Avocati ucisi din dragoste de tara

In perioada interbelica a Romaniei, pe langa alte profesii, la moda era si cea de avocat. Facuta cu pasiu­ne, ea deschidea largi pers­pective celui ce i s-a dedicat, deoarece a pleda la bara cu intonatie era un mare har. In timp ce unii se dedicau afacerilor sau actelor de caritate, altii isi gaseau implinirea in barou.

Un astfel de avocat al timpului a fost Constantin Bursan. Nascut la 21 mai 1888, la Giurgiu, a urmat liceul la Iasi si Bucuresti. Intre anii 1911 si 1914 si-a definitivat studiile superioare de Drept administrativ la Bruxelles. Dupa revenirea in tara, s-a implicat in afa­ceri, obtinand o stare materiala de exceptie. Devenise proprietarul unui camp petrolier cu multe sonde in functiune, actionar principal la firma Laromet, la Marmorosch Blank, la Societatea de Telefoane si la alte societati comerciale de import-export.

In 1918, s-a inscris in Partidul National Li­beral, condus de Ionel Bratianu. Intre 1922 si 1938 a fost presedintele Organizatiei P.N.L. Hunedoara si deputat de Hunedoara. A ajuns sa fie cel mai cunoscut om po­litic din judet, mai ales ca o insemnata parte din avere a oferit-o pentru ctitoria unei biserici si pentru constructia unor asezaminte social-cultu­rale. Neavand copii, impreuna cu sotia sa, Alexandra-Carmen Ciucurescu, artista dramatica, au hotarat sa faca mult bine celor din jur, sa ramana ceva de pe urma lor.

Au sprijinit financiar construirea noii cladiri a Primariei Hunedoara, inaugurata la 4 aprilie 1937. Au suportat cheltuielile construirii Caminului de Ucenici si extinderea tuturor spitalelor din oras. La acestea se mai adauga efortul financiar cu care s-a construit scoala primara din comuna Batiz si caminul cultural din Sancrai. Au oferit sume de bani unor studenti, pentru a-si fina­liza studiile.

Dar Constantin Bursan a facut cel mai mare efort financiar pentru a ctitori zece biserici in mediul rural si doua catedrale, una la Deva si una la Hunedoara, devenind cel mai mare finantator de lacasuri sfinte. A facut multi sateni fericiti in comunele Dabaca, Cernisora, Baia Craiului, Valari, Cerbal, Alun, Strei si altele. In semn de apreciere pentru eforturile sale, in noiembrie 1939, Bursan a primit inalta distinctie Ordinul Sfantul Silvestru, in grad de comandor.

Dupa instaurarea regimului comunist in tara noastra, viata patriotului Constantin Bursan a fost umbrita de clipe triste si de chin. La alegerile masluite din 19 no­iem­brie 1946 nu a mai fost ales, spre marea mirare a ale­gatorilor, care l-au votat intr-un numar foarte mare. In urne nu s-au mai gasit voturile reale, ci cu totul alte gro­zavii, menite sa duca la castigarea alege­rilor de catre comunisti necunoscuti. La 11 iunie 1948, prin Legea Nationalizarii principalelor mijloace de productie, Constantin Bursan a pierdut intreaga avere.

Din cauza relatiilor sale amicale cu fostul atasat comercial al Legatiei franceze de la Bucuresti, la 28 noiembrie 1950 a fost arestat de Securitate. Dupa un sir interminabil de anchete dure, batut crunt sa spuna si ce nu a facut, a fost condamnat la 25 de ani de temnita grea pentru infractiunea de crima de inalta tradare si la 12 ani de inchisoare pentru alte delicte, inventate de anchetatori. Era perioada in care orice informatie dena­turata era considerata proba la dosar si prezumtia de nevinovatie fusese eliminata din Codul Penal.

