Un interviu cu Horatiu Malaele! Un “defi” pe cinste, pentru orice ziarist. Pe drumul spre redactie anticipez intrebari pline de miez si raspunsuri debordand de umor. Un interviu saltaret si serpuitor, o sceneta pe note de dialog, cu ritmul alert al unei mingi intre doua rachete profesioniste de tenis.
Cum actorul are atat experienta scenei, cat si a platoului de filmat – la care se adauga mai recentele tentatii regizorale -, cum omul deseneaza, picteaza si face caricaturi asa cum – vorba lui Pastorel – face gaina oua, domeniul de explorat se arata, vast si seducator, inainte-mi. Doar ca, asezati vis-a-vis, ma trezesc ca, departe de a fi vesela, discutia noastra se indreapta spre zonele profunde ale gandirii.
Inainte de a deschide volumul Horatiu despre Malaele, admir poza cu un ochi-ou de pe coperta, o caricatura cu (in plus) par – iarba in vant, ureche – toarta si gat – pahar. Ma duce cu gandul la partenerul de drum al lui Harap-Alb, Ochila, dar si la Caragiale, cu al sau “vad monstruos”. Obsesia vazului (sau vazutului si nevazutului) nu e de ieri, de alaltaieri, la artist, astfel ca si spectacolul de la Montreal se numeste “Sunt un orb”. Revin la co-perta si remarc ca e unul dintre putinele autoportrete neprevazute cu ochelari. Sa fie Horatiu? Sa fie Malaele?
Actorie, desen, caricatura. Cum e sa fii atat de talentat?
Asta a fost o binecuvantare, pentru ca sunt un om care se plictiseste foarte repede. Si faptul ca am avut posibilitatea sa deschid o alta usa imediat dupa ce m-am plictisit, mi-a dat noi forte, de fiecare data. Insa am facut publice numai lucrurile pe care am crezut ca merita sa le fac publice.
Aveti subiecte pe care nu indrazniti sa le abordati in caricatura? (Multe desene de femei in costumatia Evei se regasesc in carte, insa e clar ca sunt anonime.)
Nu exista subiect tabu. Nu am nicio retinere. Nici chiar cu femeile carora le fac caricatura. Indraznesc mai rar sa le public, dintr-o anume prudenta si dintr-un anume respect pentru cochetaria feminina.
Sotia… ?
Sotia mea este o femeie periculos de inteligenta, care a acceptat cu mare usurinta caricatura.
(Discutia aluneca spre secretul casniciilor longevive la actori – Horatiu Malaele e casatorit de 23 de ani -, care au indeobste “ochi alunecosi, inima zburdalnica”. Ma asigura ca este vorba de o mentalitate falsa: “Actorii, fiind persoane publice, se vorbeste extrem de mult despre viata lor particulara, uneori numai despre asta. Daca va uitati in jurul dvs., veti vedea ca nu e asa.”)
Horatiu despre Malaele este o carte dedicata sotiei. Indata dupa ce aflam aceasta, intram in plina autobiografie, cu o caricatura-autoportret si cu o fraza-definitie: “Sunt un om obisnuit care incearca sa comunice cu lumea.” Dupa care incepe istoria personala, cu pozele familiei (familiilor) si ale copilariei. Selectia e riguroasa, pe alocuri scandaloasa (vezi fotografia celor doi baietei in pielea goala care se saruta la pagina 9).
Doua file din jurnalul lunii iulie 1960, ne arata un baiat de 8 ani dotat cu ochelari, gaina si greseli de ortografie. Daca e sa ne luam dupa biletele “de diriginte” de la pagina urmatoare, elevul Malaele chiuleste cat poate, e indisciplinat si “lucreaza caricaturi” in orele de desen. Ca sa nu ramanem cu aceasta impresie proasta, copia Diplomei de licenta din 1975 ne arata un “Malaele I. Valentin – Horatiu” care a terminat specialitatea Actorie cu nota 10 la examenul de diploma.
