Asa cum spuneam intr-un episod anterior, prea putini au inteles dimensiunea spirituala a chemarii spre crestinism. O perioada selectiva, intr-o Romanie nervoasa si triviala, in care comunismul a umplut cerul de Sfinti. Curajul unor preoti de a se impotrivi unui regim fara Dumnezeu reprezenta o pilda de jertfire pentru neam si credinta crestina.
Ca o completare a episodului 11 voi aminti ca, in abatoarele umane destinate opozantilor, si-au dat sfarsitul inca 69 de preoti. In inchisoarea Aiud au murit 11 ierarhi. Langa numele lor figureaza anul decesului. Nicolae Alexandrescu – 1951, Valentin Bilt -1960, Constantin Bogdanei – 1962 , Constantin Bogza – 1953, Gheorghe Paslaru – 1962 , Victor Vasiliu-1951, Mihai Enescu – 1959 , Ilarion Felea – 1961, Bela Gajdatsy – 1953 , Iohann Kranter – 1953, Aurel Lazarov-1960 .
In temnita Gherla au fost adusi la tacere sapte prelati: Anton Atnagea – 1960, Ion Batiu – 1951, Stefan Rafaila -1951, Teodor Petcu – 1957, Haralambie Vasilache – 1962, Cornel Vulcu – 1961, Antoniu Weinschrott – 1960. La inchisoarea Jilava au fost ucisi trei ierarhi: Nicolae Georgescu – 1952, Mihai Pall – 1959, Ion Postelnicescu – 1959 . Din lagarul de triere de la Ghencea nu au mai iesit vii trei preoti: Janos Fekete -1952, Vasile Boca – 1954, Gheorghe Ungurelu -1952 .
La Sighet au fost masacrati doi prelati: Abajos Boga – 1954, Anton Durkovici – 1951. In lagarul de la Periprava, sase: Gheorghe Ambrus – 1960, Gheorghe Calota – 1959, Ion Cojocaru – 1961, Emanoil Frumusanu -1960, Teodor Milescu – 1961, Foca Popescu – 1960.
O lista deosebit de lunga.
Preotii Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu si Ion Dragoi au fost impuscati la Jilava, in seara zilei de 19 iulie 1959, la un interval de 15 minute, incepand cu orele 21. Niciunul nu are mormant; nu se stie unde au fost aruncate cadavrele lor. Sotiile lor, Maria Andreescu, Iustina Constantinescu si Elena Dragoi, au fost condamnate si ele la cate 15 ani de temnita grea. Nici copiii nu le-au fost crutati.
Preotul Nicolae Andreescu s-a nascut la 18 februarie 1918, in comuna Corbi, judetul Arges. A urmat Seminarul Teologic de la Curtea de Arges, dupa care, intre 1939 si 1944, a frecventat cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti. Stagiatura si-a facut-o in comuna Maglavit, din judetul Dolj, dupa care a preluat postul de paroh in comuna Nucsoara-Muscel. Casatorit cu Maria Gujbescu, vor avea doi copii. Inca de la instaurarea in forta a regimului comunist, parintele Andreescu s-a manifestat impotriva ideologiei ce avea ca scop intinarea Bisericii strabune. Predicile de la finalul slujbelor erau acide, dovedind un curaj fara seaman, in conditiile in care se instituise teroarea rosie, totalitarista. La 9 aprilie 1955 le-a spus enoriasilor: “Sa se curete mormintele, sa se respecte mortii. Sa nu va luati dupa descreieratii zilei care spun ca nu exista Dumnezeu.”
Asa cum sperau multi oameni, prelatul credea si el ca regimul comunist nu va dura. La fiecare slujba se ruga pentru toti cei aflati in inchisori, citind pomelnice lungi, documente care vor ajunge in mainile Securitatii. Datorita faptului ca era banuit de legaturi cu insurgentii anticomunisti din munti, Securitatea din Pitesti i-a intocmit un dosar voluminos de urmarire informativa. Filat pas cu pas, s-a considerat ca are o atitudine dusmanoasa fata de regimul de democratie populara.
Adus la Bucuresti, in beciurile Ministerului Afacerilor Interne, a fost anchetat chiar de ministrul Alexandru Draghici. Din notele informatorului cu nume conspirativ Soim, s-a dovedit ca le timitea luptatorilor din munti bani, incaltaminte, haine si alimente. Mutat la Securitatea din Pitesti, a fost torturat in continuare pentru a spune tot ce stie despre insurgentii anticomunisti condusi de Toma si Petre Arnautoiu. Era amenintat in permanenta ca sotia si copiii ii vor fi impuscati.
La 20 mai 1958, odata cu capturarea intregului grup, parintele Nicolae Andreescu a fost condamnat la moarte, impreuna cu ceilalti luptatori. Averile le-au fost confiscate. Executia a avut loc la inchisoarea Jilava, in seara zilei de 19 iulie 1959, incepand cu ora 21, la intervale de 15 minute unul de altul. Plutonul de executie era format din trei militari. Ca arme, s-au folosit cunoscutele pistoale – mitraliera P.P.S., de provenienta sovietica, dotate cu cate un tambur de 66 de cartuse. Corpurile celor decedati au fost aruncate intr-o groapa comuna.
Parintele Ion Constantinescu a avut aceeasi soarta, fiind executat in acelasi lot, cu un sfert de ora mai tarziu. Ion Constantinescu s-a nascut la 19 octombrie 1906, in comuna Valea Iasului, din judetul Arges. Dupa absolvirea Seminarului Teologic de la Curtea de Arges, a fost hirotonit preot in parohia comunei Corbi. A contribuit la electrificarea comunei si a acordat primul ajutor celor suferinzi, facandu-le injectii prescrise de medici, precum si extractii dentare. Enoriasii l-au numit “doctorul nostru fara de arginti.” Era considerat o nesecata fantana de leac.
La 23 octombrie 1951 a inceput sa-i cunoasca pe cei din grupul de rezistenta anticomunista, condus de Toma Arnautiou. In podul lacasului de cult depozita armamentul necesar insurgentilor. Devenise un intermediar intre donatiile facute de credinciosi si cei care luptau in munti, furnizandu-le alimente, medicamente, imbracaminte si altele. In aceasta actiune erau implicate si sotia sa, Justina, si fiica sa, Iuliana, care mai tarziu vor fi condamnate la ani grei de inchisoare.
Din documentele Securitatii reiese ca parintele le-a dat luptatorilor, intre septembrie 1952 si iunie 1953, multe alimente, lame de ras, sapun, haine, un aparat de radio si lampi cu gaz. Parintele Ion Constantinescu ii incuraja pe insurgenti sa lupte in continuare, deoarece Occidentul promitea ca va interveni pentru alungarea celor fara de Dumnezeu. In urma tradarii unui fost prieten, prelatul a fost arestat la 22 iunie 1958. Invinuit ca favoriza acte teroriste, el a fost batut crunt la Securitatea din Pitesti, in cadrul unor interminabile anchete, iar la 19 mai 1959 a fost condamnat la moarte.
Sentinta a fost executata in seara zilei de 19 iulie 1959, orele 21 si 15 minute. Sotia sa, Justina Constantinescu, a fost condamnatala 15 ani de munca silnica. A trecut prin inchisorile Pitesti, Jilva, Miercurea Ciuc, Arad si Oradea, fiind eliberata la 15 aprilie 1964.
Al treilea preot impuscat in acea seara la Jilva a fost Ion Dragoi , sub privirile caruia au murit secerati de gloante ceilalti prelati, precum si membrii gruparii Haiducii Muscelului. Fiul sau, Cornel Dragoi, a fost trimis in diferite lagare de munca, fiind eliberat la 25 februarie 1962.
Preotul Ion Dragoi s-a nascut la 20 octombrie 1900, in comuna Valsanesti, judetul Arges. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Curtea de Arges, a urmat Facultatea de Teologie din Bucuresti. Numit paroh la Nucsoara, avea sa spovedeasca si sa miruiasca 382 de familii, respectiv 1816 suflete. In 1932, a devenit simpatizantul politicii Partidului Taranesc, cu traditie in zona.
