Dracula si romanii

La vremea aceasta, in Europa, dar mai cu seama in lumea americana, toata lumea isi aminteste despre romani. Si asta pentru ca Dracula face parte din recuzita absolut obligatorie de Halloween. De la desene animate ori fi­gurine din ghips sau martipan la masti, dinti falsi si mantii gulerate – chiar in varianta de costume pentru catei sau pisici – Dracula este omniprezent. Zilele acestea, Yahoo a propus un top-ten al destinatiilor turistice de pe glob care asigu­ra fiori de Halloween; pe primul loc figureaza Castelul lui Dracula: Castelul Bran, din Transilvania, Romania.

Orice om care gandeste si are ceva cultura generala poate sa-si dea seama ca domnul Tarii Romanesti, Vlad Tepes – caruia i s-a atribuit porecla de Dracula – nu are nicio legatura cu legendele sumbre occidentale legate de si­nistrul personaj Dracula-Vampirul.

Vlad Tepes – Dracula, domn al Tarii Romanesti (1448, 1456, 1462 si 1476) a fost un exponent al luptei pentru libertate. S-a adaptat perfect epocii respective, folosind orice mijloace pentru a-si atinge telul: independenta neamului romanesc.

A mostenit de la tatal sau “Ordinul dragonului”, primit de la imparatul roma­no-german Sigis­mund de Luxemburg, pentru merite deosebite in lupta impotriva turcilor. Medalionul era purtat cu mare mandrie de Vlad; de la el i s-a tras si porecla de Dracula, termen ce vine de la romanescul Draculea – fiul lui Dracul.

Porecle sangeroase Despre Vlad s-a spus ca ar fi fost un despot insetat de sange: isi tragea dusmanii in teapa si lua masa savurand agonia nefe­ricitilor cazuti prada maniei domnesti. Sa ne amin­tim insa ca nu Vlad Tepes, cel care-si trage numele de la trasul in teapa, a in­ven­tat aceasta masura de pedeapsa. Inaintea lui, a folosit-o si Stefan cel Mare, domnul Moldovei. Ce sa mai vorbim despre arderile pe rug, spanzuratorile, ciopartirile trupului ori crucificarea, care se faceau cu “spectatori” dintotdeauna.

La vremuri speciale, domnul Vlad Tepes a aplicat masuri speciale. Cand negustorii din Brasov au pus taxe pentru negustorii romanii, carora le-au si confiscat ceva marfuri, iar domnul muntean a instaurat taxe vamale celor care treceau prin Tara Romaneas­ca, din ura si pentru a-i crea acestuia o faima proasta, negustorii din Brasov au lansat descrierile calomnioase asupra sa, care s-au dovedit chiar in acea perioada a fi eronate.

Vlad Tepes a stat in calea lui Maho­med al II-lea, cuceritorul Bizantului, care forta trecerea la nord de Dunare, spre Occi­dent. Atunci tot Occi­dentul, vazandu-se ame­nintat, si-a pus mari sperante in lupta domnului roman, care i-a impresionat pe contemporani prin vitejia si tactica folosite, obtinand victorii nemaiin­talnite la alti principi.

Occidentalii i-au creat legenda. Nu-si puteau explica faptul ca o oaste de 15-20 de mii de luptatori infrangea cea mai pu­ternica forta armata a Europei. Chiar Papa de la Roma a fost impresionat de faptele romanilor, care oprisera la Dunare ofensiva pagana impotriva crestinilor, si i-a trimis lui Vlad un ajutor in bani. Din pacate, banii nu au ajuns la el, ci la Matei Corvin, regele Ungariei, roman si el, care i-a cheltuit in interes personal, pentru organizarea nuntii.

Pentru a-si acoperi frauda groso­lana, Matei Corvin, prin uneltiri si falsuri, l-a arestat pe Tepes, iar apoi, pentru a-si justifica gestul, a raspandit prin Europa legede despre teroarea fara margini, pornirile vampirice si placerea de a-si ucide si schingiui dusmanii.