Ati devenit actor dintr-o intamplare…
Venisem in Bucuresti cu intentia declarata de a da la Arte Plastice si, in plimbarile mele prin Bucuresti, m-am izbit de Teatrul Bulandra, unde am vazut niste spectacole de referinta. Am nimerit exact in epicentrul unei miscari fenomenale care s-a numit “reteatralizarea teatrului”, condusa de acest stegar care a fost si este Liviu Ciulei. Am vazut niste spectacole mari, care au ramas in memoria teatrului romanesc; atunci mi-am zis ca poate as putea sa fac si eu meseria asta, de actor.
Cand ati terminat studiile, erati deja considerat “genial”. Cum e sa pornesti la drum cu aceasta eticheta?
Plecasem cu o firma destul de buna din Casandra – Casandra fiind ultima halta a Institutului de teatru; prin Casandra se facea trecerea spre spectacolul profesionist (spun “se facea”, ca am inteles ca nu mai exista). Si plecasem destul de impopotonat de acolo spre Piatra-Neamt (unde Catalina Buzoianu punea in scena Tinerete fara batranete – n. red.). Cand am ajuns, Catalina Buzoianu m-a distribuit in rolul unui copac. Faceam nu o figuratie, o megafiguratie.
Ati fost un copac genial?
Am fost un copac destul de bun. Repetitiile s-au intrerupt, am luat o vacanta, din toamna lucrurile s-au schimbat. (A “sarit” direct in rolul principal, in aceeasi piesa, fapt ce a constituit inceputul unei lungi serii de roluri mari. – n. red.)
Sunteti adeseori definit ca “actor de comedie”…
Asta este o graba. Si o lipsa. Pentru ca sunt, indeobste, prizat dupa recreatiile mele din televiziune sau accidentele mele din televiziune, mai bune sau mai putin bune, asta conteaza mai putin. Dar cine a avut curiozitatea sa ma vada in spectacolele mele de la Teatrul Nottara, de exemplu in Fratii Karamazov sau in Acesti ingeri tristi sau in Unchiul Vanea, si-a dat seama ca lucrurile nu stau chiar asa.
Ma intorc la carte. Paginile inainteaza prin fotografii, desene si caricaturi, insotite de cugetari, citate, epigrame si explicatii. Fotografiile arata un Horatiu Malaele la locul lui, adica in diferite roluri. Schimbat, de – daca n-ar fi ochelarii – nici nu l-am recunoaste. O fraza a lui Dumitru Dinulescu ne pune pe ganduri : “Rolurile cele mai fructuoase ale lui Horatiu Malaele sunt cele de sce-lerati”. Mai gasim un Decalog nelinistitor, dar optimist, vorbe de duh – voluntare “Unii apreciaza la femeie capul, altii picioarele ; eu, personal, cred ca adevarul este undeva la mijloc” -, si involuntare: “Domnule Horatiu, dumneavoastra nu ma cunoasteti pe mine, n-aveti cum sa cunoasteti toti tampitii… Numai noi va cunoastem pe dumneavoastra”.
Se poate aluneca foarte repede spre “umorul de proasta calitate”. Cum faceti sa mentineti umorul la cotele lui inalte?
Cotele inalte ale umorului… cine le cunoaste? Stim cam pe unde sunt extremele; evident, nu-mi place sa alunec la o extrema de jos. Insa eu cred ca e bine ca exista umor de proasta calitate, fiindca numai prin comparatie iti poti da seama ce inseamna umor de buna calitate. Pericolul este cand se cultiva numai un asemenea tip de umor si atunci cand lucrurile inoata intr-un singur sens; atunci da, este periculos.
Horatiu despre Malaele este o carte cu umor?
Este o carte si cu umor. Este o carte cu amintiri, cu nostalgii, cu presupuneri, cu incercari. Este o carte cu inceputuri, pentru ca veti gasi aici si inceputul a doua romane pe care nu stiu daca voi avea vreodata timpul sa le duc la bun sfarsit. Caricaturile construiesc istorii diverse, cel mai adesea ale unor prietenii. Textul le completeaza, intr-un “exercitiu de admiratie” care capata, adeseori, forma poetica (“Creator haruit, nascut din combinatia sangelui cu apa tare, asa incat iarna sa nu-l inghete, iar vara sa nu-l moleseasca, Gigi Dinica este o vietuitoare pamanteana smulsa din stanca Spiritului. O binecuvantare sa-ti vorbeasca si o binefacere sa te injure.”) sau de enumerare epopeica (“sa scriu despre (…) Daneliuc-cel-iute-la-manie si mult-prea blandul Blaier, despre inimosul Tatos si Carmazan Columbofilul (…) sa povestesc despre invatatorul Octavian Cotescu, despre prietenia mea cu Toma Caragiu – cel- unic si George Constantin – cel – genial…”)
Ati fost prieten cu Nichita?
