciodata. Obtine aprobarea generalului Lazarescu pentru a-si continua pregatirea, sarind de la 6.000 de metri, in zona Urziceni. Si astfel, la 2 octombrie 1931, cu un avion pilotat de locotenentul Alexandru Papana, a doborat recordul mondial feminin cu o diferenta de 616 metri. Aterizarea s-a facut tocmai langa gara Sarautica, aproape de Slobozia, dupa 21 de minute si 25 de secunde. Pentru acest merit a fost rasplatita cu Ordinul Virtutea Aeronautica.
Auzind ca va avea loc un concurs in S.U.A., solicita un imprumut, fiind nevoita sa suporte multe piedici. In sprijinul sau au sarit consulul roman Dimancescu, inginerul Gheorghe Ludu, ziarul Universul si comandorul Dumitru Badulescu. Tentativa de a dobori recordul mondial a avut loc la 19 mai 1932, la Sacramento, in vecinatatea Muntilor Sierra Nevada din S.U.A., cand a sarit de la inaltimea incredibila de 7.233 metri, devenind lider pe glob la parasutism, atat la femei, cat si la barbati. Coborarea a durat 25 de minute. A atins pamantul langa o carciuma, la 20 de mile distanta de Sacramento. Acest record va fi depasit abia peste 20 de ani, de Traian Demetrescu-Popa.
Incepe sa fie cunoscuta in lume, fiind invitata la un miting aviatic demonstrativ la Montreal. In ziua de 30 august 1932, avionul sau era escortat de 30 de avioane militare americane si canadiene, intr-o aliniere impresionanta, dovedind pretuirea de care se bucura. Saltul a fost deosebit de spectaculos, asistenta fiind inmarmurita.
Dupa ce face scoala de pilotaj in S.U.A., fiind primul european admis acolo, la 8 octombrie 1932 primeste brevetul de pilot. A mai primit astfel de brevete in Anglia, Franta si Italia, iar in Romania abia in 1937.
In Italia, a fost primita cu inalte onoruri de maresalul Balbo, ministrul aviatiei din guvernul condus de Mussolini. Papa doreste si el sa o cunoasca. La aceste intalniri de inalt nivel, tanara s-a prezentat intr-un frumos costum national romanesc, facand Romaniei mai multa propaganda decat toti ce erau desemnati pentru acest lucru.
Ajunsa in tara, reuseste sa cumpere un avion Milles Hawk si unul Pelvuez, fabricate in Anglia. La 27 aprilie 1936 traverseaza Muntii Iugoslaviei si, la sfarsitul lunii mai, cerul Marii Mediterane de doua ori. Distanta de 1100 de kilometri dintre Roma si Tripoli a parcurs-o in sase ore si zece minute. La izbucnirea razboiului, a participat la ambele campanii, atat in Rasarit, cat si in Vest, cu un curaj ce stirnea invidia barbatilor, piloti cu experienta. Facea parte din celebra Escadrila Alba de avioane sanitare.
Dupa razboi, fiind haituita de noile organe de represiune pentru vederile sale antitotalitare, intra in organizatia anticomunista Sumanele Negre. In momentul intrarii in miscarea de rezistenta, a depus un juramant identic cu cel rostit de toti partizanii insurgenti din muntii Romaniei: Juram ca vom lupta pe viata si pe moarte, cu toate mijloacele posibile, pentru zdrobirea comunismului si a tuturor tradatorilor de Neam. Juram ca nu vom putea fi dezlegati de acest juramant pana ce poporul roman nu va fi repus in drepturile si hotarele sale firesti. Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Gruparea era condusa de generalul Aurel Aldea, care va fi prins si incarcerat la Aiud, unde a murit in chinuri groaznice, la 17 octombrie 1949. In ultimele clipe ale vietii, cu privirea ridicata spre cer, si-a cerut iertare fata de Antonescu si tara, deoarece in urma cu cinci ani, ca ministru de interne, fusese complice la pregatirea complotului impotriva maresalului si contribuise la arestarea lui, in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944.