In martie 1949, s-au pus bazele grupului de rezistenta anticomunista, condus de colonelul Gheorghe Arsenescu, de locotenentul Toma Arnautoiu si de profesorul Dumitru Apostol. In fata confesorului Ion Dragoi se va depune juramantul de credinta al tuturor celor ce au aderat la cauza. Nu peste mult timp, Securitatea a aflat de implicarea prelatului in organizarea grupului, punandu-l sub urmarire.
La 19 iunie 1949 este arestat fiul sau, Cornel si, mai tarziu, Elena Dragoi, sotia preotului, pentru a-l determina pe capul familiei sa se predea. La 26 aprilie 1950 este arestat si ierarhul. Dupa ce a cunoscut bataile in timpul anchetelor de la Securitatea din Pitesti, a ajuns in lagarele de exterminare de la Valea Neagra, apoi la Gherla ca, in final, sa fie eliberat la 22 aprilie 1955. Populatia comunei l-a primit cu o deosebita bucurie, de parca inviase din morti.
Apoi au fost arestati, in urma tradarii, toti partizanii din munti. Pentru a fi supus celebrelor confruntari, preotul a fost arestat din nou, la 28 ianuarie 1959 si trimis la Securitatea din Pitesti. La 19 mai 1959 a fost condamnat la moarte. Executia a avut loc pe 19 iulie 1959. Elena Dragoi a primit o condamnare de 15 ani, munca silnica, fiind eliberata in 1964.
Era perioada trista, in care tribunalele militare imparteau ani grei de inchisoare precum ar fi oferit bomboane la copii. Referitor la acei ani in care s-au retezat destine, iata cateva versuri ale cunoscutului poet argesean Nicolae Petrescu – Pitesti: “Avand cu iadul legamant / Partidul, doar in cativa ani, / N-a dat taranilor pamant …/ A dat pamantului, tarani. / Tu, romane, ia aminte, / Ca acesta-i un semn rau: / Au distrus Biserici Sfinte / Chiar pagani din neamul tau / Vorbeau mult de la tribuna/ Cum ca viata ni se schimba…/ Si cum tot latrau la luna / Aschii le sareau din limba./ Dupa ce-au ucis desteptii, carturarii si-nteleptii, / Cum se pot numi acei / Ce-au ramas complici cu ei?”
Noua Constitutie a Romaniei din acea perioada, modificata de comunisti la 13 aprilie 1948, includea cateva principii care nu au fost niciodata respectate de organele represive: libertatea de constiinta, cea religioasa si inviolabilitatea domiciliului. Cu aceste prevederi clare si precise Securitatea s-a sters pe picioare. Mai mult, s-a venit cu acele articole sinistre – 206, 207 si 209 din noul Cod Penal -, care prevedeau cu totul altceva (intentia fiind considerata fapta savarsita si catalogata drept crima de uneltire contra ordinei sociale), precum si cu ingradiri precum “omisiune de denunt”. Recursurile erau inutile.
Pe de alta parte, in inchisorile politice regulamentele interziceau cu desavarsire bataia si masacrarea detinutilor de constiinta, condamnati la diferite termene, la inchisoare pe viata sau la moarte prin impuscare. Realitatea era cu totul alta. Torturile la care erau supusi nefericitii incarcerati, abia iesiti din anchetele chinuitoare, ingrosau randurile celor ucisi prin metode groaznice. Tortionarii repetau sloganul: “Viii nu trebuie sa aiba glas si mortii numar.”
Un exemplu graitor il reprezinta asasinatul ce a avut loc la Poarta Alba, victima fiind fostul ofiter de aviatie Dragos Mendel. A fost aruncat in groapa in care se stingea varul, fiind complet dezintegrat, topit la cateva mii de grade. In putine clipe a devenit o simpla pasta. Omul, cel mai pretios capital.