L-am cunoscut pe Nichita la inceputul anilor 70, cand se mutase langa institutul nostru de teatru. Si a fost una dintre binecuvantarile acestei vieti faptul ca am cunoscut oameni deosebiti, care mi-au marcat existenta si datorita lor sunt omul care sunt. Pe Nichita l-am cunoscut intai intr-o relatie prieteneasca si l-am descoperit apoi ca mare poet.
In spectacolul “Sunt un orb” este vorba de poezie?
Este vorba si de poezie. Este vorba de cateva monoloage, de cateva poezii de mare calitate si de proza scurta. Sunt mai multe elemente care formeaza acest spectacol, in care e vorba de mine, dar e vorba si despre dumneavoastra.
Sunteti la Montreal pentru acest spectacol, in calitate de actor al unor filme prezentate la Festivalul Filmului Romanesc, dar trebuia sa fiti si in calitate de regizor al filmului Nunta muta. (Film care, fiind selectionat la un alt festival, nu a mai fost prezentat aici). Care este subiectul? Subiectul se inspira dintr-o poveste reala, petrecuta undeva, in zona Moldovei si care mi-a fost povestita de profesorul meu Octavian Cotescu. Dupa aia am aflat ca intamplarea nu a fost singulara si ca s-a petrecut pe intreg teritoriul Romaniei si, mai mult, in tot spatiul cotropit atunci de aceasta miscare ideologica numita comunism sau, mai exact, stalinism. Subiectul e simplu: niste nuntasi se pregatesc de petrecere si exact atunci este anuntata moartea lui Stalin. S-a decretat un doliu international si s-au interzis toate nuntile si tot ceea ce putea fi o bucurie relativa. Ei, pentru ca aveau totul pregatit, s-au hotarat sa faca nunta, pe muteste. Au facut-o, au fost prinsi… o sa vedeti. Povestea, in agresivitatea ei, mi s-a parut abominabila. Intr-o comunitate “nascatoare de vesnicie” – cum a fost numit spatiul bucolic – pentru prima oara a fost introdus, in mod violent, sentimentul de frica. Sa nu credeti ca e un film eminamente tragic, e un film tragic, intrun fel, dar imbracat in haina asta, a comediei.
Din multele lucruri pe care le cuprinde cartea, ne vom mai opri numai asupra unei “platforme” care se potriveste mult prea bine cu Romania cea politica, pentru a o putea ignora, si care spune: “Facem publica platforma-program a miscarii partidului frontului de dreapta-stanga constituit din imperecherea frontului de stanga cu partidul de dreapta, imperechere datorata atat timpului frumos, cat si Decretului-Lege privind libertatea avortului. V-o supunem la vot; cine este impotriva sa se abtina!”
V-a tentat politica?
Deloc. Sunt paralel cu viata politica.
Afacerile? Nu sunt un bun afacerist. Sunt oameni care pleaca in oras cu un milion si vin cu patru. Eu plec cu un milion si vin cu o gaura de 20 de milioane.
Ce alte calitati mai aveti?
Sunt un fricos. Ma imbarc destul de greu intr-un avion. Sa-ti pui viata la dispozitia unor suruburi si a altor oameni… E foarte greu. (De aceea, pentru ca “trece greu balta”, Horatiu Malaele ajunge rar pe la Montreal, oras cu public romanesc heterogen, oras atipic, europenizat si in care, ca vorbitor de limba franceza, se simte bine. Pacat ca-i ger. Cand l-am rugat sa ne deseneze un roman din Canada, a spus repede: “Mai bine ma fac pe mine la Montreal – cu fes si fular, ca-i asa frig aici…”) In incheiere, sa dam cuvantul cartii, adica tot lui Horatiu: !Acasa ajuns, am baut un decoct de plante, doua lingurite la cana, si am jurat sa nu ma las niciodata ispitit cum ca mucavaua filmului ar avea ceva de-a face cu trista si involburata realitate.”