Nascut in 1956, Mircea Cartarescu a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, in 1980. Prabusirea regimului comunist, in 1989, l-a gasit profesor de limba romana. A devenit apoi, in 1991, lector la Universitatea bucuresteana, iar din 2004, conferentiar.
A debutat cu versuri, in 1978, in Romania literara si s-a afirmat rapid drept cel mai important si mai reprezentativ poet al generatiei anilor ‘80, prin volume precum Faruri, vitrine, fotografii (1980), Poeme de amor (1983), Totul (1985) si Levantul (1990).
Dar Mircea Cartarescu s-a impus nu doar ca poet, ci si ca teoretician al postmodernismului romanesc, miscare literara aparuta la jumatatea deceniului 9, care-si propunea sa sincronizeze literatura romana cu literatura occidentala, prin tehnici literare inovatoare.
Asemenea tehnici si procedee inovatoare fac din Levantul un monument unic in literatura romana. Levantul este o epopee eroicomica, pornind de la o intriga balcanica pe care poetul o dezvolta parodic, pastisand – cu o virtuozitate stupefianta si cu un umor cuceritor – toate registrele poetice ale literaturii romane, de la Budai-Deleanu, la Nichita Stanescu. Fiecare pagina din Levantul este o bijuterie stilistica de umor verbal si de comic de situatie.
Din anii ‘90 incepand, Mircea Cartarescu s-a dovedit a fi si un foarte mare prozator – capabil, la fel ca in poezie, sa foloseasca cele mai diverse registre expresive. De asemenea, este unul dintre eseistii importanti ai generatiei sale, prin volumele Pururi tanar, infasurat in pixeli (2002) si, mai ales, De ce iubim femeile (2004), una dintre cartile cu cel mai mare succes public de dupa 1989.
Dar revelatia majora a evolutiei lui Mircea Cartarescu a fost si continua sa fie cariera sa de prozator.
Poetul, eseistul si teoreticianul postmodernist, apreciat de unii, contestat de altii, a trezit admiratia unanima cu trilogia Orbitor, care insumeaza peste 1.500 de pagini.
Elementul germinativ al acestei grandioase opere este o metafora: “Suntem omizi si vom deveni fluturi, iata intreaga noastra poveste, tot sensul nostru in lume, intr-o singura imagine providentiala, pe care-o poate intelege oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul sau visceral. Suntem fiinte cu metamorfoza, deja construite pentru mantuire”.
Trilogia (Aripa stanga, Corpul, Aripa dreapta), realizata pe parcursul a 15 ani (intre 1992 si 2007), este o incursiune in trecut, intr-o alta maniera decat cea a lui Marcel Proust, fastuoasa, plina de poezie, populata de reverii, personaje, intamplari si imagini realist-magice ori fantastice. Personajul narator are prenumele autorului, dar romanul nu e strict autobiografic. Trei sferturi din el, precizeaza autorul intr-un interviu, reprezinta fictiune. Despre Orbitor, tradus deja in mai multe limbi europene, s-a spus ca este una dintre capodoperele literaturii romane din ultimii 60 de ani, cel mai important roman din perioada postbelica.
Nu trebuie uitate insa nici celelalte carti ale lui Mircea Cartarescu, prin care autorul a obtinut notorietatea europeana ce-l propulseaza printre posibilii candidati dintr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat la premiul Nobel: nuvela Gemenii (2005) si romanul Travesti (1994), inspirate din lumea fermecatoare a adolescentei, precum si Enciclopedia zmeilor (2005), proza fantastica, parodica, umoristica, truculenta, “desfacuta” din sugestia cunoscutului personaj al “raului” din folclorul romanesc.