Un mare patriot care a facut mult bine tarii si poporului din care se tragea a fost omorat in chinuri groaznice de brute care nu aveau nici un Dumnezeu. Constantin Bursan a incetat din viata la 18 ianuarie 1962, la inchisoarea Vacaresi, dupa 12 ani de detentie. Daca marele Constantin Brancoveanu a fost decapitat de turci dupa ce a construit multe biserici, ei bine, Constantin Bursan a fost hacuit chiar de semenii sai, dupa ce si-a oferit intreaga avere pentru ridicarea lacasu­rilor de cult. Dupa 1990, una din strazile Hunedoarei ii poarta numele, ca semn de cinstire pentru tot ce a facut marele disparut in zona respectiva.

Un alt avocat de exceptie a fost Dimitrie Nistor. S-a nascut la 21 aprilie 1890, la Burjuc, in judetul Hunedoara, tatal sau fiind preot. A urmat Colegiul Kun din Orastie si Liceul romanesc din Brasov. S-a inscris apoi la Facultatea de Drept din Budapesta, unde si-a sustinut doctoratul, in 1914. Revine in tara, unde urmeaza cursurile Institutului Teologic din Sibiu si apoi de la Caransebes. Concomitent, face scoala Mili­tara de ofiteri de rezerva.

Dupa doi ani petrecuti la Lugoj, se stabileste la Timi­soara, unde detine mai multe functii, printre care si cea de prefect. Pentru acti­vitatea sa a fost re­compensat cu Ordi­nele Militare Coroa­na Roma­niei si Stea­ua Romaniei (1923-1927). In urma re­zul­tatelor obtinute, a fost invitat sa se inscrie in Partidul National Liberal, fiind ales deputat in Parlamentul Romaniei. In perioada 2 noiembrie 1944 -18 februarie 1945, a fost Subsecretar de stat in Ministerul de Interne.

In intervalul de timp cat a fost prefect al judetului Timis-Torontal, a sprijinit biserica crestina. In primii trei ani, a contribuit la ridicarea din temelii a 88 de edificii noi, printre care 40 de scoli, 26 de biserici, 14 spitale si Catedrala Mitropolitana din Timisoara. Fiind un bun orator, a precizat de fiecare data ca a respectat legile tarii, a urmarit sa apere statul national si sa combata curentele anarhice. A scris multe volume de specialitate si a avut interventii constante in ziarul Renasterea din Timisoara.

A fost arestat la 6 mai 1950 si anchetat de Secu­ri­tatea din Bucuresti si Timisoara, acuzat ca a facut o in­tensa propaganda anticomunista in calitatea sa de demnitar. Condamnat la 6 ani de temnita grea si confiscarea averii, a fost eliberat la 3 mai 1956. La 9 mai 1958, Dimitrie Nistor avea sa fie din nou arestat, din cauza unei cofuzii de nume, sub acuzatia ca ar fi condus organizatia anticomunista Sumanele Negre din Moldo­va, grupare care in realitate l-a avut ca lider pe Ion Nistor.

Recursul pe care l-a facut pentru nevinovatie a fost respins, in final el fiind condamnat pe viata. Batut, infometat si pedepsit cu lanturi la maini si la picioare, s-a urma­rit exterminarea unui om care a facut mult bine comuni­tatilor unde si-a desfasurat activitatea. Transferat la di­ferite penitenciare, a cunoscut teroarea inchisorilor de la Jilava, Galati si Botosani. Din cauza imbolnavirii provocate de regimul barbar din detentie, la 17 ianuarie 1963 i se comuta pedeapsa din munca silnica pe viata in 25 de ani munca silnica. Cinci luni mai tarziu, la 12 iunie 1963, s-a stins in timpul unei maltratari administrate de un tortionar zelos. A reprezentat inca o jertfa pe Altarul Credintei. O mare personalitate, un om deosebit de ge­neros a fost omorat inutil, la fel ca multi alti nevinovati.

Din relatarile unor detinuti de constiinta am aflat ca la inchisoarea Jilava condamnatul era bagat la izolare, intr-un fel de boza mica subterana, fara pat si fara rogojina, numai cu ciment pe jos. Partea cutremuratoare era alta. In apropiere isi facusera galerii cateve soparle ne­gre, care nu se mai speriau de prezenta omului. Pericolul consta in faptul ca noaptea, atunci cand osanditul atipea cu buzele intredeschise, reptila ii intra rapid in gura, pe trahee sau esofag, murind si ea impreuna cu ne­fericitul axfisiat. Pentru a preintampina acel pericol ce ducea la moarte sigura, pedepsitul tinea o carpa in gura.

Un alt avocat care a ajuns o somitate a timpului sau a fost Hans Otto Roth, nascut la 24 aprilie 1890, la Si­ghisoara, ca fiu al juristului Carl Roth si al Louisei Hausenblass. Dupa absolvirea liceului a studiat stiintele Juridice la Budapesta, Viena, Berlin si Zürich. In 1913 a obtinut titlul de doctor in drept. Dupa un stagiu de doi ani ca avocat la Budapesta, a intrat in politica, fiind consilierul deputatilor transilvaneni in Parlamentul de la Bu­dapesta. Dupa ce si-a efectuat stagiul militar, devenind ofiter de rezerva, a preluat functia de secretar al sasilor ardeleni, care doreau Unirea Transilvaniei cu Romania.

Intre 1919 si 1938 a fost deputat in Parlamentul Romaniei, presedinte al Partidului German si apoi Se­cretar de stat in Ministerul Minoritatilor. A indeplinit diferite functii de conducere in cadrul minoritatii germane din Transilvania si in Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana din Romania. Dupa 1944, asupra sa s-au facut multe presiuni din partea noului regim comunist. I-a fost interzisa exercitarea avocaturii, fiind acuzat ca a fost politician burghez si om al bisericii, institutie ce nu putea fi acceptata de atei.

Arestat la 10 iulie 1950, este anchetat, batut si schilodit, atat trupeste, cat si sufleteste. Pus in libertate dupa sase luni de torturi, a continuat sa fie privat de toate drepturile politice si cetatenesti. In luna mai 1952 a venit a doua arestare, ca dusman al poporului; a fost trimis in lagarul de munca de la Fundeni-Baragan, unde condi­tiile impuse erau greu de suportat. A fost transfe­rat apoi la inchisoarea detinutilor politici de la Ghencea, unde a fost schingiuit constant. A decedat la 1 aprilie 1953, fiind aruncat intr-o groapa necunoscuta pana astazi.

Acest distins politician a cautat sa se sacrifice pentru o societate umana si corecta. Dupa 1944, s-a straduit inutil sa indrepte o lume stramba, care era impusa cu forta de organele represive. A scris cateva carti de specialitate si a publicat in mod fercvent in ziarele de limba germana din Sibiu si Bucuresti.

Era perioada comunizarii intensive a Romaniei. Pana in 1954, Editura Cartea Rusa tiparise 13 milioane de volume cu operele lui Lenin si Stalin, la o populatie de 18 milioane de locuitori. Comunistii aveau de partea lor forta si ura. Victimele lor aveau doar rabdarea si speran­ta. Fortele de represiune actionau sub umbrela farade­le­gii, facand ravagiile stiute.

Delatiunea devenise o politica de stat mai eficace decat orice pluton de executie. Denuntul era ridicat la rang de lege. O mare amenintare. Omisiunea de denunt era pedepsita crunt, cu ani grei de inchisoare. Asa arata tabloul unei tari triste si debusolate. Omul, cel mai pre­tios capital, asa cum suna sloganul activistilor comu­nisti, devenise o biata gaza, strivita in orice moment de cisma tortionarului al carui singur Dumnezeu era Marele Stalin.

In toate procesele politice se aplica cu rigurozitate articolul 209 din noul Cod Penal. Acel articol pedepsea dur, pe baza unei formulari imprecise, orice afirmatie banala facuta de cineva la colt de strada. Opinia nevinovata era considerata infractiune si se considera crima cu agravanta. O simpla parere era catalogata ca apartinand discutiilor dusmanoase, de ponegrire sau defaimare in public a oranduirii sociale si de stat.

In mod real, avand in vedere sila pe care o avea populatia fata de noile autoritati comuniste, ar fi trebuit ca mai mult de jumatate din intreaga suflare a Romaniei sa fie incarcerata, deoarece se afla sub incidenta acelui articol criminal.