Cat despre Smaranda Braescu, ea a fost condamnata in contumacie. Fusese acuzata ca nu “a demascat” gruparile opozante regimului comunist, ce purtau denumirile Haiducii lui Avram Iancu, Miscarea pentru Libertate si Sumanele Negre. O alta invinuire ce i s-a adus a fost aceea ca a semnat, alaturi de 11 personalitati, un memoriu prin care dezvaluia falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, datorita carora Partidul Comunist a ajuns in mod ilegitim la putere. Memoriul respectiv, inaintat delegatului american, a fost predat de acesta delegatului sovietic, “colegul” lui din Comisia Aliata de Control.
Urmarirea Smarandei a continuat, iar ea a trebuit sa se ascunda si sa-si schimbe mereu domciliul. Primul popas l-a facut la fratele sau geaman, la Iasi, apoi la profesorul universitar Ioan Gheorghiu. Periplul a urmat la studentul Mihai Gheorghiu, fiul profesorului, apoi la un var. Se refugiaza in continuare la preotul Anton Pet, dupa care la preotul Matei Dumitru Sandu. Ultima gazduire este consemnata la Gheorghe Pet, frate cu Anton.
Bolnava de cancer la san, a fost operata, la Roman, de medicul Nicolae Falcoianu si inregistrata cu numele Maria Matei. Boala se agraveza, dar ea isi continua fuga in fata isteriei urmaritorilor. Pleaca pe cai ocolitoare la Cluj, intr-un institut religios, Sfanta Tereza, apoi la Congregatia Maicii Domnului. In cele din urma, este internata in stare grava la Spitalul din Cluj, sub numele de Maria Popescu, pentru a nu fi identificata de Securitate. Profesorul Iuliu Hatieganu, impreuna cu conferentiarul Macovei, fac o ultima incercare de salvare, dar fara succes.
La 2 februarie 1948, Smaranda Braescu a zburat definitiv la cer. A fost inmormantata in cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550. In anul 1970, acest mormant a fost repartizat altei persoane, inca o dovada a felului cum ne cinstim eroii.
Toti cei care au ajutat-o in aceasta lunga urmarire au avut parte de razbunarea Securitatii. Profesorul universitar Ioan Gheorghiu a fost condamnat in 1951 la 15 ani de munca silnica, trecand prin tenebroasele temnite Aiud si Gherla. Studentul Mihai Gheorghiu, fiul profesorului, a primit o condamnare la munca silnica pe viata. Colonelul Paul-Panait Braescu, fratele geaman al Smarandei, a facut cinci ani de munca silnica la Canalul Mortii. Medicul chirurg Nicolae Falcoianu a fost condamnat la cinci ani de inchisoare, la spart de piatra, pe Valea Carasului din Dobrogea. Preotii Anton si Gheorghe Pet au primit cate o condamnare de cate cinci ani la Periprava, lagar de exterminare din Delta. Preotul Matei Dumitru Sandu a fost executat prin impuscare la Jilava. Seful de post de jandarmi din Rachiteni a fost condamnat la 15 ani pentru faptul ca a prevenit-o pe fugara ca este cautata de Securitate in zona.
Nu pot fi uitate cuvintele cu care tanara campioana i-a impresionat pe ziaristii americani: Viata mea nu inseamna nimic daca o tin numai pentru mine. Vreau sa o daruiesc frumoasa si incarcata de glorie.
Smaranda Braescu s-a suit de nenumarate ori la cer si a coborat vertiginos, doborand recorduri mondiale. La finalul vietii, a mai urcat o data, definitiv, ramanand in eternitatea amintirilor frumoase. Strainii au apreciat-o la cote inalte. Pe pamantul tarii sale, cotropit de oameni fara Dumnezeu, a avut parte doar de nerecunostinta.
Pentru a incheia acest portret al curajului feminin, am selectat doua stofe scrise de Ionel Cristescu Musatesti, din Curtea de Arges, poet si publicist consacrat, care a confirmat in toate volumele publicate ca mesajul sau religios reprezinta o neobosita sursa de hrana spirituala:
Ma-ndeamna inima fierbinte,
Sa vin la Tine cu iubire,
Caci sete-mi e, Ceresc Parinte,
Mereu de-a Ta nemarginire.
As vrea sa pot sa-mi construiesc
in suflet Sfanta Manastire
Prin care, Doamne, sa slujesc
Numele Tau, spre mantuire.
