O noua lege ii va obliga pe romani sa-si asigure locuintele impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si indundatiilor, incepand cu 1 ianuarie 2009.
Legea imparte locuintele in doua tipuri: A (o constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn, sau cu pereti exteriori din piatra ori caramida arsa) si B (o constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic).
Suma pe care statul o va plati ca despagubiri in cazul distrugerii sau avarierii casei este de maximum 20.000 de euro pentru locuintele de tip A si de maximum 10.000 de euro pentru locuintele de tip B. Primele anuale platite de romani pentru aceste asigurari echivaleaza cu aproximativ 20 de euro pentru locuintele de tip A si 10 euro pentru cele de tip B. Multi proprietari din Romania considera ca asigurarea obligatorie nu este decat un mijloc pentru stat de a strange bani in plus.