Am ajuns cu intarziere. Eminescu in varianta Vasile Gorduz era invesmantat intr-un drapel tricolor. La picioarele lui (goale) erau stransi un poet cu ochelari fumurii, un profesor de matematica emerit, un profesor de inginerie, tot emerit, un presedinte de asociatie de scriitori, o familie romano-maghiara, un domn fost combatant la Cotul Donului, un domn realizator de emisiune de radio si mai mult decat atat, un domn iubitor de literatura si calator in China, plus inca unul sau doi domni necunoscuti mie. Dupa mine a aparut si-un tanar foarte merituos, dar care, nu-s cum sa zic mai bine… in fine, omul se crede pupitru de presa, orice o insemna asta.
Un conflict era pe cale de derulare. Combatanti: profesorul de matematica si presedintele de asociatie. Nu cadeau de acord asupra semnificatiei adunarii. Era una pentru viitorul Romaniei, sau una pro-Basescu? Primul prefera prima formula, mai cuprinzatoare, care, in plus, ii apartinea. Cel de-al doilea, inregimentat politic, o prefera pe a doua. Primul ii cerea oponentului sa participe la eveniment ca simplu cetatean, cel de-al doilea ii reprosa primului ca seamana confuzie cu formula lui. In treacat fie spus, toti cei prezenti erau pro-Basescu si doreau tot binele Romaniei.
Mai era si problema meritului convocarii adunarii, revendicat de amandoi. Presedintele de asociatie, mai iute la manie, a inceput o ancheta printre cei prezenti, ca sa se stabileasca cine, cati invitase. Ancheta a fost neconcludenta, oamenii venisera invitati ba de unul, ba de altul.
Au mai fost si niste acuzatii colaterale. Presedintele de asociatie ii reprosa profesorului ca intarziase un sfert de ceas la adunare, fapta nedemna de un autoproclamat organizator al ei. Profesorul de matematica falfaia un exemplar de revista, lasand sa se inteleaga ca in paginile ei s-ar ascunde niste revelatii despre presedintele de asociatie, in care el nu credea pe de-a-ntregul, dar orisicat…
Domnul profesor de matematica avea o geanta mare, din care scotea pagini inca nestranse impreuna ale unor exemplare de revista, alta decat cea falfaita. Revista dumnealui. Era lent in miscari, cerea de la cei din jur putintica rabdare, pentru ca, spunea, isi petrecuse noaptea la tipografie.
Poetul cu ochelari mafioti si combatantul de la Cotul Donului au spus, pe rand, Asa nu-mi place, si s-au indepartat mahniti. Au fost urmati de toti ceilalti, mai putin profesorul, care a mai zabovit un sfert de ceas langa Eminescu, pentru a-i culege pe eventualii intarziati la eveniment.
Pana la urma, adunarea s-a regrupat in intregime intr-un restaurant din apropiere, care la o cafea, care la o “poutine”, cu exceptia poetului. Acesta a veselit-o pe ospatarita, solicitand un combo: “pour moi, une putaine et une biere!”
