CSM are o noua conducere

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are de saptamana aceasta o noua conducere. JudecatorulVirgil Andreies a fost ales cu unanimitate de voturi (fiind de altfel si singurul candidat) in functia de presedinte al CSM, in timp ce procurorul Bogdan Licu a fost ales vicepresedinte. Prezent la sedinta CSM, presedintele Basescu i-a criticat pe magistrati pentru ca cer tot felul de sporuri, printre care chiar si “spor de fidelitate”. “Spor de fidelitate pentru ce?, a intrebat presedintele Basescu, fiindca va respectati juramantul pe care l-ati dat cand ati intrat in magistratura? In acest caz, presedintele Romaniei ce spor de fidelitate ar trebui sa primeasca?”, a intrebat retoric Traian Basescu.

Potrivit presei din tara, noul sef al CSM, care a fost pana in prezent presedintele Curtii de Apel Cluj, a deschis cel putin 10 procese impotriva Curtii de Apel pe care o conducea si a CSM, din care facea parte, pentru a obtine diferite sporuri (gen spor de stress) sau prime de concediu.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare