O tara incruntata

Merg rar cu metroul, tramvaiul sau autobuzul in Canada. Dar nu le evit. Si asta pentru ca, desi inca de la inceputul vietii mele de peste ocean am facut constatarea ca “fara masina esti ca si fara picioare”, pulsul unui oras nou il simti cu adevarat intr-un mijloc de transport in comun.

Am mers, acum cateva luni, cu metroul in Toronto. Imi lasasem masina in fata unui bi­rou din cauza traficului infernal, care m-ar fi impiedicat sa ajung la timp la o intalnire in centrul orasului. M-am uitat in jurul meu in vagonul in care urcasem si calatorii necufundati in lectura vreunui ziar sau a vreunei carti, ascultau muzica la I-pod-uri sau priveau distrati pe geam. Niste adolescenti se amuzau (din motive numai de ei stiute) atat de copios, incat au starnit un adevarat val de ras in intreg vagonul. Radeam toti de rasul lor, o situatie cu adevarat hilara. Oameni indiferenti in me­troul torontez? Da. Tristi sau posomorati? Nu prea am vazut.

Acum cateva saptamani am experimentat atmosfera unui autobuz din Montreal si, nu demult, pe cea din metroul newyorkez. Desi America de Nord are ciudateniile si ciudatii ei in aceasta categorie (Greyhound episod, anybody?!), un singur lucru mi-a ramas intiparit in minte: calatorii aici sunt destinsi, zambesc, sunt de obicei amabili si stiu definitia curtoaziei.

In Bucuresti insa, vara trecuta, am facut o alta descoperire. Mergeam cu metroul si m-am surprins uitandu-ma in jur. Niciun zambet pe fetele oamenilor. Absolut niciunul. Nici macar o atitudine relaxata. Incercam sa le inventez scuze, dar erau prea multi. Am vazut pe chipurile lor tristete, oboseala, apasare psihica, garbovire fizica. In plus, se impingeau, se insultau sau blocau iesirile doar din rea-vointa.

Aceeasi mina trista, incruntata, apasata de griji si marcata parca de cel mai mare necaz al omenirii era afisata si de oamenii de pe strada. Mi-am amintit de vremea cand, copila fiind, credeam ca primavara romanii erau tristi pentru ca preturile zarzavaturilor erau mai mari, ca vara era prea cald in apartamentele minuscule, ca toamna poate nu erau bani suficienti pentru proviziile de iarna si ca iarna era poate prea frig in tramvaie pentru ca cineva sa mai poata zambi. Dar ma si bucuram, in mijlocul anotimpurilor, cand razbea totusi speranta prin geamurile murdare ale autobuzelor vechi, pe cand oamenii glumeau pe seama “conducatorului iubit” sau a salamului cu soia.

La o departare asa de mare de copilarie, in autobuzele mai multor orase al unei patrii libere, vara trecuta am decis: Romania este o tara trista. O tara incruntata, care nici haz de necaz nu mai stie sa faca.

Am intrebat-o pe prietena mea (cu titulatura jobului scrisa in limba engleza pe ecuson): “De ce nu mai zambesc, macar sporadic, romanii? Tu de ce nu mai zambesti?” Si mi-a explicat… Starea i s-a tatuat in suflet pentru ca o vede in fiecare zi a anului in jurul ei. Mi-a spus ca ea si colegii ei nu pot zambi, pentru ca, in gand, fac calcule pentru plata intretinerii, chiriei, ipotecii, ratelor la mobila. Nu par destinsi, pentru ca se gandesc la salariile mizere sau la afacerile care se pot destrama oricand, din lipsa de spagi sau de relatii sus-puse. Ca a disparut “poezia vietii”, pentru ca in scoli nu se mai preda Eminescu sau Alecsandri, ci se studiaza… Andreea Esca. Ca emisiunile de divertisment (“Cascadorii Rasului”, remember?) au fost inlocuite cu stiri despre crime, violuri, droguri sau talk-show-uri in care barbatii vorbesc despre importanta coruptiei, iar femeile, cel mai frecvent, se dezbraca.

Stiam ca romanii sunt un popor optimist, cel putin asta invatasem la scoala, ca doar asa au razbit ai nostri razboaielor, luptelor, comunismului, tuturor incercarilor la care au fost supusi de-a lungul istoriei.

Ce s-a schimbat, intre timp, in Romania? Cine a ucis speranta pe strazile de-acasa? Dar, mai ales, cand am devenit un popor de oameni exclusiv tristi? Probabil ca raspunsul mi se va da azi, la “stirile de ora 5”.

Din fericire, voi fi in Montreal, incercand sa-mi impart optimismul cu romanii si canadienii care, in ciuda faptului ca viata nu-i mereu roz nici aici, n-au uitat sa zambeasca…

Ultimele articole

Articole similare