IBM, Microsoft, Google si… juniorul care va sa

Cine s-ar fi gandit, in anii ‘96, ca o companie abia creata va fi capabila, in cativa ani, sa se ia la tranta cu Microsoft? Mai ales dupa crashul.com, era destul de clar ca tot ce a supra­vietuit fie a atins un nivel de maturitate – si deci e o firma stabila -, fie a pierdut trenul pentru renume mondial.

Desi Google nu este, la drept vorbind, concurent direct pentru Microsoft – decat in online advertising si recent browsere -, este cel mai vizibil (si inver­su­nat) competitor. Putini ar fi crezut ca o firma abia aparuta va fi un rival serios, chiar si in ca­teva sectoare de piata, pentru Microsoft. Daca ne gandim la istoria firmei Microsoft, si anume la lupta impotriva IBM, colosul pietii in acel moment, este clar ca cei mai putin surprinsi de cresterea vertiginoasa a firmei Google au fost chiar fondatorii Microsoft. Istoria se repeta…

Oare? Dupa cum se misca piata, suntem fie in mijlocul, fie la inceputul unei dificile perioa­de financiare. Nu o spun eu, o spun altii, care au pierdut sume enorme pe piata bursiera sau prin conturi americane. Ce e clar este ca acum e un moment capital pentru multe firme care ope­reaza pe piata de lux sau pe orice piata sensibila la o scadere a economiei. Cate firme, constranse de o piata dezastruoasa, vor investi sume serioase in advertising? Cand oamenii nu au bani sa cumpere produse de lux, piata pentru ele se resimte. Pro­dusele esentiale, necesare indi­ferent de nivelul de trai si situatia economica, se vand oricum, cu sau fara reclame. Mergem sa cumparam lapte sau paine si cand e recesiune si a scazut salariul, dar mai greu investim atunci intr-o noua barca, cu motor mai puternic.

Aproape sigur, Google va rezista furtunii care se arata la orizont. Insa e destul de clar ca lumea e ingrijorata acolo. Venitul lor se bazeaza, 90%, pe ad­ver­tising. Ei nu vand un produs, ei vand popularitatea motorului de cautare. In momentul in care piata o duce greu, lumea are mai putini bani sa cumpere. Daca puterea de cumparare scade, cati se vor uita pe net dupa coliere cu diamante sau carti de bucate? De ce ai da click pe un link care iti vinde manusi de piele, cand tu abia reusesti sa cumperi ulei?

Asta ar fi una din proble­mele cu care se confrunta Google. A doua mare provocare, pentru ei, este usurinta cu care utili­zatorii pot migra la alt produs. Pe de o parte, odata ce folosesti motorul lor de cautare, daca merge OK, chiar daca apare ceva la fel de bun pe piata, vei rama­ne cu ei. Din simpla comoditate. Teama de nou e o realitate pentru oricine. De ce sa folosesc altceva, daca nu aduce nimic in plus? Singurul caz – si aici e dilema – in care utilizatorul schimba preferintele este atunci cand noul produs este mult mai bun decat ceea ce foloseste. Cand a intrat pe piata, Google a cucerit-o pentru ca toata lumea voia un motor de cautare bun. Din fericire pentru ei, toate erau cam la fel: isi faceau treaba, dar nu satisfacator. Exista deci un vid pe piata. Ei l-au umplut si, desi nu m-ar surprinde sa apara un nou motor de cautare cu mult mai bun, e putin probabil.

Asta s-a intamplat demult. Cererea a fost acoperita si mono­polul creat. Cum arata piata astazi? Si poate nu atat piata, cat lumea tehnologiei? Este clar ca Internetul e inca departe de a fi secat de idei si bani.

Care e marea nevoie in ziua de azi, pe care toata lumea o striga cu durere? Ce seaca mi­liarde de dolari anual, daca nu chiar mai mult, din buzunarele firmelor si ale oamenilor de rand, fara sa rezolve cu adevarat problema? De acord, e mare nebunie acum cu Wi-Fi si tot ce tine de comunicatii wireless. Dar nu acolo sunt banii, pentru ca orice solutie in zona wireless necesita investitii de sute de milioane de dolari. Urmatoarea firma care se va lua la tranta cu Microsoft si Google va incepe tot in vreun garaj, tot in domeniul software, dar va produce altce­va.

Solutii de securitate. Securitate impotriva virusilor sau a hackerilor, securitate pentru retele si Internet, securitate pentru desktop si laptop, securitate pentru telefoanele mobile, care seamana din ce in ce mai mult cu un calculator. Ai idei bune? Ai timp? Pune-ti mintea la bataie, inovea­za securitate!

Ultimele articole

Articole similare