Executati in Padurea Verde

Continuam episodul din numarul trecut, deoarece nu trebuie uitati alti patrioti, care s-au sacrificat pentru a salva onoarea unei tari terfelite de un re­gim criminal si nelegitim. Muntii au re­pre­zentat ultima reduta impotriva co-lonizarii sovietice. Sunetul melodios al clopotelor, candva o podoaba a satului ro­manesc, a devenit un glas de jale, un semnal de plecare in pribegie. Lupta­torii din rezistenta armata anticomunista stiau ca vor fi prinsi in final. Au acceptat, cu fruntea sus, jertfa suprema.

La perchezitii, se confiscau fara te­mei, intr-o totala isterie, toate aparatele de radio, folosindu-se intrebarea stereotipa: Banditule, vrei sa asculti America? In testamentul lui Ioan Mogos, fost luptator in Muntii Fag­a­rasului, impuscat la arestare, este consemnata o dorinta, o marturie, pentru ca pos­­teritatea sa stie ca neamul romanesc s-a opus cu hotarare tiraniei comuniste: Mama tara, iarta-ne ca am cutezat sa luptam si sa murim pentru tine.

In acest episod este vorba de viata, lupta si moartea a trei partizani anticomunisti, care au fost executati in Padurea Ver­de, de langa Timisoara, avand un sfar­sit similar celor impuscati cu 18 zile mai inainte. Au crezut pana in ultimul moment ca, prin curajul lor, vor indrepta o lume stram­ba. Desi au fost condamnati la dife­rite termene de detentie, au fost, totusi, executati in mare graba, pe certificatele de deces figurand, in mod fals, diferite boli – care nu aveau cum sa-i secere in aceeasi zi si la aceeasi ora.

Unul dintre acestia este Gheorghe Luminosu, nascut la 27 iulie 1914, in comuna Fadimac, judetul Caras-Severin. Parintii sai, Vasile si Maria, erau oameni cu dragoste fata de Biserica. Dupa terminarea studiilor gimnaziale, tanarul a efectuat stagiul militar, dupa care a devenit gardian public la Lugoj. Disciplinat si constiincios, in 1941 a fost remarcat de prefectul judetului, colonelul Ion Uta. Intre cei doi s-au stabilit relatii de respect reciproc. Apropierea sa fata de acest ofiter a dus la cristalizarea optiunilor sale democratice si anticomuniste, im­potriva unui regim ateu, represiv, criminal si nelegitim.

Dupa 1946, indepartarea din armata a colonelului Ion Uta a fost urmata de inla­turarea, din serviciul public, a gardianului Luminosu. Cu banii economisiti, el isi deschide un mic magazin de bauturi la Lugoj. Cu­rand a auzit ca in Muntii Banatului s-au organizat miscari de rezistenta anticomunista, grupuri de partizani, care au inceput sa fie vanati si executati de trupele de Securitate. In facest context, Gheor­ghe Luminosu se considera dator sa actioneze pentru libertatea po­porului roman si sa apere Biserica stra­buna. In anul 1947 a jurat cu mana pe cru­ce ca va lupta pentru Biserica, Monarhie, pentru zbrobirea comunismului si a tuturor tradatorilor de neam.

Colonelul Uta i-a trasat misiunea sa se ocupe de colectarea banilor, a arma­men­tului si de recrutarea de noi membri. A devenit omul de legatura al insurgentilor din munti. Dupa uciderea lui Uta, la 8 februarie 1949, au urmat arestari masive. In cursul acestor actiuni represive a fost arestat si Gheorghe Luminosu. In rechizito-riul procurorului militar Simion Stanescu, sunt enumerate acuzatiile ce i se aduc ca participant la pregatirea unui complot im­potriva ordinei de stat si de crearea de con­ditiuni favorabile actiunilor de rastur­nare a regimului de demo­cratie populara si de rein­toar­cere la regimul monar­ho-fascist al burgheziei si mosie-rimii.

La 25 iunie 1949, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, cinci ani interdictie corectionala si 20.000 de lei cheltuieli de judecata. Cu toate ca a fost condamnat la inchisoare, im­pre­una cu alti sase care aveau diferite termene de detentie, la 2 august 1949, ora 10, au fost dusi in Padurea Verde si executati. Arun­carea lor intr-o groapa comuna, fara lu­ma­nare si cruce, a reprezentat finalul unor vieti pline de speranta. Pe certificatul de deces figura, drept motiv al decesului, insuficienta cardiaca.

Tot din acel lot a facut parte si Gheor­ghe Popovici, nascut la 3 iunie 1906, la Sangeorgiu, judetul Timis. Dupa absolvirea gimnaziului, urmeaza studii comerciale, devenind proprietarul unui ma­gazin de blanuri din Timisoara. Prin specificul marfurilor vandute, raportat la calitatea cumparatorilor amatori de eleganta, s-a apropiat de cercu­rile politice anticomuniste.

Dupa instaurarea regimului totalitarist, la 6 martie 1945, incepe sa-si manifeste ostilitatea fata de noile autoritati, care calcau totul in picioare: credinta, traditii, valori. Condamna agresivitatea politicii ateiste, promovata de fortele de represiune, care dezlantui­sera teroarea la scara nationala. Devine unul din liderii miscarii de rezistenta anticomunista, ju­rand cu mana pe cruce ca va lupta pentru zdrobirea trada­torilor de neam si tara. Con­sidera comunismul ca o gluma proasta si trecatoare.

In magazinul sau au inceput sa aiba loc intalnirile organizatorilor unei viitoare revolte, ce se dorea sa fie de mare amploa­re. S-au tiparit peste o suta de mii de manifeste, care indemnau populatia sa se ridice pentru inlaturarea guvernului comunist. La 15 martie 1949, au fost stabilite detaliile ocu­parii principalelor institutii si arestarii factorilor de decizie comunisti. Era un act de mare curaj, tinand cont ca pe stazile Timi­soarei patrulau tancurile sovietice, pentru intimidarea populatiei.