Un mit comercial Daca Bram Stoker nu ar fi scris romanul “Dracula”, cu siguranta Vlad Tepes ar fi ramas necunoscut celor din afara Romaniei. Romanul a fost inspirat din legendele cu vampiri ale folclorului irlandez, care, combinate cu povestirile occidentale despre Vlad Tepes Dracula si cu o legenda despre printesa maghiara Elisabeta Bathory, au dat nastere unui subiect pur comercial, tocmai pe placul unor cititori fara prea multa cultura, dar doritori de senzatii cat mai tari.

Desi prima mentionare a Contelui Dracula apare in romanul lui Bram Stoker “Dracula”, nu autorul romanului a inventat acest nume, deoarece nu stia nimic despre personajul istoric adevarat. Bram Stoker a gasit numele Vlad Tepes – Dracula intr-una din cartile pe care le studia (“Despre Principatele Valahiei si Moldovei, 1820”), unde se amintea de domnitorul Dracula si de lupta sa impotriva turcilor. Initial, Stoker voia sa-si denumeasca personajul “Contele Vampyr”, dar numele de “Dracula” i s-a parut mai potrivit, mai comercial, si astfel personajul istoric a ajuns sa fie tot mai des confundat cu cel literar. Stoker nu l-a avut ca model pe Vlad Tepes; chiar Wikipedia arata ca ipoteza legaturii dintre Dracula si domnitorul valah este considerata foarte putin probabila.

Dracula a fost femeie? In contextul mitului “Dracula”, nu putem ignora faptele REALE ale printesei maghiare Elisabeta Bathory, de prin anii 1600. Ea transformase Castelul Cetnie din nord-vestul Ungariei intr-o macelarie: omora fete tinere si facea baie in sangele lor, pentru a-si pastra frumusetea si pentru a ramane vesnic tanara. Dupa unele relatari mai vechi, se pare ca romanul “Dracula” ar fi fost inspirat in parte din crimele acesteia, tinand cont ca este publicat in 1897, iar in 1774, la Budapesta, aparea prima relatare tiparita despre sangeroasa Elisabeta Bathory. In anii ‘70, mai multi autori au lansat chiar ipoteza ca Dracula ar fi fost femeie.

Succes monstruos Romanul “Dracula” a aparut pana acum numai in SUA in peste 85 de editii, iar piesa de teatru pe aceeasi tema a fost cea mai jucata din istoria teatrului englez. Numarul filmelor care il au ca personaj principal pe contele Dracula a ajuns la 160, iar al celor care il au in roluri secundare este de peste 650.

Pana in 1918, personajul literar Dracula era conte maghiar din Transilvania, care apartinea Austro-Ungariei. Dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, mitul Dracula a trecut la romani. Ungurii nu si-au pus problema gestionarii mitului Dracula pana in 1918, pentru ca nu-i interesa apararea imaginii personajului istoric real, Vlad Tepes. Apoi, ei au facut insa tot posibilul ca atrocitatile atribuite lui Dracula, chiar si cele comise de Elisabeta Bathory, sa ramana legate de numele domnitorului muntean.

Exagerarea cruzimii lui Vlad Tepes s-a “datorat” si unor ecleziasti din ordinele Benedictin, Capucin si altele. Invatati sa traiasca in uneltiri, tradari si lasitate, ei au refuzat subordonarea la legile tarii, pastrate de viteazul domn. S-au refugiat in tinuturile germane, unde au creat povesti de groaza, in care indrepta­rea relelor din tara era prezentata numai prin fapte de cruzime.

Un anume calugar, caruia nici nu-i mai amintesc numele, pare a fi autorul unui manuscris gasit in 1462, la Manasti­rea Saint Galin din Elvetia, cel mai vechi document din campania anti -Vlad Tepes.

In concluzie, Dracula-vampirul este o creatie occidentala, care a asociat o ima­gine fioroasa unuia dintre cei mai de vaza conducatori ai romanilor, Vlad Tepes – Dracula, in realitate un domnitor viteaz, mare strateg si bun organizator, personaj care a parut aproape ireal in ochii celor ce traiau permanent cu frica de turci sicarora li se parea imposibil ca cineva sa se opuna marelui sultan si sa-l infranga pe cuceritorul Constantinopolului.