Aceste iluzii nu au avut sansa sa du­reze prea mult. Securitatea i-a luat repede in vizor pe naivii care credeau ca, prin in­termediul unor afise, vor rapune un sistem totalitar. La 18 martie, au inceput sa se opereze sute de arestari; a fost ridicat si Gheorghe Popovici. Dupa ce a fost anchetat, cu o deosebita duritate, la Secu­ritatea din Timisoara, intre 22 si 25 iunie 1949 s-a desfasurat procesul, judecat de Tribunalul Militar din localita­te. Procurorul Nicolae Constantinescu i-a adus multe acuzatii, printre care aceea ca a facut parte din conducerea conspiratorilor care doreau sa rastoarne regimul de democratie populara, de reintoarcere la regimul monarho-fascist al burgheziei si mosie-rimii, agitand populatia pe care a instigat-o la acte de sabotaj in vederea unei lovituri de stat. In rechizitoriul procuro­rului militar Simion Stan­es­cu, se precizeaza ca inculpatul a participat la o organizatie politica paramilitara si a organizat grupuri subversive ce urma­reau rastur­narea ordinei sociale. Gheorghe Popo­vici a fost condamnat la munca silnica pe viata, pentru crima de uneltire si complot.

Autoritatile comuniste nu au respectat acea hotarare judecatoreasca. La 2 august 1949, Gheorghe Popovici a fost dus, impreuna cu alti sase condamnati la inchisoare, in Padurea Verde, de langa Timisoara. Au fost impus­cati in mare graba, cadavrele fiind arunca­te in gropi comune, locuri care nu se cu­nosc nici pana astazi. Decesele au fost inregistrate abia dupa opt ani, la 14 august 1957. La pozitia 103, se precizeaza ca Popovici Gheorghe a decedat la 2 august 1949, ora 12, datorita unei miocardite cronice. Obtinerea unor certificate medicale false nu reprezenta o problema pentru cei de la putere.

Intre cei executati s-a aflat si Teodor Ungureanu, nascut la 16 februarie 1913, in localitatea Petricani, judetul Neamt. Dupa ce isi incheie cursu­rile gimnaziale si serviciul militar, se angajeaza ca gardian public la Arad. Incet, incet a pus deoparte suma ne­cesara cumpararii unui birt. Avand munca de teren, a avut posibilitatea sa cunoasca ostilitatea populatiei fata de ocupantul so­vietic si actiunile inver­sunate ale fortelor represive asupra rezistentei anticomuniste.

In ianuarie 1948, s-au pus bazele Organizatiei National-Crestine de Lupta contra comunismului, cuprinzand toate judetele din Banat. Lider era capitanul Ion Tanase, care a fost executat la 16 iulie 1949, moment detaliat intr-un episod anterior. Intrarea in aceasta organizatie se fa­cea pe baza de juramant, din care voi selecta numai o fraza: Avand in vedere ca Organizatia National-Crestina nu este o organizatie politica, ci o Cruciada de lupta impotriva comunismului ateist instalat cu forta in Romania, ne inrolam in ar­mata de partizani si depunem juramantul de credinta in fata lui Dumnezeu si Sfanta Cruce.

Datorita experientei sale de fost gardian public, Teodor Ungureanu cunostea bine pozitiile strategice din oras, motiv pentru care a pregatit planul de ocupare a acestora, stabilind grupu­rile de insurgenti si modul de actiune asupra obiectivelor repartizate: sediul Militiei, al Securitatii, al Primariei, al Postei si al Telefoanelor. A tiparit peste 2000 de manifeste, in care se faceau chemari la lupta impotriva regimului criminal si nelegitim ce coplesise tara. Se miza pe ideea salvatoare ca armatele occidentale vor interveni si ii vor obliga pe rusi sa se se retraga din tara.

Securitatea cunostea aceste planuri de revolta inca din februarie 1949, cand au fost prinse majoritatea grupurilor de partizani. In noaptea de 17 spre 18 martie, sute de oameni au fost arestati si inchisi in beciurile Militiei si Secu­ritatii. Printre ei, Teodor Ungu­reanu. Procurorii militari Nicolae Con­stan­tinescu si Simion Stanescu l-au acuzat ca a participat la o organizatie parami­litara subversiva, care avea drept scop ras­tur­na­rea regimului de democratie populara si alte intentii de sabotaj.

Tribunalul Militar Timisoara l-a condamnat, pe Teodor Ungureanu, la 20 de ani de munca silnica, confiscarea averii si 10.000 de lei cheltuieli de judecata. Pe timpul procesului, acuzatul a afirmat ca lupta sa a reprezentat o jertfa pentru o ca­uza dreapta. In ziua de 2 august 1949, atat el cat si ceilalti condamnati la inchi­soare pe diferite termene, au fost dusi in Padurea Verde de langa Timisoara, unde au fost im­puscati si aruncati in gropi co­mune.

In registrul de decese al Primariei Timisoara, la numerele 101-107, din 14 august 1957, sunt inregistrate, dupa opt ani de la masacru, certificatele de deces ale celor sapte condamnati (la inchi­soare, nu la moarte). Figureaza ca toti au decedat in aceeasi zi, la aceeasi ora, de T.B.C. pulmonar si hipertensiune arte­ria­la. Cadavrele au fost arunca­te intr-o groapa comuna, repec­tan­du-se legislatia vremii.

Din grupul respectiv mai faceau parte: Petru Puschita, Aurel Vernichescu Nicolae Ghimboasa si Gheorghe Smultea.